Share
Situația 7 martie România: În județul Maramureș pentru toți cei care aleg țara noastră ca adăpost se iau măsuri! 57% gradul de ocupare la Centrul Șomcuta Mare!

Situația 7 martie România: În județul Maramureș pentru toți cei care aleg țara noastră ca adăpost se iau măsuri! 57% gradul de ocupare la Centrul Șomcuta Mare!

Situația 7 martie România: În județul Maramureș pentru toți cei care aleg țara noastră ca adăpost se iau măsuri! 57% gradul de ocupare la Centrul Șomcuta Mare!

Acțiuni desfășurate în sistem integrat de către structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne în Maramureș! În data de 6 martie a.c., în intervalul orar 00.00-23.59, au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației 1.740 de persoane și 289 autoturisme. Din cele 1.740 de persoane, 1.504 sunt cetățeni ucraineni. Au solicitat azil în punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației 28 de persoane.

Azi, 7 martie a.c., în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației 1.044 de persoane și 122 autoturisme. Din cele 1.044 de persoane, 917 sunt cetățeni ucraineni. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat 13 cetățeni ucraineni, bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, care au trecut prin apa râului Tisa, din Ucraina în România.

Aceștia au fost depistați pe direcția localităților de frontieră Sighetu Marmației, Bocicoiu Mare și Câmpulung la Tisa. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, au depistat pe direcția localității Sarasău alți patru cetățeni ucraineni, bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 41 de ani. Toți cetățenii ucraineni depistați au solicitat o formă de protecție statului român. Au fost demarate procedurile specifice în conformitate cu prevederile legislației în vigoare de către angajați din cadrul Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare. Cu autospecialele din dotare, pompierii maramureșeni au asigurat transportul a 11 cetățeni azeri, însoțiți de jandarmi, din tabăra mobilă la gara din Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul către Capitală, arată autoritățile din Maramureș.

De asemenea, un alt transport, coordonat de pompieri, cu 15 persoane venite din Ucraina, din care 12 adulți și trei copii, însoțiți de jandarmi s-a efectuat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare. Tabăra mobilă operaționalizată pe stadionul municipal din Sighetu Marmației poate găzdui 128 de persoane. Capacitatea acesteia poate fi mărită până la 200 de persoane. Dacă situația o va impune, pompieri din alte județe sunt pregătiți să transporte alte tabere în zonă pentru a fi puse la dispoziția cetățenilor care vin din Ucraina.

Polițiștii și jandarmii maramureșeni au acționat în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii care au venit din Ucraina nu sunt expuși victimizării (furt, înșelăciune, trafic de persoane etc). Polițiști din Baia Sprie au acordat sprijin pentru un transport umanitar destinat cetățenilor ucraineni, sosit în vama Halmeu din Germania.

Sunt asigurate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc) 788 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina, din care 345 sunt ocupate, iar 443 sunt libere. Aceste locuri de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a traficului de persoane în punctul de frontieră Sighetu Marmației. Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 57%. Aici sunt cazați în prezent 84 cetățeni ucraineni. Zilnic pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști și polițiști locali acționează pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în Punctul de Trecere a Frontierei din Sighetu Marmației, în zona limitrofă acestuia și acordă sprijin cetățenilor ucraineni, împreună cu autoritățile județene și locale, organizații neguvernamentale și voluntari. În sprijinul jandarmilor maramureșeni sunt prezente efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, mai arată autoritățile maramureșene.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu