„Aleargă cu inima. Crosul caritabil- 3,6 km de bine” se organizează la Seini - 3 secunde în urmă
Alertă medicală în România - 4 minute în urmă
Expoziția de pictură „Arheologia Arhaicului” va fi vernisată la Muzeul Satului din Baia Mare - 41 minute în urmă
Vrei să faci parte dintr-un proiect regional inovator de formare în competențe digitale? Institutul pentru Acţiune Civică şi Organizarea Societăţii-ACTA te invită să te alături echipei - 51 minute în urmă
Locuri de muncă: Sov Consulting te invită să te alături echipei unor proiecte regionale de formare în competențe digitale! - 57 minute în urmă
Zilele Culturale Maghiare, la Sighetu Marmației - 59 minute în urmă
Marcel Mureșan în dialog cu Dan Sgârță (Foileton 3) - 1 oră în urmă
O zi plină de zâmbete, povești și culoare la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 1 oră în urmă
Nicușor Dan contestă la CCR legea care înăsprește pedepsele pentru promovarea fascismului și legionarismului - 2 ore în urmă
Activități derulate de beneficiarii Asociației „Esperando” Baia Mare, în cadrul proiectului „INCLUART” - 2 ore în urmă
Azi începe Săptămâna Luminată
Imediat după Duminica Paștelui începe Săptămâna Luminată, începutul unei perioade de 50 de zile în care Iisus i-a îndemnat pe credincioși să se roage în fiecare zi. Această perioadă începe de la Paști și se termină la Pogorârea Duhului Sfânt (Rusalii) care face parte din perioada liturgică numită Penticostar.
Aceasta perioadă se distinge prin luminozitate, prin frumusețe și prin bucurie a întregii creații, totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Și bisericile se înveșmântează în alb și veșmintele preoților. De aceea, în această perioadă se cântă în toate împrejurările „Hristos a Înviat!” și cântări de bucurie: „Veniți să ne luminăm popoare! Veniți să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!”. Prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele „Veniți de luați lumină”.
Semnificații din vechime pentru Săptămâna Luminată
Săptămâna Luminată se numește așa pentru că în vechime, la praznicul Învierii, catehumenii, care îmbrățișaseră noua învățătură creștină și care se pregătiseră în mod deosebit în vremea Postului Mare, primeau Taina Sfântului Botez. În săptămâna care urma acestei duminici, ei păstrau hainele luminate pe care le primiseră după Botez, dezbrăcându-le abia în Duminica Tomii, adică în prima duminică după Sfintele Paști. În această săptămână ei veneau în fiecare zi la Biserică, participând la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Pentru că primiseră Botezul, ei se numeau „luminați”, iar săptămâna aceasta era socotită pentru ei „Săptămâna cea luminată”.
În tradiția greacă se mai numește și Săptămâna reînnoită (în grecește Diakaimsimos) pentru că întreaga creație este reînnoită prin Domnul Iisus Hristos.
În această perioadă, slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările și citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morți a Mântuitorului.
Rânduieli speciale în această săptămână
În toată această perioadă credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”
În Săptămâna Luminată nu se fac parastase pentru cei adormiți. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii, zi denumită în Transilvania și Paștile Mic.
Slujbele din Săptămâna Luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează ușa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Mântuitorului. În plus, în Săptămâna Luminată este interzis complet postul pentru toți ortodocșii, credincioșii întremându-se astfel după cele opt săptămâni de post anterior Sfintelor Paști. În Săptămâna luminată și până la Înălțarea Domnului nu se îngenunchează.
O altă particularitate liturgică a acestei săptămâni o reprezintă zilele de miercuri și vineri, care sunt însemnate în calendar cu „harți”. În aceste zile, în care în mod obișnuit este post se dezleagă la toate mâncărurile de dulce, pentru bucuria Sfintei Învieri. Totodată, până la Marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, miercurea și vinerea se face dezlegare la pește.
Sursa: Pravila.ro