Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 6 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 7 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 7 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 9 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 9 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 10 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 11 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 12 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 12 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 14 ore în urmă
Ana și Ioan Tăut din Breb, adevărați maeștri în realizarea cojoacelor tradiționale
Cei care trudesc pentru a duce mai departe tradițiile și obiceiurile noastre străbune merită toată aprecierea și lauda.
Astăzi am ales să vă prezentăm – deși suntem conviși că mulți îi cunoașteți deja – doi soți din Breb: Ana și Ioan Tăut. Din mâinile lor ies de zeci de ani, de când s-au căsătorit mai exact, adevărate comori. Este vorba despre cojoace tradiționale.
Prin intermediul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș aflăm mai multe despre meșteșugul lor.
„Tăte cojoacele să făceau roșii ori mai închis ori mai spre rozosin. La fete să face altfel, sus să pun prime negre din care să fac cușmele, de acele crețe. La bărbați să tivește cu piele sau cu lac. La fete să puneu prime late de vo două jedite. Unu din Șugătag, Nicoară a Ciotului, el nu știu de pe unde o înființat moda în Maramureș. Că s-o făcut și aici până atunci cojoace di cele pă ptele, dar el nu știu de pe unde o adus modelu iesta și o pus oglinzi.
Noi am pus și între ciupti oglinzi. Și puneam bumbuști pă tot locu. Soțu punea bumbdii. Primaș dată să pune modelul pă pânză amestecată, mai groasă, mai plină de bumbac ca să sie rând a coasă. Demult să punea pă cânepă de tort. Sau amestecată cânepa de tort cu bumbac. Da amu di care au, că nu mai țes femeile. Apoi îl dăm și îl coasă trei, patru femei. Și amu avem cojoace date în sat la cusut. Apoi îl dăm să-l înconjoare cu fir auriu și după aceea eu pun oglinzile, lacurile. După ce-s puse oglinzile, le băgăm în presă; apoi gătăm lacurile și îl strângem. Stă în presă vo patru zâle, o săptămână, când, cum avem timp. Să fie neted și tare.
După aceie punem lacurile, îl tizim și să pun bumbdii pă tot locu. Apoi pun un berleș mai grosuc în lontru. Și după ceie pun ciucalăii și un buzunar în lontru și e gata. Cam aieste îs. Absolut nimic nu să făcea la mașină. Totul era cusut de mână. Oglinzile le aduceam de la fabrică. Fac tot felul de modele, nu toate cojoacele-s la fel. Cum cer oamenii”, spune Ana Tăut, potrivit Memoria Ethnologica, Tradiții din Breb, Colecția Corina Isabella Csiszar, Florin Avram.
Înainte de sărbători, Vasile Oanea, consătean cu cei doi și personaj de legendă al satului și dânsul, le-a făcut o vizită. Acesta spune că pe lângă cojoace, Ioan Tăut se pricepe și la fotografie.

„La mulți ani cu sănătate și succese, stimat prieten Ioan Tăut! Deși ziua lui aniversară a fost în 19 septembrie când a împlinit frumoasa vârstă de 85 de ani, azi l-am întrebat pe colegul meu Fausto Meini „câți ani zici că are săteanul meu?” și a considerat că-i de vreo 70 de ani. Eu cred că Ioan Tăut a fost primul fotograf din Breb. A fost și este un om harnic și are o familie excepțional de frumoasă! Îl felicit pentru meșteșugul de a face cojoace ca să mențină pitorescul port popular maramureșean!”, a transmis Vasilea Oanea pe rețelele de socializare, cel care le-a și făcut fotografiile.
Îi felicităm pe cei doi soți și le dorim multă sănătate, să poată îmbrăca în straie de sărbătoare pe cât mai multă lume și de acum înainte!
Lavinia-Codruța HERMAN















