Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 17 minute în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 1 oră în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- srtuctura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 2 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 2 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 3 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XV) - 3 ore în urmă
Rezultate extraordinare pentru sportivele CS Gloria Baia Mare la Campionatul Național de Culturism și Fitness de la Sibiu - 4 ore în urmă
Daruri și surprize pentru copiii din Fărcașa cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului - 5 ore în urmă
Medalii pentru majoretele Colegiului Național „Gheorghe Șincai” la concursul organizat la Seini - 5 ore în urmă
Weekend cu fotbal din ligile 4 și 5 - 5 ore în urmă
În contextul epidemiologic actual, specialiștii în pediatrie din cadrul Spitalului Județean Baia Mare transmit recomandări
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), copii și adolescenții pot fi infectați sau pot transmite boala la fel ca orice persoană. Datele sugerează că pacienții pediatrici sunt mai puțin predispuși pentru forme severe de boală, dar totuși acestea pot apărea și la această grupă de vârstă. Conform Centrului de control și prevenție a bolilor, în SUA 2%, China 2.2%, Italia 1.2%, iar în Spania 0.8% din totalul persoanelor infectate cu COVID 19 au fost pacienți pediatrici.
Potrivit Asociației Americane de Pediatrie, simptomele care se pot întalni în această boală sunt nespecifice – febră, tuse, dispnee (scurtarea respirației, respirație dificilă), rinoree, congestie nazală, disfagie (durere în gat) – și acestea pot avea intensitate diferită. Formele severe de boală care au necesitat spitalizare au fost întâlnite, în special, la sugari (vârstă < 12 luni) sau la pacienții cu comorbidități.
Pentru a proteja atât copiii, cât și întreaga familie, dr. Gabriela Florian, medic specialist pediatrie în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, recomandă:
- spălarea corespunzătoare a mâinilor cu apă și săpun > 20 secunde (se va cânta “Un elefant se legăna“ până la trei elefanți) și apoi utilizarea unui dezinfectant cu minim 60% alcool;
- se va utiliza mască chirurgicală simplă în cazul copiilor cu vârsta de peste 2 ani;
- învățați copilul să tușească sau să stranute la nivelul cotului, brațului sau folosind o batistă de unică utilizare (care va fi aruncată);
- curățarea și dezinfectarea suprafețelor, a jucăriilor sau a obiectelor pe care copilul le utilizează;
- învățați copilul să nu își atingă fața, ochii sau nasul, fiind în primul rând dumneavoastra un exemplu;
- copii nu vor însoți adulții la cumpărături, în locuri aglomerate și nu se frecventează spații de joacă;
- în mod particular, este important să se evite contactul copiilor și adolescenților cu persoane în vârstă sau persoane din grupa de risc de a dezvolta forme severe de boală.
În cazul în care copilul dumneavoastră a intrat în contact cu o persoana infectată cu noul coronavirus sau dacă sunteți îngrijorat de simptomele lui, luați legatura cu medicul de familie sau medicul pediatru. Se recomandă a se evita consultațiile de rutină si utilizarea, dacă există posbilitatea, a telemedicinei în locul consultațiilor clasice.
De asemenea, OMS menționează că părinții trebuie să fie suportivi, să asculte grijile copiilor vizavi de această boală și să fie asigurați că sunt sprijiniți și ocrotiți. Se recomandă ca rutina și programul să fie respectat, în mare măsură ca inaintea restricțiilor și, eventual, crearea unor obiceiuri noi, în funcție de nevoile actuale.















