Continuăm publicarea pe DirectMM.ro a romanului-foileton „Cronicile de la Herina”, de Marian Ilea. Lectură plăcută vă dorim!
III
Din jurnalul parohului Boschetty Andor:
Războiul acela nu era al Herinei. Aşa mi‑a spus contesa Monthomas. Donika făcuse gogoşelele umplute peste care curgeau picuri de şocolată, firele de caramel împodobeau turnul decorat cu sâmburi de migdale. Donika mi‑a spus, la parohie: „Domnule Boschetty, Sfântul Honoriu e patronul patiserilor. I‑am adus această prăjitură. Vă rog s‑o gustaţi.”
Bucăţile de gheaţă se aduceau cu căruţele direct din râul îngheţat până în pivniţa cofetăriei. Primăvara se făcea din ele îngheţată. Ajungea până‑n toamnă. Donika şi Dimka îmbogăţeau crema cu smântână şi piure de castane umplut cu fructe confiate. Era de departe cea mai bună îngheţată din tot ţinutul. Sâmbetele şi duminicile, Piaţa Centrală era plină de cucoanele venite de la Debrecen. La o îngheţată.
Într‑un război se întâmplă deseori lucruri regretabile. Lazaretul contesei Monthomas a fost prădat de către oamenii din subordinea ei. A venit plângând la parohie, s‑a aşezat pe banca din faţa casei: „Imaginaţia mea, domnule Boschetty, nu poate să creeze o astfel de imagine precum cea care s‑a deschis în faţa ochilor mei. Sărăcăciosul mobilier medical s‑a evaporat. Ce a mai rămas este atât de distrus încât nu se poate repara. Eu nu mai am haine, nu mai am pernă, nu mai am pat, trebuie să dorm direct pe podea, cămara e goală, n‑au mai rămas nici un cartof, nici o oală, nici un suport de lumânări. Lazaretul nu mai are nici o uşă care să se poată închide. Nu a mai rămas nici un document oficial. Nu am o coală de hârtie. Nu mai am nimic, domnule paroh Boschetty”. Am tăcut. M‑am gândit. Am dus‑o la hotelul „Kiss Pipa”. Am lăsat‑o pe mâna lui Ioşca violonistul. Porniseră jafurile, nu mai rămăsese întreagă nici o casă. De parohie nu s‑au atins. Registrele de evidenţă creştină le‑am ascuns în altar. Farmacistul Klein plecase la Lipce. Cum luptătorii aceia aveau nevoie de medicamente, ofiţerii mi‑au cerut dispensă să spargă avutul lui Klein. N‑am fost de acord. Au spart vitrina din faţă. Au luat tot. Pe bază de proces verbal. Ofiţerii au semnat hârtia aia şi mi‑au înmânat‑o. „Să i‑o daţi domnului Klein, domnule paroh. Să ne caute, după ce vom pleca.”
Dimka şi Donika s‑au împăcat cu contesa Monthomas încă din prima seară. Au venit la hotelul „Kiss Pipa” cu cozonacii aceia făcuţi din plămădeală cu drojdie de bere, lapte şi ouă, cu untul topit şi sarea trebuincioasă. Dimka şi Donika frământau la patru mâini aluatul. Aşa se dospea frumos. Îl întorceau şi‑l puneau să se odihnească, îl ungeau cu gălbenuş de ou şi‑l lăsau la cuptor. Au adus cozonacii aceia umpluţi cu mac şi nucă. Au stat în balconaşul camerei contesei. Au povestit şi au mâncat împreună.
La o săptămână de la acea întâlnire luptătorii au părăsit Herina. S‑au mutat în Lipce. De parcă nici n‑ar fi fost. Doar contesa Monthomas a rămas.
***
În fiecare sâmbătă, în cămăruţa de lângă marea pivniţă a casei parohiale, maeştrii cofetari aveau adunarea breslei.
Lada de valori a breslei era burduşită cu reţete. Torturile maeştrilor cofetari erau piesele de rezistenţă ale exportului din Herina. Leopold Biner deschidea şedinţa. Stând în scaunele vechi care scârţâiau, maeş‑ trii cofetari făceau programele de lucru pentru fiecare zi a săptămânii următoare.
Leopold Biner: Domnilor, merg bine eclerurile „Emil Frederic” şi tortul „Fata isteaţă”. Comenzile vin tocmai de la Dresda şi Cracovia.
Bercu Bernard: Avem din Budapesta cereri la desertul răcoritor şi revigorant din ouă, zahăr şi făină cu lichiorul ăl rubiniu, cu straturile alea de cremă de lămâie. E reţeta ta, Alfons.
Szilard Alfons: Şi cu ornamentele de migdale, Bernard. Ai uitat de completarea ta. A ajutat mult reţeta.
Bercu Bernard: Asta‑i drept, Alfons. Am crezut c‑ai uitat.
Leopold Biner: Crema „Zabaione” se cere la Debrecen. Fără bain‑marie, cum fac toţi nepricepuţii Europei. Doar din gălbenuşuri la rece cu vinul ăla demidulce.
Bercu Bernard: Crema asta înveseleşte şi ridică. Emil Lacsi: Ce ridică, Bernard?
Bercu Bernard: Ce trebuie să se ridice la orice bărbat respectabil, Emil.
Leopold Biner: Facem cincisprezece straturi la tortul ăla. Aluaturi subţiri cu creme de şocolată, caramel, nucă, alune, fructe confiate. Îl îmbunătăţim din nou. Domnilor, au apărut pe piaţă cofetari plini de invidie care încearcă să ne copieze.
Emil Lacsi: Numai să reuşească.
Leopold Biner: Domnilor, asta da bătălie, cu luptă‑ tori duri. Suntem obligaţi s‑o câştigăm.
