Duminică, 3 aprilie, a patra din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, când se citesc Sfintele Evanghelii despre vindecarea fiului lunatic şi Predica de pe munte a Mântuitorului, cu rostirea Fericirilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la arhicunoscuta Mănăstire Bârsana de pe Valea Izei din Maramureşul Voievodal, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclasiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhim. Dr. Paisie Cinar, duhovnicul Mănăstirii, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, Pr. Marcel Oprişan, parohul din Bârsana, Pr. Marius Bizău, paroh în Bârsana – Valea Muntelui, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare.
Rugăciunea „Tatăl Nostru” a fost rostită în limba română şi în limba ucraineană.
La momentul consacrat, Preasfinţitul Părinte Iustin a hirotonit întru preot pe diaconul Simion Alexandru Iuga, pe seama Parohiei Năneşti din Protopopiatul Sighet.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat şi eleva Anastasia Oprişan, din clasa a III-a, secondată de mama ei şi tinerele din corul parohiei.
Deşi calendarul arăta o zi de primăvară, timpul real era ca în luna decembrie, frig şi vânt, cu o ninsoare insistentă şi abundentă, după cum se poate vedea şi în fotografii.
Un bogat cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin pornind de la cele două Sfinte Evanghelii, a vindecării fiului lunatic şi a Predicii de pe munte a Mântuitorului, cu rostirea Fericirilor.
„Noi, din fire, am fost creaţi de Dumnezeu buni. Starea naturală a omului este de bunătate, de iubire, de iertare, de lumină şi faţă senină. Am fost creaţi de Dumnezeu cu o înfăţişare atât de frumoasă, ca să ne privim faţă în faţă. Ne-a împodobit Dumnezeu faţa atât de minunat şi ne-a aşezat toate încât să ne facă plăcere să ne privim, să vorbim, să ne zâmbim, să ne transmitem gânduri şi cuvinte frumoase. Aceasta-i starea firească, starea naturală a omului. Când omul este întunecat, crispat, când înjură, când transmite gânduri rele, când oamenii sunt în război, nu e de la Dumnezeu, e de la satana.
Atunci omul îşi schimbă firea şi viaţa lui are stări de iad, experimentează iadul, în jurul lui este iad, pentru că aşa se comportă şi a căzut sub stăpânirea celui rău. Mântuitorul explică toate aceste feluri de răutăţi şi de duhuri. Duhul care îl stăpânea pe copilul din Evanghelia de azi era un duh de neputinţă şi nu se putea vindeca decât prin rugăciune multă şi post intens. Zicea: acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post. Şi, pentru că suntem în perioada Postului cel Mare, noi putem înţelege că slăbiciunile noastre şi păcatele şi căderile, pe care Sfinţii Părinţi le numesc duhuri sau patimi, nu pot fi alungate decât cu rugăciune şi cu post. Aceasta este învăţătura. De aceea ne cheamă Biserica la rugăciune mai multă în această perioadă de şapte săptămâni de post”.
Apoi, Preasfinţia Sa a definit postul, ca stare de îndreptare.
„Post după puteri. Fapte bune. Împăcare. Iertare. Şi iubire. Renunţarea la nedreptăţi. La făţărnicii. La judecăţi. Că degeaba postim de bucate, dacă nu postim de păcate şi de răutate. Spun Sfinţii Părinţi că satana nu mănâncă niciodată, nici nu doarme, nici nu bea apă şi nu se mântuieşte, totuşi. Postul lui nu-i primit. Deci, postul trebuie să fie împreunat cu postirea. Abţinerea de la anumite bucate numite de origine animală sau de dulce sau de frupt, cum ziceţi dumneavoastră în popor, trebuie să fie dublat de postire, de schimbarea vieţii, a gândirii, a firii păcătoase.
În această perioadă suntem chemaţi să intensificăm participarea la viaţa Bisericii. Sunt slujbele mai lungi, mai multe, mai pline de căinţă. Cântarea bisericească, imnografia, este aducerea credincioşilor în stare de conştiinţă a căderii. Este susţinută conştiinţa şi este intensificată voinţa de a te schimba şi urmată apoi de recunoaşterea păcatelor, de mărturisirea lor la preotul duhovnic, căruia i-a dat Dumnezeu putere şi asupra duhurilor necurate ca să le scoată afară, dar şi asupra căderilor noastre ca să ne dezlege de păcate şi să ne ajute să ne îndreptăm. Până la urmă, preotul este medicul pentru trup. Sufletul are nevoie de doctorie, de hrană. Hrana pentru suflet este rugăciunea, este postul, sunt faptele bune, faptele milei trupeşti. Şi dacă trupului trebuie să-i dăm pâinea cea de toate zilele, hrana biologică, ca să nu moară, şi sufletului trebuie să-i dăm, ca să nu cadă în stare de nepăsare, de dormitare, trebuie să îi dăm hrană duhovnicească. Şi atunci, în această stare suntem în această vreme”.
În continuare, ierarhul a vorbit despre Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, care este prăznuit în 30 martie şi în duminica a patra din Postul Mare, care ne-a lăsat „Scara dumnezeiescului urcuş”, o lucrare duhovnicească neegalată încă, normativă pentru călugări, după cum ne arată operele hagiografice. A trăit în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Insula Sinai, din Egipt, care există neîntrerupt de peste 1.400 de ani.
„Atât de mare este acest Sfânt Cuvios al Bisericii, încât Papa de la Roma Grigorie cel Mare, alcătuitorul Liturghiei Darurilor înainte Sfinţite, i-a scris de la Roma, unde erau greutăţi mari, ca să se roage pentru el. Nu doar că i-a scris, dar l-a ajutat să construiască bolniţa mănăstirii, prin trimiterea de bani”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
