Șapte străzi din Sighetu Marmației intră într-un proces de reabilitare
La Sighetu Marmației infrastructura rutieră se modernizează.
Mai exact, vor fi reabilitate 7 străzi din fonduri accesate prin programul ”Anghel Saligny”, valoarea investiției fiind de 18.810.360,55 lei.
Ieri, 10 aprilie, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea străzilor: Zimbrului, Barițiu, Eroilor, Gării, Locul Târgului, Pintea Viteazul (porțiunea din spatele Palatului Cultural), Corbului.
Lungimea totală a străzilor este de aproximativ 6.600 m, urmând a se reabilita partea carosabilă, trotuarele, zonele verzi, iar pe unele străzi vor fi amenajate și locuri de parcare, informează primarul Vasile Moldovan.














