Share
O nouă etapă de lucru la Casa memorială „George Pop de Băsești” (GALERIE FOTO)

O nouă etapă de lucru la Casa memorială „George Pop de Băsești” (GALERIE FOTO)

Se apropie momentul mult așteptat, atât de autoritățile județene și locale, cât și de către publicul iubitor de istorie, de a reda circuitului cultural și turistic edificiul emblematic, încărcat de istorie, de la Băsești. Casa memorială „George Pop de Băsești”, aflată în administrarea Primăriei și a Consiliului local Băsești a beneficiat, după o îndelungată insistență, de finanțare guvernamentală pentru consolidare și reabilitare, ca monument istoric de importanță națională.

Proiectul, de o mare complexitate având în vedere problemele grave legate de starea de sănătate a edificiului, a fost demarat la începutul anului 2019. Firma Borodi Construct SRL-Budești, firmă autorizată în domeniul restaurării monumentelor istorice, câștigătoare a licitației, prin echipa de lucru alocată la acest punct de lucru, muncitori și ingineri, au manifestat de la început profesionalism, pricepere și seriozitate, astfel încât repede s-a conturat acel sentiment de liniște și mulțumire că totul va fi bine.

În virtutea funcțiilor sale specifice, de a ocroti și valoriza patrimoniul cultural, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a fost și este implicat în acest amplu proiect care, în final trebuie să redea Băseștiului, Codrului, Maramureșului, și Țării întregi, un muzeu memorial de referință națională, pe măsura excepționalei personalități a lui George Pop de Băsești (1835-1919).

La sfârșitul anului 2018, în contextul apropiatei începeri a lucrărilor de reabilitare-restaurare a edificiului, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (echipa de specialiști) a retras bunurile culturale mobile din incinta casei, o bună parte dintre acestea fiind valorificate în expoziții temporare organizate la sediul muzeului din Baia Mare. Acum, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, aceeași echipă de specialiști s-a deplasat la Băsești, în ziua de 4 iunie 2020, pentru a demara operațiunea inversă, respectiv de a pune la locul lor obiectele (piesele de mobilier), de a crea atmosfera de altădată din măreața reședință.

Domnul primar Ioan Călăuz, prieten și colaborator apropiat al muzeului, după ce a așteptat să ne revină revenit glasul (dispărut practic la vederea extraordinarei schimbări din interiorul casei, dar și din parcul înconjurător), ne-a prezentat în detaliu „noua” reședință a lui „badea George”. Deși cunoșteam proiectul și am urmărit derularea sa în diferitea etape, cu toții am fost surprinși, plăcut desigur, de uriașa schimbare, mai ales că aveam încă proaspete în memorie imaginile de altădată.

Din relatările domnului primar Ioan Călăuz am aflat că reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au urmărit îndeaproape mersul lucrărilor, fiind alături de autoritățile locale în acest demers care urmărește practic să arate respectul și considerația noastră față de istoria, personalitățile și valorile autentice ale românilor.
În perioada următoare vor fi puse la punct detaliile legate de informațiile documentare care vor fi oferite publicului vizitator, de reconstituirea, atât cât este posibilă, a ambientului de altădată a acestei case în care s-au întâlnit atâția oameni care au influențat destinul națiunii.
Pentru realizarea acestor obiective Muzeul Județean de Istorie și Arhelogie Maramureș are în continuare o strânsă colaborare atât cu Primăria din Băsești, respectiv cu domnul primar Ioan Călăuz, dar și cu prestigioase instituții de cultură (menționăm doar Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, unde se păstrează un valoros fond documentar George Pop de Băsești).

Muzeul a apreciat și apreciază întotdeauna oamenii de bine care contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural prin donații și pe cei care ne oferă informații legate de anumite aspecte ale istoriei locale. Astfel, o amintim aici pe distinsa doamnă Georgeta Cedică Robu din Ulmeni, care și-a manifestat intenția de a face o frumoasă donație pentru casa memorială din Băsești. În curând vom veni cu noi informații referitoare la Casa memorială „George Pop de Băsești”.

Lucia Pop – muzeograf, Viorel Rusu – directorul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Foto: Călin Pop

Lasă un comentariu