Share
PS Iustin, în mijlocul credincioșilor din Mogoșești: „Oricât de mari, grele și multe păcate am avea, dacă este căinţă nu există păcate pe care să nu le ierte Dumnezeu”

PS Iustin, în mijlocul credincioșilor din Mogoșești: „Oricât de mari, grele și multe păcate am avea, dacă este căinţă nu există păcate pe care să nu le ierte Dumnezeu”

Vineri, 1 aprilie, cu începere de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Mogoșești, Protopopiatul Chioar, comunitate de credincioși păstorită de părintele Sabou Daniel Mircea.

Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Andrei Pop, inspector eparhial, Pr. Nicolae Petriș, protopopul Chioarului, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial și Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului.

Răspunsurile la strană au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. La momentul chinonicului, corul bisericii dirijat de Cristina Groșan a interpretat o cântare specifică perioadei în care ne aflăm.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a mai oficiat aici Sfânta Liturghie în anul 2017, când a binecuvântat clopotniţa nouă.

Biserica, edificată în urmă cu aproape 100 de ani, are Sfântul Altar reabilitat şi se lucrează la pregătirea pereţilor pentru pictură, plus alte lucrări necesare pentru reabilitarea integrală, astfel ca împlinirea a 100 de ani de la ridicarea ei să fie marcată prin oficierea unei slujbe de resfinţire.

„Suntem într-o perioadă liturgică în care fiecare dintre noi ne facem câte un examen personal, de conștiință, de aducere aminte a păcatelor și greșelilor noastre. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trăit viața în chip plenar. În această vreme a postului, tot ceea ce ne înconjoară în biserică este îndoliat, chiar și părinții slujitori îmbracă haine cernite. Suntem într-un timp al pocăinței, iar în cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite ne împărțim cu Însuși Trupul și Sângele Domnului”, a explicat Preasfințitul Părinte Iustin.

De asemenea, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, despre viaţa ei şi cum a ajuns, prin voia lui Dumnezeu, să calce pe calea sfinţeniei, trăind în pustie timp de 47 de ani, devenind, în final, după o viaţă aspră şi plină de nevoinţe, o sfântă, care, când se ruga se ridica de la pământ şi păşea pe apă ca pe uscat, fără să se scufunde.

„Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a fost o pildă de pocăinţă. De ce ne-o aşează biserica înainte de Sfintele Paşti, ca pildă? Ca să nu deznădăjduim. Adică, oricât de mari şi oricât de grele păcate am avea şi de multe, dacă este căinţă, nu există păcate pe care să nu le ierte Dumnezeu. Orice păcat se iartă, dacă te mărturiseşti şi dacă se pune început bun, dacă îţi pare rău că l-ai supărat pe Dumnezeu şi vrei să te îndrepţi. Noi suntem copiii lui Dumnezeu. Ce face copilul când o supără pe mama? Îşi cere iertare. Şi mama îl iartă. Şi îl iartă o dată, încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată şi mereu. De aceea ni se aşază această pildă în faţă ca să nu deznădăjduim şi să punem început bun. Şi în vremea aceasta toţi suntem pe drumul şi pe cărarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe care o câştigăm prin căinţă, prin post, prin rugăciune şi prin multe fapte bune.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană cu hramul bisericii, Naşterea Maicii Domnului, şi un coş cu flori, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”, și Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu