Share
Crinul portocaliu din grădinile Băiuțului

Crinul portocaliu din grădinile Băiuțului

Omul a trăit întotdeauna în comuniune cu natura. Dacă în mediul urban betonul și asfaltul l-a îndepărtat pe om tot mai mult de mediul natural, în zonele rurale contactul cu natura este încă în mare prezent.

Dar și aici există o departajare din punct de vedere al habitatelor speciilor de plante și animale și interacțiunea lor cu omul. În ceea ce privește animalele, lucrurile stau mult mai simplu și anume, așa cum toată lumea știe, avem clasificarea lor în animale sălbatice și domestice.

Când vorbim însă despre plante, lucrurile sunt un pic mai complexe, deși unii le clasifică simplu în plante cultivate și spontane.

Plantele cultivate sunt folosite la nutriția omului sau a animalor domestice sau ca și plante ornamentale, pe când cele spontane cresc fără intervenția lui.

Despre interacțiunea omului cu plantele s-a scris foarte puțin, iar o carte foarte interesantă este ,,Viața secretă a plantelor”, scrisă de către Peter Tompkins și Christofer Bird și care este tradusă și în limba română.

După ce citești această carte realizezi câte puține lucruri cunoaștem despre aceste ființe vii, adevărate miracole ale naturii și pe care noi le considerăm ,,fără suflet”.

Ca și în rândul animalelor există și plante care nu agrează habitatele umane și trăiesc în sălbăticie. Omul prin activitățile lui casnice generează multe reziduuri, poluează solul, iar creșterea animalelor generează mulți nitriți.

Există câteva plante spontane care cresc în jurul gospodăriilor, numite și plante ruderale.

O situație interesantă de comuniune a omului cu natura, desigur nu unică, dar care merită pusă în valoare ca și potențial turistic este în zona Băiuț.

Localitatea este situată în zona premontană a Munților Lăpușului și este înconjurată de păduri seculare, iar această comuniune a omului cu natura este parcă și mai apropiată.

Plantele spontane care de obicei nu agrează habitatele umane se amestecă în grădinile localnicilor cu plantele cultivate, mai mult ornamental.

Așadar, pentru cei care locuiesc aici împânzirea grădinilor primăvara cu brândușe, ghiocei, lușcuțe este un peisaj normal. Spre sfârșitul primăverii apar orhideele spontane, gladiolele de munte, arnica, bulbucii de munte, narcise salbatice și multe altele.

Aceste specii de flori spontane apar amestecate în grădini cu flori cultivate.

O specie rară și deosebit de frumoasă este crinul portocaliu (Lilium bulbiferum) și pe care o găsim adesea crescând spontan la Băiuț, prin grădinile din jurul caselor sau în cimitirul din localitate.

În multe țări din Europa, crinul portocaliu este specie protejată datorită rarității ei. Se confundă adesea cu o altă specie tot cu flori portocalii (Hemerocallis fulva), care este o plantă cultivată.

O legendă din Băiuț spune că acest frumos crin portocaliu a fost adus din Măgura Tocilii (loc unde crește încă destul de abundent) de către un tânăr îndrăgostit, care l-a plantat în grădina iubitei lui ca semn de iubire.

De acolo s-ar fi răspândit și în alte grădini.

Dar dincolo de legendă, prezența crinului portocaliu și a altor specii de plante din flora spontană ne arată cât de apropiată este comuniunea băiuțenilor cu natura, localitatea fiind o frumoasă grădină primitoare.

Vă invităm să vedeți acest spectacol de culori din primăvară până toamna, din grădinile Băiuțului unde Divinul și omul au lucrat împreună de data aceasta, pentru a crea frumosul.

Băiuț – La capătul lumii – Locul unui nou început!

Walter ÜBELHART

Credit foto: Meda Rozenbaum

Citește și

Opalul alb de la Băiuț


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu