„Cronicile de la Herina” de Marian Ilea, partea a VI-a

Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Cronicile de la Herina”, de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!

La jumătatea drumului dintre Iaremcea şi Herina funcţiona „Societatea de căutare a petrolului”.

Domnul Wodobskin i‑a spus domnului Plotinikoff: „Voi rămâne o noapte în clădirile astea, cu o parte din oameni. Vă găsesc în Herina, la hotelul «Kiss Pipa», domnule”. Nici un guvern nu s‑a atins de investiţia englezilor. Domnul Wodobskin a spart geamurile clădirilor societăţii de căutare a petrolului, a băut coniacul acela englezesc, a rupt scaunele, ceasul de mână din aur, l‑a desprins politicos de la mâna tinerei englezoaice, l‑a fixat pe propria‑i încheietură şi a asigurat‑o că‑şi va aminti de ea cu plăcere ori de câte ori va citi ora exactă.

Wodobskin Janosz s‑a născut în Wroclaw. Tatăl lui, Konstantz, a fost învăţător, iar mama, Stella, originară de

lângă Cracovia, a fost casnică. A terminat Academia de Agricultură din Dublany, obţinând diploma de inginer agronom. A fost asistent la catedra de botanică, morfologie şi fiziologie agricolă din Cracovia. S‑a înrolat în Legiunile poloneze, ajungând căpitan de infanterie, a fost rănit la Hruziatyn şi s‑a tratat la spitalul Cetăţii numărul 8 din Cracovia. La patruzeci de ani s‑a mutat în Iaremcea.

Bunicul lui a murit la vârsta de o sută doi ani, cu toţi dinţii în gură. În armată a învăţat că oamenii roşcat‑pistruiaţi sunt răi.

Comandantul lui avea un Fiat albastru decapotabil. Într‑o dimineaţă, l‑a aşteptat sub un pod. Desprinsese două podele. Când roşcat‑pistruiatul a oprit maşina, Wodobskin a sărit pe el, i‑a băgat un par prin bărbie până‑n vârful capului. S‑a dus la cazarmă cu Fiatul acela. Nimeni n‑a zis nimic. Infanteriştii din Legiunile poloneze se apărau cu lacrimile.

În loc să se moaie, Wodobskin Janosz s‑a înrăit. Apoi şi‑a făcut bagajul şi a dispărut.

Când vorbea despre viaţa lui, Wodobskin îi spunea domnului Plotinikoff: „Logică, răbdare, pasiune şi curaj. Ăsta sunt eu.”

***

Alfred, tatăl lui Pucin Plotinikoff, ajunsese într‑o închisoare militară lângă Zakopane. Karolina, nevastă‑sa, îi făcea cozonac. La patru dimineaţa aveau tren din Cracovia. Îl găseau spânzurat cu capu‑n jos, legat de picioare, fixat

într‑o grindă. Îl mângâiau, Karolina îi dădea cozonacul. Tatăl lui Pucin Plotinikoff zicea: „Muiere, să ai grijă de casă şi de băiat”.

Pucin s‑a născut într‑un treizeci mai în Przeworsk. A practicat gimnastica în organizaţia sportivă din Cracovia. S‑a înrolat în Legiunile Poloneze, ajungând căpitan de infanterie.

A fost trimis la Școala Superioară de informaţii din Poznan.

„Am ajuns acolo graţie calităţilor mele. Băteam bine. Era o instituţie bine pusă la punct. Am avut ce învăţa. Pe coridorul lung, într‑o pauză, povesteam cu unul Ambroziusz. Era disciplinat şi blând, ca o domnişoară. I‑am spus: «Dacă pun mâna pe profesorul Ifandopol, o săptămână boleşte, dacă‑l văd pe domnul Bitzer, îl port toto săptămână pe palme, ca pe un rege». Laitner Ifandopol mi‑a apărut din spate. M‑am întors către el, m‑a apucat de buza de sus, m‑a pocnit şi înjurat. Pentru că aveam demnitate, domnule, l‑am curentat cu una scurtă la ficat. Era lat cât uşa. L‑au dus la spital, s‑a spus c‑ar fi murit. Pe mine m‑au trimis la Cracovia.

După două săptămâni locuiam în Iaremcea”.

***

Când am solicitat Comandamentului Central o cazarmă, ofiţeri şi armată, au venit constructori din Budapesta şi ne‑au construit un Casino. Primarul Dolvany s‑a plâns că vor lipsi clienţii, că se va coji tencuiala.

„Nu te doară pe tine capul”, a primit răspuns telegrafiat de la Comandament. Peste râu s‑a construit podul Franz Joszef. Maijos s‑a oprit apa. Pe maluri au apărut plajele cu nisip şi iarbă. Veneau domnii de la Budapesta să‑şi piardă averile, ieşeau de la ruletă, se aruncau în golul de sub pod.

