Share
Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Motivul pentru care femeile sunt mai anxioase decât sunt bărbații

Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Motivul pentru care femeile sunt mai anxioase decât sunt bărbații

Știați că femeile sunt mult mai anxioase decât bărbații? Studiile în domeniu arată că tulburările de anxietate și depresia au aceeași rădăcină. Elementul comun sunt stările supărătoare. Din păcate, unele persoane sunt mai predispuse la a dezvolta aceste tulburări.

Cu toate acestea, această înclinație negativă nu duce neapărat la probleme emoționale. Se pare că mediul în care ne dezvoltăm și modul în care percepem noi lucrurile ne îndreaptă spre aceste probleme. Persoanele care au avut parte de experiențe plăcute și-au dezvoltat un puternic simț al controlului asupra propriei vieți.

Aminteam mai sus că femeile sunt mai predispuse la a dezvolta probleme legate de anxietate mai mult decât bărbații. Cum? În primul rând, trebuie să știm, din capul locului, că ne naștem egali și la începutul vieții fetele nu sunt mai anxioase. Pe parcursul vieții, cum se apropie de adolescență încep problemele. Până la 11 ani băieții și fetele nu prezintă diferențe în ceea ce privește tulburarea de anxietate. În schimb, studiile arată că, odată ajunse la adolescență, fetele sunt diagnosticate de 6 ori mai mult decât băieții. Acestea prezintă un risc și pentru viața adultă. Același lucru se întâmplă și cu depresia. Două ar fi explicațiile acestei situații: predispoziția biologică și modul diferit în care sunt crescute fetele.

Haideți să urmărim cum sunt crescuți copiii chiar din primele luni de viață. Se pare că mamele sunt mult mai atente la nevoile băieților decât ale fetelor, probabil și pentru că ei exprimă nevoi emoționale mai mari. În mica copilărie, învață cât de previzibilă poate fi lumea. Părinții îi învață pe băieți să fie mai independenți, mai dinamici și mai asertivi, iar pe fete le învață să fie mai grijulii, mai evitante, mai fricoase. Știm cum mulți părinți blamează comportamentul mai timid, mai retras al băieților. Ei sunt mult mai încurajați să depășească obstacolele care apar și mult mai încurajați să înfrunte fricile. De multe ori consideră că băieții sunt mult mai capabili și îi tratează în mod diferit. Acest lucru îi determină să se vadă mai puternici și mai descurcăreți, mai autoritari și cu un simț al controlului mai puternic.

Din păcate, fetele sunt încurajate să fie mult prea asertive și prea puțin independente. Acest lucru este încurajat inclusiv de poveștile pe care le aud de mici, în care, aproape întotdeauna există un prinț care le salvează sau un rege bogat care le ia de neveste și toate problemele vieții lor se rezolvă la „palat”. Și ne mai mirăm că atunci când ajung la vârsta adultă așteptă prințul din povești care în realitate nu există. Așteaptă tot timpul ca altcineva să le rezolve problemele sau au impresia că ele nu sunt în stare să răzbească în viață pentru că așa au fost învățate. Oare cum construim noi realitatea copiilor noștri?

Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN

Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!

*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!

Citește și

Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei…”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu