Share
O expoziție de icoane pe sticlă realizată de elevii de la Palatul Copiilor Baia Mare a fost expusă la Ministerul Educației

O expoziție de icoane pe sticlă realizată de elevii de la Palatul Copiilor Baia Mare a fost expusă la Ministerul Educației

În perioada sfintelor sărbători pascale, Ministerul Educației găzduiește expoziția de icoane pe sticlă “Icoan – între inspirație și creație”, realizată de elevi ai Palatului Copiilor Baia Mare.

Expoziția reunește lucrări realizate de elevii de la Cercul de Creație confecții/Grafică Ilustrație (coordonator prof. Raluca Matei Gherghel) și de elevii Cercului de pictură/pictură pe sticlă (coordonator prof. Lavinia Maria Balazsi). Totodată, participă cu lucrări, ca invitați în cadrul expoziției, elevii clasei a II-a A de la Școala „Dimitrie Cantemir” Baia Mare (învățătoare Alina Thira).

Proiectul a luat naștere la inițiativa prof. dr. Ion Iuga, directorul Palatului Copiilor Baia Mare și a fost realizat cu sprijinul Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Ministerului Educației și al Asociației Culturale Unirea.

”Noi, la Ministerul Educației, ne-am bucurat în această perioadă de o expoziție de icoane pe sticlă, “Icoana între inspirație și creație”.

Mulțumim elevilor și profesorilor de la Palatul Copiilor Baia Mare, Cercul de creație confecții, grafică, ilustrație și Cercul de pictură pe sticlă, pentru bucuria aceasta, într-o perioadă în care ne întoarcem mai mult decât oricând spre credință și speranță!”, transmite ministrul Educației, Ligia Deca.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu