Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este specială și un prilej de bucurie atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.
În cele ce urmează redăm câteva informații despre ce înseamnă Crăciunul în Maramureș.
Potrivit craciuninmaramures.ro, în Maramureș, pregătirile de Crăciun încep cu primele zile de post. Este un timp al curățirii sufletești și trupești. Încep șezătorile, gospodinele își primenesc casa, pentru a aștepta Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului. Încep și pregătirile pentru colindat și se formează „rândurile de colindători”, pe criteriul vârstei.. Copiii, și ei în funcție de vârstă, se grupează pentru mersul cu Steaua, cu Viflaimul, cu Irodul și cu colinda. Fac repetiții, își învață rolurile, își pregătesc hainele, își ornează steaua și costumele, își repetă colindele. Se întâlnesc pe rând la fiecare dintre ei, până când rolurile sunt învățate. Primii care ajung de cu seară la colindat fiind copiii mici, care adună colăceii în straiță sau pe botă. De cumva era zăpadă mare, un om mai sărac din sat umbla cu copiii să le facă urmă și poate mai căpăta și el câte-un colăcel. La codreni colacii poartă nume: pupăza, colăcelul, rața, cocuții. Apoi, seara încep feciorii care merg în grupuri de câte 5-10 mai ales pe la casele unde sunt fete de măritat. Colindul capătă astfel și un rol de pețit. Cetele de feciori sunt și ele pe vârste, de la adolescenți, până la cei cu armata făcută și feciori de însurat. Apoi, urmează însurații, în grupuri mai mici. Holteii termină de colindat la casa celui care urmează să se însoare în anul care vine.
Colindatul
La români, colindatul este mărturia vestirii prin versuri a nașterii Fiului lui Dumnezeu. Încărcate de bucurie și duioșie, colindele au un puternic mesaj teologic, fiind un tezaur al culturii și spiritualității românești. Colindatul începe din Ziua de Ajun, cu micii colindători care, adesea, prin versuri, reconstruiesc imagini biblice. Primele colinde sunt atestate cu cinci secole după nașterea lui Hristos în Roma antică și erau la început urări de fertilitate și belșug. În spațiul creștin acestea au căpătat în timp rolul de a anunța nașterea Fiului lui Dumnezeu. Colindătorii trebuie să fie răsplătiți cu colăcei de grâu curat, cu nuci și mere.
Bucate de Crăciun
După 40 de zile de post, seara Crăcinului este un moment al bogăției, când pe masa întinsă, gătită cu colac de grâu și sticla de pălincă împodobită cu crengi de brad, așezăm bucatele tradiționale; de la preparatele din porc, la cozonaci și sarmale. La români, pregătirea mâncărurilor, după tăierea porcului în ziua de Ignat capătă dimensiunea unui ritual străvechi.
Bradul de Crăciun
Se spune despre brad, că este un pom al vieții, pentru că rămâne veștin verde, simbolizând trupul lui Hristos, veșnic viu. Nu se știe exact unde și când a luat naștere obiceiul împodobirii bradului de Crăciun, ci doar se presupune că ar fi apărut pentru prima dată la popoarele celtice, iar cu timpul a intrat și în tradiția creștină. În România, pentru prima oară s-a împodobit un brad de Crăciun în 1866, la palatul regelui Carol I de Hohenzollern, după care românii au preluat această tradiție. La început, bradul a fost împodobit cu fructe, flori de hârtie sau biscuți, ajungând mai târziu la globuri, de sticlă, bomboane, beteală, instalații luminoase. În vârful bradului se așează o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem.
În Maramureș, în Țara Codrului găsim una dintre cele mai inedite forme de brad de Crăciun, format din segmente de paie sub formă de romb, boabe de fasole, dar și pomul din scai, vâsc și hârtie creponată. Fiecare element are o simbolistică bine stabilită: pomul din fasole înseamnă purificarea sufletească, pomul din scai – patimile lui Isus și statornicia, iar cel din vâsc – veșnicia. Pomul din hârtie creponată, având formă de lampă, reprezintă legătura celor vii cu cei din lumea de dincolo.
