Poetul, prozatorul George Topârceanu s-a născut la București, pe 20 martie 1886. Originea Topîrcenilor este transilvană, cu rădăcini vechi în Ocna Sibiului, ca și a străbunicilor din partea mamei, oieri din comitatul Săliște. A debutat la vârsta de 18 ani în nr. 15 din 13 mai 1904 din „Belgia Orientului“, supliment gratuit duminical, cu conţinut umoristic, al ziarului „Adevărul“, cu o poezie în gen cupletistic, intitulată „M-am pricopsit“.
Primul său volum de poezii s-a intitulat Parodii originale și a apărut în iunie 1916. A ajuns, în scurt timp, scriitorul cel mai iubit de cititori, având „darul, extrem de rar, să placă și publicului mare ca și celor mai rafinaţi oameni de cultură”: „George Topîrceanu este un remarcabil poet liric și un mare artist, care în căutarea formelor corespunzătoare sufletului său, se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care, vrând, le-ar putea mișca, într-o repezită și furtunoasă sonată”.
A rămas cunoscut în literatura română prin versurile cuprinse în volumele Parodii originale (patru ediţii antume: 1916, 1921, 1927, 1932), Balade vesele și triste (patru ediţii antume: 1916, 1920, 1928, 1931) și Migdale amare. Versuri umoristice și fanteziste (două ediţii antume: 1928, 1932). A semnat și pagini de memorialistică – Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schiţe ușoare (1920), Pirin-Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate (1936), traduceri – W. Shakespeare, Visul unei nopţi de vară (1921), publicistică – Scrisori fără adresă. Proză umoristică și pesimistă (două ediţii antume: 1930, 1934), și proză – Minunile Sfântului Sisoe.
Primăvara – de George Topârceanu
După-atâta frig și ceață
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
Nasul și picioarele!
Cu narciși, cu crini, cu lotuși,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuși
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lauruscă,
Cum trecură Babele,
A ieșit un pui de muscă
Să-și usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gazele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoși se iau la sfadă
Nu știu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moțul roșu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Lăcrimioara ZOTA
