O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (V), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Complex hotel-restaurant „Minerul” (fost Hotel „Ștefan”)

Continuăm prezentarea edificiilor din Baia Mare creionând povestea Hotelului „Ștefan”/Complex hotel-restaurant „Minerul”, veritabil simbol al vieții urbane de odinioară, astăzi practic abandonat.

***

Monument istoric de arhitectură, Hotelul „Ștefan” este înscris în Lista Monumentelor Istorice, cod MM-II-m-A-04463. Configuraţia pieţei centrale, de formă dreptunghiulară, a oraşului a cunoscut unele schimbări concretizate prin intervenţii pentru modificări la contrucţiile existente sau refacerea clădirilor care au fost afectate de incendiile repetate, dar și prin construirea de noi edificii.

Pe latura vestică a pieței, în anul 1874, în timpul primarului dr. Fésűs Menyhert, a fost finalizată și ulterior modernizată, „Casina Hotelului Ştefan”. În acea formă de construcție, hotelul a fost martorul unor evenimente frumoase petrecute în zona centrală a orașului. Pe lângă manifestările culturale ale populației maghiare, remarcăm, la sfârșitul secolului XIX și începutul celui următor și sporirea celor aparținând românilor, a căror elită intelectuală a devenit din ce în ce mai dinamică. Dintre acestea se detașează adunarea generală a ASTREI, desfășurată la Baia Mare în vara anului 1903. Orașul a găzduit atunci peste 300 de oaspeţi veniţi din Transilvania şi România, care s-au bucurat de primirea caldă a organizatorilor şi a locuitorilor oraşului.

O parte a oaspeților au fost cazați în hotelul mare din piață, alții au fost găzduiți pe la casele oamenilor. Din „Foaia volantă” editată la Baia Mare în zilele evenimetului reiese că lucrările adunării generale ASTRA s-au desfăşurat cu succes, fiind bine primite atât de autorităţi cât şi de intelectualii maghiari din oraş, manifestând deopotrivă „prevenire şi ospitalitate” [1].

În urma incendiului din anul 1905, hotelul a fost distrus într-o mare măsură, ceea ce a necesitat refacerea sa. Concursul pentru proiectarea noii clădiri a fost câștigată de arhitecții Zoltán Bálint (Bleier) (1871-1938) şi Lajos Jámbor (Frommer) (1869-1955). Cei doi studiaseră la Universitatea Politehnică din Budapesta și după o perioadă în care fiecare a lucrat în cadrul birourilor unor arhitecţi maghiari consacraţi s-au asociat în 1897, lucrând împreună până în 1934. Stilul lor s-a modificat în timp. Au realizat imobile în manieră Lechneriană, Art Nouveau, eclectice sau caracterizate prin geometrism și stilizarea ornamentelor. Au proiectat Pavilionul Maghiar de la Expoziţia Internaţională de la Paris (1898, Premiul I, construit în 1900). Erau deci arhitecți consacrați.

Proiectul propus cuprindea hotelul propriu-zis, un restaurant, o cofetărie, o berărie, o sală de recepţie și o sală de teatru/spectacole. Edificiul, finalizat în anul 1910, a devenit repede etalonul vieții sociale a urbei. Dispunea de toate facilitățile existente atunci la hotelurile europene de top.

Edificiul era în proprietatea orașului Baia Mare, care își rezerva astfel dreptul de a-l închiria diferiţilor antreprenori. De exemplu, în perioada interbelică, chiriașii au fost două personalități cunoscute în oraș, Gheorghe Dumbrăviceanu și Iuliu Rumpold. Iată cum este descris hotelul, camerele, restaurantul clasa I, cu meniuri și costuri:

„Hotelul avea 52 de camere, din care 30 cu un pat și 22 cu 2 paturi. Era racordat la lumină electrică, avea încălzire prin calorifere și mai multe camere de baie. Preţul unei camere cu un pat era de 100 lei pe zi, iar cel unei camere cu 2 paturi era de 160 lei pe zi. În cadrul hotelului funcţiona și un restaurant clasa I, cu sală mare și una mai mică. Preţul unui dejun era stabilit la 10 lei, prânzul la 30 lei, iar cina la 30 de lei. Redăm în continuare un meniu din 1939 cu preţurile aferente produselor care se serveau la restaurantul Ștefan, categoria I: un ou fiert costa 5 lei, 2 ochiuri erau 12 lei, salata de Beuff 18 lei, salata a la Russe 22 lei, supa 8 lei, ciorba de vacă 12 lei, ciorba de viţel 15 lei, ciorba de pasăre 22 lei, ciorba de pește 22 lei, mâncare din carne de pasăre 33 lei, mâncare cu carne de vită 30 lei, mâncare cu carne de viţel 30 lei, cu carne de porc 38 de lei, friptură de viţel la tavă 30 lei, friptură de porc la tavă 38 lei, friptură de vacă la grătar 30 lei, de porc la grătar 33 lei, pește prăjit 45 lei, jumătate de pui fript 45 lei, 1 pui la frigăruie 45 lei, legume fierte fără carne 2 lei,brânză cu smântână 15 lei, compot de fructe 18 lei, prăjitură 12 lei, vin 30 de lei”[2].

Prețurile erau mai mari decât în alte localuri, este adevărat, dar era singurul restaurant de clasa I din oraș.

În sala mare a restaurantului aveau loc tot felul de activități şi evenimente, dintre care cele mai frecvente erau expoziţiile de pictură și balurile. Totodată, la restaurant, atmosfera era asigurată de diferite trupe de muzică, printre care și de jazz.