Primarul Dolvany s‑a plâns că vor muri toţi bogătaşii Imperiului din pricina Cazinoului din Herina.

„Nu te doară pe tine capul”, a primit răspuns telegra- fiat de la Comandament. Eu, Spitz Lieber, consider că tot mai utilă ar fi fost o cazarmă pentru Herina.

Inamicii „paşnici” şi apoi neprietenoşi ar fi ocolit oraşul înspre Lipce şi Grosswardein.

Jafurile continuau. Plângerile se adresau domnilor Plotinikoff şi Wodobskin, care locuiau la „Kiss Pipa”. Se spărgeau prăvăliile, marfa se împrăştia pe străzi, vitele păşteau în Piaţa Centrală printre galiţe. Cetăţenii timizi şi supăraţi.

Mobilierul de valoare, dulapurile, antichităţile păstrate cu grijă, au fost rase.

Parohul Boschetty Andor mi‑a spus: „Spitz, mi‑au luat totul. O cană, un pahar, un vas ori o farfurie, nimic. Nu mi‑au lăsat nicio haină, cheile au dispărut, au cărat morcovii, varza şi sfecla. Aşa pornim către iarnă. Documentele şi cărţile rupte, împrăştiate prin curte. Am găsit registrele de stare civilă, istoricul parohiei şi actul de înfiinţare. A dispărut registrul cutiei milei. Nu mai am ştampilă la parohie. Nu se mai găseşte nimic de cumpărat.

În spălătorie au băgat caii. Am văzut prin case şi magazine grămezi de mizerie. Oraşul a ajuns ca un focar de holeră.”

***

La hotelul „Kiss Pipa”, domnul Wodobskin era aşezat pe sofaua din cameră. Lângă el Margit Isaac, proprietă- reasa. Picioarele întinse, la odihnă. Mâinile lui Margit se strecurau până la brăcinar. Îi plăceau bărbaţii virili. Wodobskin o apucase de păr, se lăsa în voia mâinilor fine, simţea că‑i explodează ceva în creier. A văzut‑o deasupra. I‑a simţit respiraţia caldă în ureche. Mişcările ritmice, rotunde, gâfâieli, gemete, năduşeală. Wodobskin s‑a trezit brusc înlăuntrul unui trup fierbinte. Ca la saună. Aproape un ceas. „Faci cât un pluton de muieri, Margit”, i‑a spus Wodobskin. Margit Isaac era vestită pentru felul în care muncea trupul unui bărbat. Intelectualii o ocoleau.

Margit Isaac umbla despuiată pe lângă trupul lui Wodobskin, tiptil‑tiptil, a mai încercat o dată şi a reuşit. Plescăia de satisfacţie. Mieuna: „Woodooobskiiin”.

Margit Isaac nu mima niciodată orgasmul. O ajutau muşchii de pe fese şi de pe burtă.

Trăise opt ani cu un antrenor de lupte de la Debrecen. Învăţase meserie. Acela o urmărea, o bătea. Nu‑l înşela cu nimeni şi se ruga de el să o creadă. A fugit până la urmă în Herina. A suferit doi ani de zile, a plâns şi a uitat. Margit Isaac îl iubea acum pe Wodobskin. „Mă umpli foarte bine. O să merg la paroh să jur pe Biblie că nu te voi înşela, Wodobskin.”

Coproprietarului hotelului central din Iaremcea i se umfla pieptul. Respira adânc. Îşi mângâia femeia.

A doua zi, în Piaţa Centrală, la intrarea hotelului „Kiss Pipa” erau douăsprezece vite. „E criză de orice, Margit”, se scuzase Wodobskin, făcând semn măcelarului să treacă la treabă.

***

„De nouă ori am avut orgasm noaptea trecută cu violonistul Ioşca, Margit, zisese contesa Monthomas.

„E frumos, Isabela”, a răspuns Margit Isaac.

„De nouă ori, e un record absolut, doamnă. Cu contele, niciodată nimic, în doisprezece ani. Nu rezist în faţa mâinilor lui.”

„Mâini de violonist, doamnă contesă.”

„Poate ai dreptate, o fi şi de asta, nu m‑am gândit.”

***

Margit Isaac avea hotelul „Kiss Pipa” din Herina. Herina avea cazinou. Wodobskin era coproprietar al hotelului central din Iaremcea. Puteau fi o familie fericită.

De când era îndrăgostit, Wodobskin nu se mai simţea atras de bătălii, de jafuri, dar se temea să i‑o spună domnului Plotinikoff. Îi făcuse cadou doamnei Margit Isaac un ceas de damă englezesc de aur. Plotinikoff ştia. Plotinikoff nu se bucura pentru prietenul său.

„Sunt foarte nervos, Wodobskin”,a spus în acea dimineaţă Plotinikoff.

(Va urma…)