Bercu Bernard: Am câştigat altele mult mai cumplite, Leopold.
Leopold Biner: Tocmai de asta, vom scrie mic: Herina, pe fiecare produs.
Bercu Bernard: De‑acord. Emil Lacsi: Am învins.
Szilard Alfons: Din nou.
Leopold Biner: Dacă o persoană a trecut frontiera Herinei acum un an, cred că era firesc să fie arestată de către domnul comandant Eugen Csaky.
Emil Lacsi: E şi asta o întrebare, domnilor. Szilard Alfons: Un spion, Leopold.
Leopold Biner: Herina era un oraş râvnit. Domnul paroh Boschetty a scris în jurnalul acela. Herina nu era un oraş poliţienesc. N‑avea cazarmă. N‑avea ofiţeri. De asta au putut să treacă luptătorii ca‑n brânză. Herina era un oraş deschis, în care Boschetty Andor se plimba cu crucea şi drapelul oferind pacea celor ce aveau treabă cu războiul!
Emil Lacsi: După bătălia aia a apărut în sfârşit şi cazarma.
Szilard Alfons: După bătălia aia, Herina a ajuns un oraş poliţienesc.
Leopold Biner: Nouă ne convine, domnilor. Szilard Alfons: Suntem apăraţi.
Emil Lacsi: Evident.
Bercu Bernard: Nici o obiecţie.
Leopold Biner: Tocmai din această pricină, constat că‑n oraş au apărut calomnii la adresa conştiinciosului domn căpitan Eugen Csaky.
Bercu Bernard: Care calomnii, Leopold, credem că domnul căpitan nu le va trece cu vederea.
Leopold Biner: Nu se va lăsa calomniat. Nu e în folosul nostru şi‑n consecinţă nici în folosul servi‑ ciului care se află în conducerea Domniei sale.
Bercu Bernard: Domnul notar Ghelerter Ervin a spus în cofetărie că populaţia e ţinută în excitare şi groază de domnul Csaky. A mai afirmat că există mai multe victime. L‑am combătut, Leopold.
Leopold Biner: Tocmai din pricina asta, Bernard, trebuie precauţie. Un notar vine în contact zilnic cu poporul din Herina.
Emil Lacsi: Un notar poate deveni vocea popo‑ rului, Leopold?
Leopold Biner: Dacă‑l lăsăm, poate. Dacă nu‑l lăsăm, nu.
Emil Lacsi: Prăvăliile care vând marfă ascunsă şi încearcă să mituiască, fabricanţii care vând spirtul cel clandestin, cei care vorbesc urât despre consiliul de miniştri atunci când se îmbată în cârciumile de la marginea Herinei ar trebui pedepsiţi.
Leopold Biner: Deocamdată calomniatorii sunt încă „paşnici”.
Emil Lacsi: Se merge cu obrăznicia până acolo că se atacă harnicul domn Csaky deoarece nu se lasă mituit, Leopold. Jefuitorii nu respectă dispoziţiile legale, n‑au ocupaţiune, nu le place viaţa în cadrele legii stabilite în Herina. E mai rău decât pe vremea când parohul Boschetty îşi scria jurnalul.
Leopold Biner: E adevărat, unii prind a se mutila, se zvârcolesc în paie, îl reclamă pe domnul Csaky că i‑a bătut, că le‑a dat cu boxerul în feţele lor buhăite şi apoi a fugit ca un laş.
Szilard Alfons: Tocmai de aceea devin, din calom‑ niatori „pasivi”, periculoşi.
Leopold Biner: Tocmai de aceea breasla cofetarilor din Herina va adresa o scrisoare comandantului central pentru a spune adevărul. Domnul Csaky e un coman‑ dant cunoscut şi corect. E un comandant al legilor noastre. A da satisfacţie calomniatorilor e o greşeală de neiertat. Domnul comandant Csaky, domnilor, trebuie eliberat de sub aceste frecuşuri, fiind un comandant conştiincios atacat de către nişte cetăţeni obraznici.
***
Din jurnalul parohului Boschetty Andor:
Aici şi acum, în faţa mulţimii acesteia, zicem ultimul cuvânt la îngropăciunea celei care a venit în Herina pe vreme de bătălie, a ajutat oraşul, a construit lazaretul, şi‑a făcut casă, a trăit şi a iubit şi a rămas singură şi părăsită în oraşul nostru, în oraşul ei. Contesa Monthomas se află la loc preţuit şi de cinste în această zi de ianuarie. A fost luată de lângă noi, o credincioasă care şi‑a făcut griji pentru cei dragi până‑n ultima ei clipă. Puţini, puţini dintre noi au înţeles cât de vitează a fost. O îngropăm cu cinstea cuvenită în cimitirul nostru. A murit pentru ca noi să putem trăi mai departe.
Trupul acesta care se află înaintea noastră se va odihni la umbra brazilor. Ce spui tu, bătrâne copac, la rădăcina căruia o aşezăm pe contesa Monthomas? Tu eşti înalt şi rezistent precum era cea care astăzi ne părăseşte. Tu eşti voios ca apele care curg prin valea Herinei, precum era cea care astăzi ne părăseşte. Amin.
Pământul a fost îngheţat şi acoperit cu zăpadă. Acum solul e netezit. Văd în ochii celor adunaţi aici lacrimile. În minţile şi‑n inimile noastre, să ne păstrăm vie şi pentru totdeauna amintirea acestei contese care a ştiut ca‑n momentele grele ale Herinei să ne fie alături şi sprijin de neprecupeţit. Aici şi acum putem desluşi sensul vieţii şi al morţii. Și tocmai asta şi facem. Amin.
(Va urma…)
Marian ILEA
Citește și
„Cronicile de la Herina” de Marian Ilea, partea II
