Share
În Plopiș: A fost inaugurată Casa Memorială „Justinian Arhiepiscopul” (FOTO)

În Plopiș: A fost inaugurată Casa Memorială „Justinian Arhiepiscopul” (FOTO)

La Plopiş, satul în care s-a născut Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, în urmă cu 100 de ani, au avut loc sâmbătă, 29 mai, o suită de manifestări centenare. Printre acestea s-au numărat inaugurarea Casei Memoriale „Justinian Arhiepiscopul” și dezvelirea bustului în bronz, amplasat între casa memorială şi noua biserică.

Casa a fost înstrăinată în satul vecin, la o familie, în 1950, care a locuit în ea până nu demult. Părintele Mihai Tira, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul” a răscumpărat casa şi, cu nişte meşteri foarte pricepuţi din Maramureşul Voievodal, a demontat-o şi a zidit-o lângă biserica nouă, la doar vreo 20 metri de locul original, unde a fost ridicată în urmă cu peste 100 de ani.

Amenajată acum, ea păstrează obiecte personale ale Înaltului Ierarh – mobilier, veşminte ierarhice, cărţi, caiete, foarte multe fotografii, încât eşti cu adevărat într-o casă de sfârşit de veac XIX, cu nimic mai prejos decât alte case memoriale ale marilor oameni ai neamului românesc. Ba, dimpotrivă, este o casă memorială model.

Dezvelirea bustului în broz

​Între Casa Muzeu şi biserica nouă, pentru care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian a donat banii necesari pentru cărămidă şi oţel beton cu care s-au ridicat biserica până mai sus de geamuri, a fost plasat bustul în bronz al Înaltpreasfinţiei Sale, o operă de artă foarte reuşită a sculptorului Ioan Marchiş, un apropiat al marelui Ierarh, care a realizat şi monumentul în broz de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, care îl reprezintă Înaltpreasfinţitul Justinian în picioare, operă la fel de reuşită.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu