O altfel de istorie a oraşului Baia Mare. Clădiri și edificii cu poveste (XIV), de dr. Viorel Rusu și Lucia Pop: Bastionul Măcelarilor

Povestea noastră continuă cu un alt monumentul emblematic al municipiului Baia Mare, respectiv Bastionul Măcelarilor, clasat pe Lista Monumentelor Istorice (L.M.I.) cu indicativul MM-II-m-A-04431.02.

Istoricul și geograful turc Evlyia Celebi (1611-1682), cunoscut prin ampla lucrare în 10 volume „Cartea călătoriilor”, rezultatul a 40 de ani de călătorii în Imperiul Otoman și nu numai, a vizitat și orașul Baia Mare prin anii 1660. Iată un fragment din scrierile sale despre orașul nostru: „…e o cetate mare, pătrată, înconjurată de ziduri înalte de piatră și are o circumferință de 5.000 de pași mari întocmai. Partea de apus este acoperită de o mlaștină artificială care servește ca loc de refugiu al orășenilor. Șanțul cetății e lat dar nu e adânc și e plin cu apă. În partea de miazăzi se află poarta orașului (Poarta de Sud sau Poarta Maghiară n. n.), alte trei porți pornesc în trei direcții…”.

Bastionul Măcelarilor, fotografie realizată după un clișeu pe sticlă, sfârșitul secolului XIX

Zidul de piatră, șanțul cu apă și cele patru porți au făcut parte din sistemul de apărare al orașului a cărui construcție a început după anul 1469, în urma privilegiului acordat de către Matia Corvin, regele Ungariei (1458-1490). Cercetările documentare, efectuate de specialiști (acte de arhivă, hărți), corelate cu realitatea din teren au permis refacerea traseului zidului de incintă care înconjura odinioară orașul Baia Mare. Iată care este drumul centurii de apărare pornind din nord spre est: strada Monetăriei (de la clădirea Monetăriei medievale), strada Podul Viilor unde se afla Poarta Podului, strada Rodnei, strada Șteampului până la strada Crișului. Spre vest drumul traversa strada Gheorghe Șincai (unde se afla Poarta Sătmarului), strada Argeșului și strada Carpați, până la intersecția cu strada Cloșca, unde se

Bastionul Măcelarilor, anii 1900, fotografie realizată de Suba Zoltán

afla Poarta Maghiară (Poarta de Sud). Zidul mergea mai departe spre Bastionul Măcelarilor, de unde o lua spre strada Pintea Viteazul, strada Olarilor, traversa strada Dr. Vasile Lucaciu, unde se afla Poarta Baia Sprie, ajungând din nou la strada Monetăriei19. Urme ale fundațiilor vechiului zid, construit din piatră și cărămidă, au fost găsite întâmplător în diferite puncte ale traseului, dar și în timpul unor săpături preventive pe strada Mioriței, foarte aproape de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (fosta Monetărie)19. Am făcut aceste precizări deoarece martorul cel mai important al existenței acestui zid, cu porți și turnuri de apărare, este Bastionul Măcelarilor.

Intervenții asupra sa-au fost realizate în repetate rânduri, fie din nevoia de consolidare periodică, fie în urma unor calamități naturale. De exemplu, conform documentelor, în anul 1643 este menționat Bastionul Mare Rotund, consemnat mai târziu ca fiind Bastionul Măcelarilor, la care s-au făcut lucrări de înălțare a zidurilor de la cele două capete ale sale.

Revenind la sistemul defensiv al orașului, în exterior, respectiv în afara zidurilor se aflau șanțurile de apărare care dublau oarecum incinta fortificată la sud, vest și est, în partea de nord existând un element natural de apărare, râul Săsar, din care apa era deviată spre șanțurile din cele trei părți spre a le umple (este posibil să fi existat o ecluză undeva pe malul sudic al râului pentru a permite umplerea șanțurilor în caz de nevoie). Sarcina acestor șanțuri era de a ține cât mai mult timp dușmanul departe de zidurile orașului. În dreptul fiecărei porți se afla câte un pod din lemn, dintre care doar două erau mobile, respectiv Poarta Podului (Poarta de Nord) și Poarta Maghiară (Poarta de Sud, străjuită de Bastionul Măcelarilor) care erau porțile mari ale orașului și aveau câte două deschideri, una mai mare pentru căruțe și alta mai mică pentru persoane.

În patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș se păstrează vechile zăvoare de la porțile de intrare în cetate, piese impresionante prin dimensiuni, execuție tehnică, dar și prin frumoase elemente decorative.

Turnul (Bastionul) Măcelarilor, prin analogii cu alte astfel de elemente componente ale sistemelor de fortificații din Transilvania, se poate să fi fost un turn de artilerie (bastion). Construit, probabil, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, dintr-un amestec de roci vulcanice, turnul are un plan circular și este relativ scund (din considerente de tactică defensivă). Are două nivele, o înălțime totală de 13 m și o grosime a zidului de 1,5 m la bază și aproximativ 1 m în partea superioară. La parter se află o încăpere circulară, boltită, cu trei orificii de aerisire, încăpere care avea, probabil, destinația de depozitare. Ancadramentul de piatră al ușii de comunicare cu exteriorul prezintă elemente deorative specifice Renașterii timpurii, elemente care s-au generalizat în Transilvania după anii 1530. Încăperea de la etaj are, de asemenea, forma circulară și prezintă un număr de 8 metereze (orificii conice orizontale) făcute probabil ulterior construcției incipiente, acestea fiind adaptate noilor arme de foc, specifice secolului al XVII-lea. Accesul la etaj se face pe o scară de lemn înclinată înspre exterior. Acoperișul este înalt, de formă conică, iar întreaga construcție a acestuia se sprijină pe grinzi de lemn susținute de o grindă transversală foarte groasă.

Aflat în zona Porții de Sud, poartă care era mai expusă pericolelor comparativ cu celelalte, turnul a fost deseori afectat de atacurile din afară, la care se adăugau și calamități naturale, destul de frecvente și acestea. Dintre distrugerile mai consistente ale construcției, menționăm amintim pe cele din anii 1567 sau 1672-1673 (generalul austriac Cobb a ordonat demolarea zidurilor și a bastioanelor de apărare, ceea ce s-a făcut parțial, acestea refăcându-se ulterior). Numele de „Bastionul Măcelarilor”, consemnat la un moment dat în documente este în directă legătură cu evoluția meșteșugurilor şi a meşteşugarilor organizaţi în bresle și cu îndatoririle acestora față de comunitate. Astfel, porțile și turnurile intrau în grija breslelor pentru întreținere și apărare împotriva atacurilor din afară. Bastionul Mare Rotund a revenit breslei măcelarilor, așa cum un alt turn consemnat documentar, Turnul Dogarilor, se afla în grija, bineînțeles, a dogarilor din oraș, sau turnul cojocarilor și cel al croitorilor, intrate în grija breslelor aferente respectivelor meșteșuguri.

Un eveniment consemnat documentar s-a desfășurat în zona Porții Maghiare (Porții de Sud), deci în apropierea Bastionului (deși documentul nu menționează turnul, ci numai poarta), în august 1703. În contextul Răscoalei curuților declanșate în anul 1703 și conduse de principele Francisc Ráckóczi al II-lea împotriva austriecilor, a avut loc o confruntare armată între trupele principelui și trupele imperiale din oraș, bătălie în care și-a pierdut viața haiducul Grigore Pintea zis Viteazul (1693-1703).