Sezonul turistic în orașul Baia Mare dura cu aproximaţie între lunile mai și septembrie, perioadă în care hotelul era ocupat la capacitatea maximă. Numărul turiștilor care vizitau Baia Mare varia de la un an la altul. Aceștia erau înregistrați și li se eliberau şi dovezi de vizitare, astfel încât informațiile statistice păstrate în arhiva primăriei orașului din perioada 1930-1940, cu privire la regimul hotelier și la fecvența turiștilor în oraș sunt minuțioase.

Astfel, în anul 1938, la hotelurile din oraș au fost înregistrate următoarele cifre: la Hotelul „Ștefan Vodă”, în aprilie s-au cazat 115 turiști; în iulie numărul acestora a crescut la 288. Pentru anul 1939 sunt consemnați 1.265 de turiști cazaţi la hotelurile și pensiunile din localitate, dintre care la Hotel „Ștefan Vodă” s-au cazat 516. [2].

În același edificiu al Hotelului „Ștefan Vodă” se desfășurau foarte multe alte activități în diferite spații, unele dintre acestea fiind special amenajate. Astfel, exista o sală pentru reprezentații teatrale. Aceasta, respectiv sala de spectacole, era foarte cochetă, cu lojă, cu o
capacitate de peste 400 de locuri pe scaune. De altfel, orașul avea o veche tradiţie teatrală, prima trupă de teatru fiind consemnată documentar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, mai precis în anul 1796. Cel mai mare actor pe care l-a dat orașul și care a reușit să dezvolte o carieră de mare succes a fost Lendvay Márton (1807-1859). După anul 1918 reprezentaţiile au aparținut atât trupelor de teatru românești, cât și maghiare din Satu Mare, Târgu Mureș, Cluj sau București. Dintre cele maghiare, amintim trupa lui Szabadkay József din Satu Mare (în 1921, 1922, 1923, 1933) și trupa de teatru amator care funcţiona în cadrul comunităţii evanghelice din oraș și care era condusă de preotul Révész János, în timp ce trupele românești veneau de la Cluj (1923) și București (1923).

Dintre trupele românești care s-au bucurat de succes trebuie amintită trupa de teatru de revistă Compania Cărăbuș, condusă de Constantin Tănase, cu principalii actori, celebrii Stroe și Vasilache, care au venit în orașul nostru în anii 1938 și 1940. În sala teatrului nu erau susţinute doar piese de teatru, ci și concerte de pian, muzică clasică, operete, spectacole de cabaret [2].

Cu un modest exercițiu de imaginație, putem să retrăim viața tumultoasă de altădată, din incinta hotelului. În perioadele în care nu erau reprezentaţii teatrale, în același spațiu din Hotelul „Ștefan” funcționa Cinematograful. În anul 1918 deja rulau filme. În primii ani interbelici, fiind încă sub imperiul filmelor mute, conducerea cinematografului a achiziţionat un pian pentru acompaniament. În anul 1925 s-a elaborat și un statut al cinematografului Baia Mare, al cărui proprietar era orașul.

Evoluţia artei cinematografice a făcut ca și cinematograful din Baia Mare să se modernizeze. Astfel, în anul 1926 a fost achiziţionată o maşină mai modernă de proiecţie, de fabricaţie germană, care a costat 120.000 lei și datorită căreia calitatea proiecțiilor s-a îmbunătăţit.
În 1933 s-au introdus reguli stricte la cinematograf, fiind anulate toate reducerile și avantajele care transformaseră, în ochii autorităţilor locale, această instituţie de cultură într-un institut de binefacere. La cinematograful din Baia Mare rulau cele mai noi filme, atât din Europa cât și din America. Acest lucru arată faptul că din punct de vedere cultural, orașul Baia Mare era în pas cu ceea ce se întâmpla în lume [2].

În perioada interbelică viața politică era la fel de dinamică ca și viața culturală și, de multe ori, se desfășura în aceleași spații dar, desigur, în perioade diferite. Conform afișelor care se distribuiau prin oraș, membrii Partidului Național Țărănesc au fost rugați să participe la „Adunarea partidului care se va ținea la 26 iunie (1926, n.n.), la ora 11 a. m. în sala cea mică a Hotelului Ștefan Vodă”, chemare semnată de președintele partidului Alexiu Pokol. (De menționat că antreprenorul minier va părăsi în 1932 PNȚ și se va înscrie la liberali n.n.).

Sau „Partidul Național Liberal va aranja în sala cea mare a Hotelului Ștefan 2 adunări mari: Duminecă în 3 iulie, la ora 11 ½ din zi pentru minoritari; Marți, în 5 iulie, la ora 11 ½ pentru alegătorii români… ”, adunări în care dr. Teofil Dragoș urma să explice programul partidului în campania electorală (influentul avocat Teofil Dragoș a condus organizația județeană Sătmar a PNL în perioada 1928-1934, fiind deputat în toate legislaturile până la moartea sa în 18 ianuarie 1934) [1].

În perioada comunistă, locațiile s-au numit Hotelul „Minerul”, Restaurantul „Ardealul”, Cinematograful „Minerul”.

Faimoasă pentru distincție, eleganță și servicii, clădirea așteaptă momentul în care își va recăpăta strălucirea de odinioară.

Dr. Viorel RUSU, director,
Lucia POP, muzeograf,
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

***

Sursa fotografiilor: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș/Minerva Luca/Zamfir Șomcutean

***

Referințe bibliografice:

1. Rusu Viorel, Pop Lucia, O istorie ilustrată a orașului Baia Mare. 1800-1950, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Seria Muzeul Viu 6, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2020.
2. Tőkőlyi C. Robert, Turismul băimărean în perioada interbelică. Studiu de caz: Stațiunea climatică 1930-1940, în „Revista Arhivei Maramureşene”, nr. 2, Baia Mare, 2009.