O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (XV), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Parcul Municipal

Prezentăm astăzi cititorilor povestea Pacului Municipal „Regina Maria”, situat pe strada Valea Roșie nr. 6, un obiectiv important al orașului nostru, de care se leagă atâtea povești ale băimărenilor și oaspeților acestora.

Parcul Municipal ,,Regina Maria”, unul dintre cele mai importante elemente componente ale oraşului Baia Mare, are o poveste captivantă şi foarte interesantă.

Istoria parcului începe undeva la mijlocul secolului al XIX-lea. Ziaristul băimărean Krizsán Pál a elaborat în anul 1933 lucrarea ,,Oglinda Orașului Baia Mare-Nagybánya Tükre”, cu caracter propagandistic, prin care făcea reclamă principalelor obiective turistice, economice și culturale din oraș pentru a veni în întâmpinarea locuitorilor și a turiștilor care doreau să-şi petreacă vacanţele sau timpul liber în orașul Baia Mare. Autorul ne vorbeşte despre primii paşi legaţi de înfiinţarea unei grădini publice prin cedarea succesivă de teren în favoarea primăriei. Astfel, partea de mijloc a parcului a fost donată orașului în anul 1841 de către fraţii Homory, Ferdinand și Pal.

Partea de sud, cumpărată de bancherul Stoll Bela în anul 1891 de la familia Virág, a ajuns în cele din urmă și ea în proprietatea primăriei. Partea de nord, aflată în proprietatea numitului Károly Lászlo, a fost cumpărată de Societatea de Tir și vândută mai apoi orașului cu condiţia construirii unei case de tir. În timpul administraţiei maghiare purtase denumirea de Parcul Széchenyi. A devenit repede un loc foarte bine îngrijit, deseori frecventat de localnici dar şi o veritabilă carte de vizită pentru oaspeţii oraşului.

După o perioadă de glorie a urmat Primul Război Mondial, care și-a lăsat amprenta și asupra parcului orășenesc. Sera de flori care se afla la intrarea de jos a fost abandonată, vegetația ornamentală cu greu adaptată la condiţiile existente a fost afectată, mulţi dintre copacii aleii au fost tăiaţi, zona verde a fost călcată de trecători făcându-se numeroase cărări, într-un cuvânt parcul ajunsese într-o stare jalnică, ceea ce impunea investiții serioase pentru a-i reda farmecul de odinioară. Prin efortul financiar al conducerii oraşului, dar şi prin participarea locuitorilor, la mijlocul anului 1919 parcul a fost redat publicului, reprezentând din nou un loc de relaxare, de petrecere a timpului liber, dar și de socializare, de promenadă.

Parcul a primit numele de Parcul „Regina Maria”.

Ne putem imagina frumoasele seri în care aveau loc concerte ale fanfarei minerilor sau, începând cu anul 1925 (când primăria a decis să reia un vechi obicei), minunatele concerte cu muzică de promenadă; în acele vremuri muzica de fanfară se afla la mare căutare, astfel că din anul 1938, pentru sezonul turistic a fost angajată fanfara Regimentului 7 Grăniceri, regiment cantonat în oraş.

Parcul Municipal (Parcul Széchenyi), zonă de deal și alee pietonală, 1909, carte poștală ilustrată

În anii interbelici au fost luate multe măsuri de modernizare a parcului. Astfel, în anul 1926 au fost montate 20 de bănci noi care au fost realizate de Uzina Bernat Dezsö, s-a completat iluminatul public, a fost amenajată zona din jurul lacului (lac artificial construit din nevoia de a avea o sursă de apă pentru întreţinerea plantelor) şi s-a instituit pază poliţienească în tot spaţiul parcului.

În 1936 s-au instalat alte bănci noi, vopsite în alb, după modelul ţărilor din vest, băncile vechi fiind așezate pe aleile lăturalnice.

În parc la iarbă verde, perioada interbelică, fotografie plata paznicilor parcului. Un episod important din istoria parcului este acela în care oraşul Baia Mare a obţinut statutul de staţiune climatică, statut pentru care existenţa parcului de recreaţie era o condiţie obligatorie. Astfel, printre documentele înaintate forurilor superioare, în martie 1931, era și certificatul care atesta existenţa parcului. Accesul spre parc se făcea prin aleea care merge în paralel cu Câmpul Claustrului (este vorba de aleea care se află azi între Colegiul de Artă și Câmpul Tineretului). Având o suprafaţă de 11 hectare, parcul se bucura de o îngrijire permanentă.

În anul 1931 avea alei aranjate și grupuri de flori. Pe partea vestică avea o pădure care servea ca loc de joacă pentru copii, iar pentru stropirea florilor exista un lac artificial în partea de nord a parcului.

Sanatoriul Wagner, 1926,carte poștală ilustrată

Lacul era curat în anul 1931, iar pe viitor se avea în vedere încercuirea lui cu pereţi de beton pentru a se putea împrospăta apa. Lacul era străjuit de un munte ,,cu creștere moderată, cu arbori de brad”, unde urma să se amenajeze o terasă de odihnă acoperită.

Activităţile și accesul în Parcul „Regina Maria” erau strict reglementate. Astfel, erau interzise: ,,călcarea ierbii, a pajiștilor, a straturilor de flori, distrugerea și ruperea florilor, a crăcilor din arborii parcului, stricarea, încrustarea și scrisul pe bănci sau copaci; erau interzise de asemenea chetele, vinderea de bilete în scopuri caritabile, intrarea cerșetorilor în parc, accesul câinilor neînsoţiţi, circulaţia cu biciclete,

cărucioare; erau interzise gălăgia, scandalurile, folosirea armelor, maltratarea animalelor din parc, accesul persoanelor de moravuri ușoare, precum și aruncarea resturilor de mâncare în alte locuri decât cele special amenajate de primărie”. În Parcul „Regina Maria” funcţiona în perioada interbelică și un restaurant cu același nume, al cărui patron, în 1929, era

Szeleszky Alexandru, în 1933 fiindu-i arendat lui Ketney Zóltan. La acest restaurant consumatorii puteau să asculte muzică bună, asigurată de orchestra de jazz a intelectualilor din Baia Mare și se bucurau de o servire excelentă, la preţuri mici.

În anii 1960, în parc au început să fie ridicate statui ale unor personalități culturale naţionale şi locale. De altfel, aceasta este perioada în care autoritățile române desfășurau o amplă campanie de culturalizare a maselor.

Dr. Viorel Rusu, director,

Lucia Pop, muzeograf,

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Sursa fotografiilor: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș/Minerva Luca.

Referințe bibliografice:

Krizsán Pál, Oglinda orașului Baia Mare-Nagybánya Tükre, Baia Mare-Nagybánya, 1933.
Palmer K., (red.), Nagybánya és környéke, Nagybánya, 1894.
Rusu Viorel, Pop Lucia, Rivulus Dominarum-690. Vestigii și mărturii istorice medievale, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu” 4, Baia Mare, 2019 (proiect editorial implementat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, finanțat de Municipiul Baia Mare prin programul de finanțări nerambursabile pe anul 2019; coordonator proiect Oana Leșiu).
Rusu Viorel, Pop Lucia, Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Seria „Muzeul Viu” 8, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2021 (proiect editorial finanțat de Municipiul Baia Mare prin programul de finanțări nerambursabile pe anul 2021; coordonator proiect Oana Leșiu).

Citește și