Share
Praznicul Floriilor la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Praznicul Floriilor la Catedrala Episcopală din Baia Mare

În duminica marelui și slăvitului praznic al Intrării Domnului în Ierusalim – Floriile, 28 aprilie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„După 40 de zile de post, şase săptămâni, iată-ne ajunşi, cu pregătire şi cu evlavie, multă credinţă şi recunoştinţă faţă de Pătimirea, Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, în anticamera praznicului Învierii, în sărbătoarea împărătească a Floriilor sau Intrării Domnului în Ierusalim, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Este evenimentul pe care Mântuitorul l-a pregătit, l-a prezis şi l-a urmat întocmai precum a fost profeţit, pentru că, cu sute de ani înainte de acest eveniment, profeţii au scris, inspiraţi de Duhul Sfânt, despre evenimentul acesta istoric: ‹‹Nu te teme, fiica Sionului, că, iată, Împăratul vine la tine blând şi smerit, pe mânzul asinei››.

De asemenea, atmosfera a fost profeţită de către profeţi, aceea a pregătirii intrării Domnului în Ierusalim, că din gura pruncilor şi a celor alăptaţi la sân Ţi-ai pregătit, Doamne, laudă, deoarece mulţimile L-au primit pe Mântuitorul cu ramuri de finic şi au aşternut veşmintele lor ca să treacă peste ele şi au cântat ‹‹Osana Celui întru Înălţime, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului››. Acest praznic mare şi sfânt îl prăznuim noi astăzi, care, aşa cum spuneam, este o prefigurare a Intrării Mântuitorului în Ierusalimul cel Ceresc. Oamenii care Îl primesc prefigurează sufletele celor din veac adormiţi, care aşteptau venirea Mântuitorului şi pogorârea la iad, pentru ca să-i ridice de acolo pe toţi, pe Adam şi pe Eva, şi pe toţi urmaşii lor, iar copiii prefigurează îngerii lui Dumnezeu, corul îngerilor, care au cântat la Intrarea Mântuitorului în Împărăţia Cerurilor, în Rai, pentru că i-a zis tâlharului celui bun de pe Cruce, celui din dreapta: ‹‹Astăzi vei fi cu mine în Rai››. La intrarea în Rai, corurile îngereşti nesfârşite au cântat ‹‹Osana, binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului››. Deci, totul are o simbolistică şi o teologie, explicată, de altfel, de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe.

Ne bucurăm că, după mai multe evenimente care au avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, inclusiv cel de aseară, măreţul concert al Corului de Cameră Naţional „Madrigal” şi care a concertat în faţa a peste o mie de maramureşeni, de băimăreni, a susţinut, de fapt, un concert ce se numeşte „Săptămâna Patimilor”, iată-ne în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”, tot în spaţiul de sus, cu sărbătoarea praznicului împărătesc, aducând slavă lui Dumnezeu şi făgăduind Mântuitorului că, intrând în Săptămâna Sfintelor Pătimiri şi ajungând în Joia procesului şi în Vinerea Răstignirii, nici nu vom striga ‹‹Răstigneşte-L, Răstigneşte-L››, nici nu vom huli când va fi pe Cruce, precum au făcut cărturarii şi fariseii, ci Îl vom însoţi ca şi Femeile Mironosiţe, aşteptând cu evlavie şi cu credinţă, să se împlinească făgăduinţa Mântuitorului, Care a zis că a treia zi va Învia, ca să putem şi trăi bucuria pe care au avut-o Apostolii şi Mironosiţele Femei când L-au văzut pe Hristos Înviat. Astăzi poartă credincioşii ramuri de salcie, ramuri de finic în Orient, ramuri verzi, pentru a fi purtate în procesiune şi a fi sfinţite apoi de slujitorii lui Dumnezeu, să fie duse la casele lor ca un semn al binecuvântării.

Ramurile simbolizează, propriu-zis, şi stâlpările copiilor, dar şi viaţa, pentru că Hristos este viaţa vieţii noastre şi viaţa cea veşnică ne-o dăruieşte, şi sunt duse la casele lor şi aşezate la icoană sau într-un loc de rugăciune, pentru a fi păstrate, pentru că sunt sfinţitoare şi binefăcătoare. Creştinii noştri ţin rânduielile Bisericii cu multă sfinţenie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarh, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, referent al sectorului social, Pr. Ionuţ Pleş, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Vlad Nechita, Diac. Alexandru Cupşinar, Diac. Ioan Hotico, Diac. Dan Silviu Pop.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre, şi Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei, dirijat de Florian Vois.

Distincţii

Ca un semn de apreciere, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a înmânat Arhidiaconilor Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, cu o bogată activitate cu tinerii, remarcat în cadrul activităţilor culturale la nivel eparhial, şi Lucian Burnar, şeful Cancelariei Episcopale şi secretar eparhial, cu peste cinci ani de slujire diaconească fiecare, Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul” pentru clerici.

Procesiunea de Florii

După încheierea Sfintei Liturghii, credincioşii au pornit, după tradiţie, cu preoţii şi diaconii în frunte, în dangăt de clopot şi sunet de toacă, într-o frumoasă şi impresionantă procesiune în jurul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, interpretând cântări bisericeşti rânduite în astfel de datini. Vremea deosebit de frumoasă, cu un soare puternic luminând, potenţând sărbătoarea, a îmbogăţit sufleteşte participanţii din Duminica Floriilor.

Sfinţirea ramurilor de salcie

După procesiune, pe esplanada din faţa Catedralei, s-a rostit rugăciunea de sfinţire a ramurilor de salcie, mulţimea mare de credincioşi având fiecare ramuri de salcie în mâini, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

Foto: Arhid. Vasile Pop

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu