„Osima” – proză de Marian Ilea, partea a IX-a

Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Osima”, de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!

V-am rugat de nenumărate ori, domnule Comisar de poliţie, să aveţi încredere. Lui Adalbert Uzdulski nu i-a fost dat să cunoască minciuna. Poate doar exagerarea când pericolul e mare. Mai bine să te păzeşti temeinic, domnule Comisar de poliţie, şi să nu ţi se întâmple nimic, decât să te atace tâlharii şi să-ţi golească avutul. În Herina lumea vorbeşte mult şi urât despre femeia Michl din munte. Că face şi desface cu mătrăguna. Că a adus pe sus oameni în lanţuri din puşcării şi că aceia s-au izbit de copaci din cauză că nu a calculat bine înălţimea. Şesul, domnule Comisar de poliţie, nu e ca muntele. Că strigau învineţiţii: Apă! Apă! Apă! De se auzea până în casele mejdaşilor orăşeneşti. Şi preotul Lală Marcu s-a aflat într-o întrecere cu femeia Michl. S-a pus pe citit pravile pentru a stopa tâlharii şi tâlhăriile. Care s-au rărit, domnule Comisar de poliţie, din pricină de spaimă, mama înțelepciunii. Vai ! Scade astfel rolul nostru în Herina ! Dacă apare un hoţ dintr-o localitate ca Hust-ul şi acela comite o fărădelege cu banda lui, lumea aleargă la femeia Michl ori la preotul Lală Marcu şi nu mai vine la Comisariatul de poliţie. Nu e bine ca unul ori alta să-și însușească rolul şi atribuţiile Comisariatului de poliție. Vestea bună e că jumătate din problemă o să dispară, domnule Comisar de poliţie. Femeia Michl va pleca de pe munte. Ştiu informaţia de la doamna Talian cu care a vorbit şi căreia i-a lăsat spre creştere pe Sebastian şi Katharina, doi nelegitimi cu care sunt obligaţi să convieţuiască copiii mei ajunşi oameni mari, în aceeaşi casă. Pe doamna Ermina Talian, domnule Comisar de poliţie, o cunoaştem toţi cei din Herina. E urmaşa acelor farmacişti care au venit în oraş cu Horilca aia împotriva holerei pe care o luau beţivanii şi-o botezaseră Tăria Galiţiană. Farmaciştii Talian şi-au făcut averea din Horilcă pentru ca urmaşa lor, domnule Comisar de poliţie, s-o cheltuie azi pentru educaţia odraslelor femeii Michl.

În Herina nu avem temniţe ca-n Lemberg. Acolo sunt toate locurile ocupate. Acolo se curăţă, în mod legal, oraşul, de toate pericolele care umblă prin oameni. Aici, nu sunt destule felinare care să facă să se vadă faţadele mari şi gălbui ale clădirilor, domnule Comisar de poliţie. Pot să vă informez în continuare cu faptele care se petrec în întunecimile oraşului. Din nefericire o fac degeaba. Constatat că informaţiile mele sunt ignorate. Totuşi, vă asigur că voi supraveghea personal creşterea şi educarea Katharinei şi a lui Sebastian Michl. Îmi e la îndemână, cei doi devenindu-mi, din păcate, vecini.

XXX

Domnul Edvard Berhomet sosise din Chemnitz. Herina era în fierbere. Pe peronul gării, comercianţii, preotul Lală Marcu şi autorităţile orăşeneşti l-au primit cu braţele deschise, l-au urcat în „trăsura cu patru cai”, l-au dus la „Hotelul Coroana”, i-au arătat camera, l-au lăsat să se odihnească, l-au invitat la restaurant. Seara era recitalul de vioară. Domnul Edvard Berhomet din Chemnitz era proprietarul unei viori Amati.

După concert, bătrânul tâmplar Grosser din Herina a zis că vioara e un fals, că se cunoaşte după sunet. Domnul Edvard Berhomet s-a enervat foarte tare auzind asta. Dar i-a trecut repede supărarea, când dimineţa s-a dus la Oficiul Poştal şi a ridicat un maldăr de ilustrate trimise din Chemnitz şi semnate „Papa”.

A întrebat care e drumul spre munte. După patru ceasuri de urcat pe poteci, domnul Berhomet a ajuns la casa Osimei Michl. În curte, Osima punea la uscat rufe proaspăt spălate. Berhomet s-a aplecat respectuos şi vesel. I-a întins, cu mâna dreaptă, ilustratele. Osima Michl a şoptit: „Papa”?! Domnul s-a prezentat scurt: „Berhomet. Edvard Berhomet!” Osima Michl a întrebat în şoaptă: „Din Chemnitz?” Domnul a răspuns, tot în șoaptă și scurt: „Da”.

XXX

Autorităţile orăşeneşti din Herina s-au supărat. Domnul primar în persoană a zis: „Dacă noi suntem ignoraţi din cauza unei femei care stă de atâţia ani pe munte, atunci mai bine: NU!” L-au auzit toţi comercianţii. L-a auzit preotul Lală Marcu. Edvard Berhomet a rămas trei zile în casa Osimei Michl. A coborât de pe munte spunând celor ce mai doreau să-l asculte: „Am fost într-o scurtă vacanţă!”

XXX

Osima Michl împlinise douăzeci şi nouă de ani. Edvard Berhomet a revenit în Herina după două luni de la prima lui vizită. Nu l-a mai întâmpinat nimeni pe peron. La vagonul de bagaje avea lenjerii de pat, haine şi dulciuri pentru Katharina şi Sebastian plus o rochie de gală pentru doamna Ermina Talian. Edvard Berhomet avea toate actele întocmite pentru căsătoria legală. A doua zi, în gara Herinei, Osima Berhomet fostă Michl urca în tren. Era acum o doamnă. Se ducea împreună cu soțul ei la Chemnitz., Copiii Sebastian şi Katharina și doamna Talian i-au făcut cu mâna de pe peron.

XXX

Katharina Michl şi Sebastian Michl erau cei mai buni elevi ai şcolii din Herina. Katharina Michl şi Sebastian Michl erau cei mai bine îmbrăcaţi elevi ai şcolii din Herina. Doamna Osima Berhomet ținea un salon în centrul oraşului Chemnitz. Aşa umbla vorba prin Herina. Trecuseră nouă ani de când părăsise muntele. Nu le-a scris copiilor nici un rând de scrisoare. I-a făcut lui Edvard Berhomet trei copii.

”Poate că n-a învăţat să scrie nici până astăzi, domnule”, i-a mărturist înciudat comerciantul Mihai Reviczky bunului său prieten preotul Lală Marcu.

XXX

Ceea ce se ştia cu precizie în Herina, dar se păstra o tăcere umplută de spaime, era faptul că la trei zile de la plecarea din oraş a Osimei şi a lui Edvard Berhomet, o făptură cu o sită roşie pe cap, îmbrăcată în costum negru cu o geantă burtoasă din piele neagră, s-a apropiat de ghişeul de bilete al gării şi a spus cu glas tare: ”Un bilet la Chemnitz, vă rog”. Ceea ce se ştia cu precizie în Herina, dar se păstra o tăcere umplută de spaime, era faptul că vreme de douăzeci de ani făptura cu sită roşie pe cap se plimbase în fiecare noapte pe străzile întunecate ale oraşului.

De când îşi cumpărase biletul pentru trenul de Chemnitz, nu l-a mai văzut nimeni. Nu l-a regretat decât Theresa Martinger.

(Va urma…)