Pentru mulţi părinţi, un copil este bine crescut dacă se comportă cum trebuie, dacă face ce i se spune, dacă dă dovadă de calităţile care îi sunt impuse. Dar o tehnică bună de creştere a copiilor înseamnă mult mai mult decât atât. Este vorba, în primul rând, de a fi capabil de a comunica atitudinea faţă de drepturile tale, faţă de drepturile copilului şi faţă de dorinţele şi nevoile lui. Copilului trebuie să-i transmiţi respectul tău pentru el, O IMAGINE CLARĂ A AŞTEPTĂRILOR şi DISPONIBILITATEA DE A-L ÎNŢELEGE.
Un alt lucru extrem de important este de a-i consolida RESPECTUL DE SINE, chiar atunci când îl corectăm, când în certăm, când îl învăţăm sau când îl disciplinăm. Trebuie să ţinem cont că copiii au temperamente diferite, astfel că modul în care îl creştem trebuie adaptat acestuia. Este important acest aspect pentru ca cel mic să se simtă bine cu SINE şi cu TINE. Copilul tău este unic, deci trebuie ţinut cont atunci când îl educăm dacă tehnica este cea optimă, dacă se potriveşte profilului emoţional propriu acestuia. UN COPIL NU TREBUIE ÎNFRÂNT PENTRU A ÎNVĂŢA O LECŢIE!
În continuare, voi detalia o serie de tehnici eficiente în educaţia copilului şi voi prezenta situaţiile în care acestea sunt pretabile a fi utilizate:
1) Lasă copilul, controlează-te tu! – se aplică ori de câte ori reacţionezi la comportamentul dificil al copilului cu emoţii prea violente. În timpul unui conflict emoţional sau fizic, concentrează-ţi atenţia asupra ta, nu a copilului. Recunoaşte că furia ta se datorează într-o anumită măsură presiunilor, dezamăgirilor din exterior, fiind nepermis să-ţi reverşi furia asupra copilului tău. Întorcându-ţi atenţia asupra ta însăţi, nu renunţa însă la a-i comunica copilului ce se întâmplă.
Exemplu: „Acum mă duc în camera mea. Nu-mi place că nu ţi-ai terminat temele, dar şi eu am avut o zi grea. Acum trebuie să mă odihnesc, vorbim despre temele tale mai târziu, când mă mai liniştesc.”
Dacă copilul are mai puţin de 6 ani, prima dată trebuie să-l „pregăteşti” pentru absenţa ta. Dacă are un alt copil prin preajmă (frate, soră, verişor etc.) vezi dacă poate sta cu el dacă nu, îi porneşti eventual televizorul pentru câteva minute, îl pui să se joace şi îi transmiţi: „Sunt puţin obosită, trebuie să mă odihnesc, nu vreau să strig la tine. Apoi adaugi: mă întorc repede”. Este important a i se preciza acest ultim aspect pentru a nu-i provoca teama de abandon.
Dacă ai rămas singură, încearcă să te relaxezi, nu te gândi şi atunci tot aceleaşi probleme. Ascultă muzică, fă o baie, fă nişte exerciţii fizice, sună o prietenă. Încearcă să te calmezi psihic şi fizic, apoi adresează-ţi câteva întrebări: „Ce anume din comportamentul copilului m-a enervat aşa de tare? Am mai văzut acel comportament şi la altcineva?”. Când simţi că eşti stăpână pe tine şi ai clarificat de unde vine furia ta (serviciu, o prietenă, altă supărare sau pur şi simplu faptul că nu vrea copilul să colaboreze cu tine) abia atunci te poţi întoarce. În funcţie de problemă, discută calm cu el ce te supără, ce soluţii aţi găsit, iar în cazul unui copil foloseşte umorul pentru a rezolva conflictul. A da frâu nervilor nu duce decât la distrugerea comunicării şi a relaţiei cu copilul. Dacă mai întâi îţi explici furia şi apoi realizezi ceva în acest sens, scoţi în evidenţă ce înseamnă să fii conştient de sine şi responsabil de faptele tale.
Ce faci când aplici aceste lucruri? Îi arăţi copilului tău cum se pot controla emoţiile puternice, arătând, în acelaşi timp, respect pentru cei din jur. Totodată, copilul are ocazia să se liniştească şi să nu-şi canalizeze energia „să-ţi întoarcă replica”. Va sta poate „botos” pentru o vreme, dar curând va reuşi să privească lucrurile mai detaşat.
2) Încurajează copilul recunoscând semnele pozitive: se aplică pentru a încuraja o bună purtare pe termen lung la copiii de orice vârstă, în orice situaţie. Când îl lauzi pentru purtarea lui sau pentru o anumită calitate, copilul va înţelege mai bine ce preţuieşti tu şi se va simţi apreciat. Concentrându-te şi pe părţile bune, nu doar pe cele rele, îl faci să înţeleagă că vezi tot. Dacă te concentrezi pe purtarea proastă – sau chiar pe cea bună venită ca urmare a unor ameninţări sau pedepse -, nu reuşeşti decât să-l împingi pe copil în centrul scenei pe care se joacă o mare dramă. El are însă nevoie de atenţie chiar şi în momentele nedramatice. Asta înseamnă, de exemplu, să-i spui că te simţi bine împreună cu el în timpul unei plimbări prin parc, ce mult îţi place să staţi de vorbă.
Dacă vezi că prea puţine lucruri merită lauda ta şi că, de fapt, observi întotdeauna doar greşelile, poate e mai bine să-ţi reformulezi tu aşteptările. Poate că aştepţi prea mult, poate că trebuie să începi prin a lăuda comportamente care nu sunt tocmai perfecte, dar care se află pe drumul cel bun. Prea multe critici înseamnă că te implici prea tare, iar prea multă intervenţie din partea părinţilor poate da loc resentimentelor. Asta în condiţiile în care copiii duc o perpetuă luptă interioară pentru a-ţi fi aproape şi, în acelaşi timp, la distanţă.
(Va urma)
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Anxietatea din viața noastră cotidiană, legată strict de mediul online; Ce este cyberhondria
