Mihai Borodi provenea dintr-o familie de artiști ai lemnului, unchiul său, Gheorghe Borodi, fiind cel care a readus în atenţie, tradiţia porţilor maramureșene sculptate.
“Sincer vorbind, pot numi pe unchiul meu Gheorghe BORODI, primul care m-a incitat şi mi-a insuflat pasiunea pentru sculptură. Modul cum priveam lemnul i-a întărit credinţa în talentul meu. A văzut în mine pe urmaşul său în cioplitul lemnului şi, de ce nu, în arta lemnului. M-a învăţat totul despre lemn şi mi-a susţinut ambiţia de a îmi împlini visul copilăriei atât de mult dorit”.
Și-a făcut studiile la Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Capitală, promoţia 1978. În anii ’80 a avut expoziţii personale şi participări la simpozioane în România, dar şi în URSS şi Ungaria. Peste ani s-a făcut cunoscut în Germania, Franţa, Belgia şi Danemarca. În anul 2003 a fost unul dintre puţinii artişti din lume acceptat la Bienala Internaţională de Sculptură „Toyamura” din Japonia, cu tema „Muzica”, unde a realizat o lucrare inspirată de un diapazon.
Prin lucrarea din Căsoaia, artistul, a transpus în piatră, pecetea (ştampila), ca semn de nobleţe şi autoritate, ridicând astfel, un monument, unuia din simbolurile puterii care a traversat mileniile. Pe o bază circulară, sub forma unui tambur, el a cioplit forme strict geometrice, tratate în relief, cu elemente decorative de esenţă florală.
Stabilit în Franţa la Dijon (Saint Apollinaire) din anul 2002, Mihai Borodi devenise un sculptor apreciat în toată lumea, primind nenumărate distincții de-a lungul anilor. Mereu a fost recunoscător comunității în care a crescut și s-a format ca om și ca artist. Departe de casă, i-a lipsit Maramureşul care l-a învăţat cât de mult, creaţia populară stă la temelia artelor moderne.Trăitor în Franţa, artistul a avut tot timpul nostalgia contemplării spaţiului propriu maramureşean.
A avut expoziții de grup în: Dijon (2005, 2007, 2008, 2009), Paris (Louvre, 2009), Shanghai (China, 2010) şi personale: Dijon (2011, 2015); simpozioane în: Germania (1997, 2001, 2003), Italia (Sardinia, 2003), Danemarca (2006), Japonia (2007), România (2008); lucrări monumentale: piatră: „Speranţa” (2007), inox: „Dialog intim” (2010) şi bustul în piatră „Abbé Pierre” (2015) toate în Saint Apollinaire, apoi machete şi proiecte ca propuneri.
Anul 2016 i-a adus şi binemeritatul premiu internaţional :International Prize „Leonardo da Vinci”- Universal Artist, acordat pentru pictură, la Florenţa (Italia), însemnând pentru artistul român o recunoaştere a bravurii sale, ca artist complet, aşa cum a remarcat criticul de artă italian Salvatore Russo, la Festivitatea de premiere care a avut loc în monumentala sală a Palatului Borghese din Florenţa. Lucrarea premiată şi publicată în Revista Art International Contemporary 2016, intitulată „Apocalipsa”, face dovada unei imaginaţii artistice de excepţie.
A murit pe 9 mai 2019 dar a rămas nemuritor prin lucrările lui monumentale care îi perpetuează amintirea și moștenirea, în lumea artei. Chiar și după ce a plecat din această lume, arta lui 
va transcende timpul și spațiul. Lucrările lăsate vor continua să inspire și să impresioneze generațiile care vor veni din urmă.
Lăcrimioara ZOTA
