Un ritual interesant întâlnit în Maramureșul Istoric în noaptea Bobotezei sau de Sântion îl reprezintă Metehăul.
Cu ajutorul Corinei Csiszár de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș aflăm că acest ritual încă se mai păstrează în câteva sate din Maramureșul Istoric și fără regie sau reconstituiri, obiceiul își urmează cursul său firesc. Doar ținuta „atrăgătoare a metehăului”, a suferit unele transformări, cum era și firesc, semn că maramureșeanul nu își pierde niciodată umorul și se adaptează vremurilor. Sistemul obiceiurilor nu se pierde, el este într-o continuă schimbare și regenerare.
Tinerilor necăsătoriți li se confecționează o păpușă din paie de grâu, ovăz sau pănuji de porumb, de statură umană, acest obicei având un caracter premarital. Păpușa îmbrăcată cu haine femeiești sau bărbătești, se agăța într-un pom sau în locuri greu accesibile, dar cât mai la vedere, în apropierea casei celor vizați sau în apropierea bisericii.
„La Săpânța feciorii se adunau în gașcă și fiecare avea câte o mândruță. Și fiecare se punea la mândruța lui de pețitor. Să urca pă poartă sau într-un copac din fața casei, dacă nu, să urca pă gard. Ceilalți din gașcă intrau în casă și fata trebuia să meargă să caute pețitorul. La care n-avea drăguț sau era mai urâcioasă, nu să punea nime. Dacă eu îi făceam ceva figuri la drăguțu meu sau l-am înșelat sau m-am uitat la altu, el ca să să răzbune, să ducea și punea o moimă. Făcea un om de paie și atașa și o scrisoare în care scria cine știe ce prostii. Și îl agăța de regulă într-un nuc să vadă lumea. Se dă jos de fată ca să nu-l vadă nime, noaptea pândesc și fata și părinții, ca să-l ia de acolo. Că altfel, numa te trezai că toată lumea să uită în sus să vadă ce-i acolo”. (Colecția Corina Isabella Csiszár, Memoria Ethnologica nr. 66-67)
Întâlnim acest ritual și în Budești: „Puneam babe și moși. Să scula feciorii dimineață tare, să să uite, să ieie baba, să nu margă altu să citească. Api tot felul scriau. Și mie mi-o pus pețâtor, pă fântână-n drum. L-am adus și atâta l-am jucat. Și să știți că-n anu cela m-am măritat. Cela de obdiele, îl aduce pă cela de ptele. L-am dus în casă, l-am pus după masă, l-am cinstit. Înconjori masa cu metehăul.”
Fetele cărora le era destinată păpușa, nu aveau voie să o ardă sau să își bată joc de aceasta, ci din contră, erau obligate să o coboare din pom, să o ducă în casă cu mare cinste, și să o așeze la masă, pentru a le fi de bun augur. În caz contrar, există credința că necinstirea metehăului ar atrage sărăcia și necazurile.
La Văleni metehăul era acceptat cu bucurie de către fată, existând speranța că se va căsători în acel an. „Fetele abia așteaptă să vadă un metehău pus.” Metehăilor li se așază în buzunar o poezie satirică. „Api îi puneam și o scrisoare în jeb la metehău. Uite, o scrisoare la un fecior la care i-o pus metehău:
Pă Cosău eu am plecat,
Ca să mă însor și eu.
Pă Cosău eu n-am aflat,
Fată pă placu mneu.
Și-n Hoteni eu am plecat,
Și pă fată am visat,
Când de Bobotează-am ajunat.
În Hoteni când am ajuns,
Am văzut fata din vis.”
(Colecția Corina Isabella Csiszár, Memoria Ethnologica nr. 64-65)
Foto 1 – din colecția CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Foto 2 – Teofil Ivanciuc