Bastionul Măcelarilor în timpul „Târgului artizanilor maramureșeni”, deschis publicului în august 1982; vedere dinspre vest

Bastionul Măcelarilor a trecut prin intervenții edilitare și reparații și după anii 1900. Astfel, turnul a fost reparat în anul 1930, iar în anii 1959-1961, Sfatul Popular al oraşului Baia Mare a dispus efectuarea unor lucrări de restaurare. Zona în care este amplasat turnul s-a schimbat radical în perioada 1952-1953, când Sfatul popular al orașului a amenajat o nouă piață de alimente în imediata vecinătate a acestui important obiectiv istoric, vecinătate care nu a fost benefică pentru acesta. Până în anii 1963, Bastionul nu a avut utilitate publică, deși s-a dorit organizarea aici a unei expoziții de istorie a orașului Baia Mare.

Trecerea imobilului în administrarea Muzeului Județean Maramureș a determinat respectarea regimului de monument istoric (pe Lista cu recensământul monumentelor istorice din regiunea Maramureș, întocmită în anul 1963, la poziția 85 figurează „Turnul de muniții”).

Astfel, în urma unor lucrări de restaurare și amenajare muzeală, în august 1981 a fost deschisă publicului vizitator expoziția „Arme albe și de foc din colecția Muzeului de Istorie”, iar un an mai târziu (august 1982) a avut loc deschiderea „Târgului artizanilor maramureșeni” sub genericul „Valorificarea culturală a zonei de protecție a monumentului medieval Turnul Măcelarilor și a meșteșugurilor tradiționale din zonele județului Maramureș”. Au mai fost organizate expoziții temporare în spațiul de la etaj și în perioadele următoare: „Meșteșuguri băimărene” (1983), „Pintea Viteazul” (1985 și 1998), „Aspecte ale istoriei medievale a orașului Baia Mare (1986).

În perioada 2009-2011, Consiliul Județean Maramureș a implementat proiectul „Restaurarea și revitalizarea Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, Maramureș”. A fost restaurat monumentul istoric, spațiile interioare au fost adaptate funcției muzeale, iar în curtea exterioară s-au amenajat spații cu dublă funcțiune, respectiv ateliere demonstrative pentru meșteșugari și standuri de vânzare artizanat și produse tradiționale. Au mai fost construite corpuri pentru scopuri adiacente necesare informării și dirijării turistice a vizitatorilor, la standardele corespunzătoare unor monumente de mare importanță istorică.

Obiectivul se află în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș care organizează expoziții temporare în spațiul special amenajat de la nivelul superior al bastionului și diverse evenimente culturale (proiecții de filme, concerte, șezători, seri de poezie) și educaționale, ateliere creative, târguri ale meșterilor populari.

În curte a fost amenajată în stil natural „Grădina de Fluturi”, care se înscrie în tendința modernă, din ce în ce mai răspândită în marile orașe, de a promova și susține biodiversitatea naturală.

Dr. Viorel Rusu, director,

Lucia Pop, muzeograf,

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Sursa fotografiilor: Colecția de fotografii și cărți poștale ilustrate a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș/Minerva Luca.

Referințe bibliografice:

Kacsó Carol Repertoriul arheologic al județului Maramureș, vol. I, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Baia Mare, Editura Ethnologica, 2015.
Krizsán Pál, Oglinda orașului Baia Mare-Nagybánya Tükre, Baia Mare-Nagybánya, 1933.
Palmer K., (red.), Nagybánya és környéke, Nagybánya, 1894.
Rusu Viorel, Pop Lucia, Rivulus Dominarum-690. Vestigii și mărturii istorice medievale, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu” 4, Baia Mare, 2019 (proiect editorial implementat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, finanțat de Municipiul Baia Mare prin programul de finanțări nerambursabile pe anul 2019; coordonator proiect Oana Leșiu).
Rusu Viorel, Pop Lucia, Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Seria „Muzeul Viu” 8, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2021 (proiect editorial finanțat de Municipiul Baia Mare prin programul de finanțări nerambursabile pe anul 2021; coordonator proiect Oana Leșiu).
Suciu Simona, Fortificația medievală a orașului Baia Mare, în „Marmatia” 8/1 Arheologie, Muzeul Judeţean Maramureş, Baia Mare, 2005.