Elevii premiați la olimpiade sau la concursuri pot lua 10 la BAC fără să mai dea proba respectivă - 8 ore în urmă
ISJ, recomandări pentru profesori. Cum pot fi încurajați copiii implicați în cazuri de violență să vorbească cu adulții - 11 ore în urmă
Liviu Ionuț Mih a obținut Marele Premiu al Festivalului concurs de cântări religioase „Cântați Domnului, cântați!” de la Sighet - 12 ore în urmă
Trei elevi de la „Șincai” calificați la etapa națională a Olimpiadei de Cultură și Spiritualitate Românească - 12 ore în urmă
Sighetu Marmației va avea centură ocolitoare. Proiectul a fost votat în CL - 12 ore în urmă
Cea mai performantă și puternică echipă administrativă și politică, echipa liberală, a depus candidaturile pentru Primăria/Consiliul Local Baia Mare și pentru Consiliul Judeţean Maramureș! - 12 ore în urmă
Elevele Sebastiana Coman și Alessia Crăciun de la Colegiul de Arte Baia Mare, premiate la Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei - 13 ore în urmă
Alimentația persoanelor de vârsta a treia, tema unui eveniment organizat de ASSOC - 14 ore în urmă
Salvamont Maramureș, la schimb de experiență în Austria - 14 ore în urmă
„Taxa pe lux” pentru românii cu proprietăți imobiliare și mașini scumpe - 15 ore în urmă
Maramureșenii au luat cu asalt Spitalul Județean; Se recomandă programarea telefonică anterioară consultației și completarea chestionarului încă de acasă (DOCUMENT)
În cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-au reluat, la nivelul Ambulatorului Integrat, activitățile medicale suspendate pe perioada stării de urgență, dar pacienții care solicită examinări medicale trebuie să știe că se respectă, în continuare, condițiile de igienă și distanțare socială.
Luni, 18 mai, la prima ora a dimineții, s-a înregistrat un număr foarte mare de pacienți, fapt care a adus un grad ridicat de disconfort în rândul celor care au avut de așteptat la cortul de triaj. În mesajul transmis zilele trecute de conducerea unității medicale s-a făcut precizarea că toate consultațiile directe, exceptând urgențele, se vor face pe bază de programare și s-a recomandat ca aceste programări să fie realizate telefonic, la numerele de telefon 0262 205 100 sau 0262 205 101 (interior 129). Acestea pot fi realizate zilnic, între orele 10.00 și 18.00.
„Deși este permisă și prezentarea directă la fișier pentru programare, acest lucru doar prelungește timpul de așteptare al pacienților până la accesul în spital, fapt pentru care se recomandă ca toți cei care apelează la serviciile medicilor din Ambulatoriul Integrat să încerce să își facă programare telefonic, pentru a se reduce cât de mult timpul de așteptare. În cazul în care sunt pacienți care doresc să își facă programarea la fișier, acest lucru va fi posibil zilnic între orele 13.00 și 18.00”, spun reprezentanții Spitalului Județean.
Tot pentru a reduce timpul de așteptare, precum și timpul petrecut în cortul de triaj, pentru completarea chestionarului, conducerea Spitalului Județean pune la dispoziția pacienților, în format PDF, pe site-ul unității medicale, documentul care poate fi completat de fiecare persoană, înainte de prezența fizică la spital.
”Ne bucură faptul că maramureșenii au încredere în serviciilor oferite de medicii Spitalului Județean de Urgență, însă pentru a preveni situațiile de supraaglomerare, așa cum s-a întâmplat și azi, venim cu rugămintea ca toți cei care doresc să fie văzuți de specialiștii noștri să își facă telefonic programarea și să încerce să completeze chestionarul înainte de a sosi la spital. Totodată, rugăm pacienții și aparținătorii să se prezinte la unitatea medicală conștienți fiind de faptul că se admite intrarea în incinta instituției cu doar 20 de minute înainte de ora programată pentru consultație, iar un pacient poate avea un singur însoțitor. Programările se fac în ordinea solicitărilor, indiferent dacă sunt consultații care îndeplinesc condițiile contractuale sau consultații contra cost, iar solicitanții se prezintă la triaj cu 30 minute anterior orei programate”, a declarat jr. George-Alexandru Oros, managerul-interimar al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
După efectuarea triajului, pacienții se vor adresa fișierului alocat pentru specialitatea solicitată, amplasat în holul mare al spitalului, deoarece nu se permite așteptarea îndelungată în fața cabinetului medical. Trebuie știut faptul că și pentru bolnavii programați de medicul specialist curant trebuie să se anunțe din timp, la fișier, ora programării.
”În momentul programării, solicitanții trebuie să comunice biroului de programare datele personale (nume, prenume, număr telefon), iar programarea este posibilă pentru o perioadă de maximum 14 zile. Rugămintea noastră este ca toți cei care intră în spital să poarte mască de protecție și să respecte măsurile de igienizare a mâinilor, așa cum preved și reglementările Guvernului României instituite în starea de alertă, atunci când ne aflăm într-un spațiu public închis”, mai spune managerul-interimar al Spitalului.
Totodată, se menține, unde e posibil, consultul prin telemedicină, contactându-se cabinetul sau medicul specialist. De asemenea, pentru a fluidiza accesul în spital, de luni, 18 mai, s-a luat decizia de a fi permis accesul pe trei intrări diferite. Astfel, pacienții care au programare la Radiologie și Imagistică Medicală, la Diabet sau la Pediatrie, vor intra pe ușa laterală, cea de la RMN. Pacienții care se prezintă pentru internări de zi sau eliberare certificate de deces, se vor prezenta la Unitatea de Primiri-Urgențe, iar pentru celelalte cabinete medicale rămâne accesul în spital prin intrarea principală.
”Revin cu rugămintea ca toți cei care doresc să fie consultați în Ambulatoriul Integrat să își facă programarea telefonic, acest lucru fiind mult mai convenabil atât pentru reprezentanții Spitalului Județean, cât și pentru pacienți. Vom evita în acest fel aglomerările mari la ușile de acces și vom preveni și mai mult posibilitatea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus. Totodată, descărcarea prealabilă a chestionarului și completarea acestuia încă de acasă va ajuta, de asemenea, ca accesul în spital să fie mult mai eficient și comod pentru fiecare dintre noi”, a conchis jr. George-Alexandru Oros.
Chestionarul îl găsiți aici.