Act aniversar: Mănăstirea „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Rohița-Boiereni 30 ani de la reînființare (1993-2023)
Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului și desăvârșirea Sfântului Duh, Mănăstirea „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Rohița – Boiereni, împlinește anul acesta trei decenii de la reînvierea vieții monahale în această vatră străveche, care are rădăcini adânci în istorie, de peste trei secole.
În hotarul satului Boiereni din Țara Lăpușului, pe firul părâiașului numit Valea Rohiței, la locul cunoscut „Aluniș” a existat o străveche mănăstire de călugări, înainte de anul 1700.
Ca mai toate mănăstirile ortodoxe din Transilvania și această mănăstire a fost distrusă la 1761 de către soldații armatei Generalului Bucow, adăugându-se la numărul celor peste 150 de mănăstiri și schituri incediate, cele de lemn de armata austriacă și distruse cu tunurile cele de zid, pentru că stăteau în calea trecerii românilor ortodocși din Transilvania la unirea cu Biserica Romei.
Astfel, s-a păstrat în tradiția satului povestea adevărată că la 1761 soldații Generalului Bucow, ajutați de unii săteni înstrăinați de Dumnezeu și momiți cu promisiuni că vor primi părți din patrimoniul mănăstirii, au purces la mănăstire și au alungat călugării, iar mănăstirii, care s-a construit în întregime din lemn de stejar, atât biserica cât și chiliile, i-au dat foc.
Monahii retrași în pădurile de pe Culmea Brezii au văzut vălvătaia și fumul care mistuia locul lor de viețuire și rugăciune și pentru că au cunoscut implicarea unor săteni în această acțiune criminală, au aruncat asupra satului o legătură grea izvorâtă din acea durere mare.
După dispariția mănăstirii și plecarea monahilor în alte mănăstiri, care au supraviețuit asaltului soldaților austrieci, se spune că în hotarul satului Boiereni nu a mai crescut stejari secole la rând, iar satul a ars de două ori și o dată a fost înghițit și mânat de ape ca o pedeapsă divină.
Reînvierea mănăstirii istorice de la Valea Rohiței nu a fost posibilă datorită vremurilor, nedreptăților și trecerii forțate a românilor ortodocși din Ardeal la unirea cu Biserica Romei și apoi celor două Războaie mondiale urmate de cei 45 de ani de comunism ateu în România.
La îndemnul Arhimandritului Justinian Chira, starețul Mănăstirii Rohia, în anul 1958, preotul și credincioșii din Boiereni au început să facă pelerinaje la locul unde a fost mănăstirea și să săvârșească câte o Sfântă Liturghie în prima duminică după sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, hramul istoric al fostei mănăstiri.
Această tradiție a fost respectată an de an, până în anul 1985 când preotul Emil Man împreună cu credincioșii din Boiereni s-au hotărât să ridice o modestă bisericuță pe vatra fostei mănăstiri, unde să se poată săvârși și alte slujbe, și câteva chilii modeste pentru păstrarea bunurilor, care au început să se adune.
În anul 1990, Dumnezeu a hotărât realuarea activității așezământului ca și schit aparținător Mănăstirii Rohia. Astfel tânărul stareț al Mănăstirii Rohia, Protosinghelul Iustin Hodea, a răspuns dorinței credincioșilor de a lua sub oblăduirea Mănăstirii Rohia – patrimoniu de la Rohița – și prin delegarea Arhimandritului Serafim Man fost stareț al Rohiei, care la data de 4 februarie 1990 încheie și semnează în numele Mănăstirii Rohia, împreună cu preotul Vasile Pop și Consiliul Parohial, Procesul- Verbal, prin care fostul așezământ monahal este reînviat ca și schit aparținător de Mănăstirea Rohia, care se îndatorează să trimită câțiva viețuitori din propria obște spre a se reînnoda viețuirea monahală.
Pentru a pregăti așezământul după rânduială, Mănăstirea Rohia face un proiect de casă monahală cu chilii și Paraclis, care la 1993 este terminată.
În paralel cu această lucrare administrativă, starețul Mănăstirii Rohia, Protosinghelul Iustin Hodea face un memoriu către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin care cere Arhiepiscopiei reînvierea așezământului monahal de la Rohița ca și schit aparținător Mănăstirii Rohia, memoriu trimis în același an 1990 și aprobat cu bucurie de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului și Preasfințitul Justinian, Episcopul-vicar.
Odată cu reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Episcop Justinian a venit întru ale sale și ca întâiul Episcop al reînviatei Episcopii, la 1 octombrie 1991 a săvârșit prima Sfântă Liturghie arhierească.
Din însemnările păstrate în documentele Mănăstirii Rohia rezultă că, în 23 mai 1993 Mănăstirea Rohia, împlinindu-și făgăduința trimite primii viețuitori la Schitul Valea Rohiței și anume: Ieromonahul Vasile Filip – egumen, Monahul Teofan Petruț și frații Boca Nelu și Pițiș Nicolae.
La primul hram după reluarea viețuirii monahale, 1 octombrie 1993, slujește Preasfințitul Episcop Justinian și hirotonește întru ieromonah pe ierodiaconul Teofan Petruț pe seama schitului și întru diacon pe fratele Simion Bel pe seama Mănăstirii Rohia.
Începând cu 13 ianuarie 1994, la propunerea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat schitul la rang de mănăstire, Hotărâre comunicată cu adresa Nr. 228 din 18 februarie 1994 a Cancelariei Sfântului Sinod, că la propunerea Preasfințitului Părinte Justinian, Schitul de la Valea Rohiței devine mănăstire de sine stătătoare cu hramul „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, cu prăznuire la 1 octombrie.
Astfel, Dumnezeu a împlinit rugăciunile monahilor care au viețuit în urmă cu peste trei secole în acest loc și a cercetat dorința credincioșilor din Boiereni de a se reînnoda în chip minunat viața monahală la Rohița spre Slava Preasfintei Treimi și ocrotirea Maicii Domnului.
În cele trei decenii de viețuire monahală, mica obște de la Mănăstirea Rohița a lucrat cu timp și fără timp înnobilând modesta biserică existentă prin refacerea ei, împodobind-o și înzestrând-o cu cele necesare – biserica fiind târnosită de hramul mănăstirii – la 1 octombrie 2013, când întâistătătorul mănăstirii Protosinghelul Vasile Filip a primit Gramata Episcopală și o Sfântă Cruce în dar, iar la 1 octombrie 2019 cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a primit rangul de Arhimandrit.
Din punct de vedere al dezvoltării așezământului, s-au construit mai multe clădiri.
A fost pictat paraclisul din casa monahală de către pictorii Sorin și Gheorghe Rogojan, s-a construit o casă pentru pelerini, o trapeză de vară, un altar de vară, o clopotniță pe deal la care se ajunge printr-o monumentală scară din lemn, în stil maramureșan.
Datorită atașamentului și dragostei credincioșilor față de acest sfânt loc, cu ajutorul autorităților și a unor firme a fost adus curentul electric pe o rețea de 5 km, iar în acest an 2023 la trei decenii de la reînvierea vieții monahale, mănăstirea a fost legată de lumea civilizată prin modernizarea și asfaltarea drumului pe o distanță de 5 km.
Hramurile mănăstirii de la 1 octombrie – sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului au devenit din ce în ce mai frumoase și duhovnicești, încheind șirul sărbătorilor eparhiale mănăstirești cu slujire pe altarul de vară.
Cultural-teologic, mănăstirea organizează în fiecare an la sfârșit de iulie, în parteneriat cu Mănăstirea Rohia, Zilele Culturale „N. Steinhardt”; o masă rotundă cu participarea membrilor Fundației „N. Steinhardt” și o tabără de pictură pentru tineri și artiști consacrați.
Social-filantropic mănăstirea se preocupă de ajutorarea multor familii sărace îi primește și găzduiește pe pelerini și oferă acestora o masă caldă în fiecare duminică și sărbătoare.
Obștea mănăstirii numără șase viețuitori în frunte cu Arhimandritul Vasile Filip, la care se adaugă un preot de mir slujitor al sfintei mănăstiri.
Împlinindu-se 30 de ani binecuvântați de viață monahală curată, trăită în fidelitate față de rânduiala monahală și în stare de veghe la păstrarea credinței ortodoxe strămoșești – pomenim pe ctitorii și întemeietorii, pe constructorii și ziditorii, pe monahii care au sihăstrit în acest loc în istorie și pe credincioșii care au urcat cu evlavie și credință în acest deal binecuvântat și sfânt, sporind prin rugăciune, jertfă și ofrandele lor, sfințenia locului.
Arătăm părintească dragoste și înaltă apreciere obștii monahale a Rohiței și ne rugăm cu evlavie pentru toți ctitorii, binefăcătorii și închinătorii sfântului locașului acestuia – celor plecați – rostind: „Veșnică pomenire de acum și până în veac” iar pentru cei împreună cu noi slujitori și rugători sfântă și dumnezeiască răsplătire și împlinire a rugăciunilor curate cu folos de mântuire.
Am întocmit acest Act Aniversar la împlinirea a trei decenii de la reînvierea vieții monahale la mănăstirea istorică de la Valea Rohiței-Boiereni (1993-2023), să fie mărturie a modului în care lucrează Dumnezeu în chip minunat reînviind vetrele monahale ale ortodoxiei românești, din cărbunii rămași în vatra … și cu rugăciunile sfinților mărturisitori din neamul nostru pentru a spori credința ortodoxă strămoșească și a lucra la luminarea, îndumnezeirea, sfințirea și mântuirea poporului lui Dumnezeu cel dreptcredincios și l-am întărit cu semnătura noastră.
† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
