Medalie de aur pentru un elev de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighet la Olimpiada Națioanlă de Fizică - 23 minute în urmă
Lăpușeanca Victoria Petrenciuc a primit patru de DA la emisiunea „Românii au talent” - 9 ore în urmă
Au început înscrierile la școlile de poliție. Dosarele se depun exclusiv online - 16 ore în urmă
Femeile care au copii vor ieși la pensie mai repede chiar și cu trei ani și jumătate - 16 ore în urmă
Cazierul adultului care însoțește un minor la ieșirea din țară nu mai este necesar. Asta nu înseamnă că nu este verificat - 16 ore în urmă
Donație de suflet pentru Spitalul Județean din Baia Mare. Colecție de tablouri cu povești de viață - 17 ore în urmă
În Lăpuș va avea loc cea de-a III-a ediție a concertului de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” - 17 ore în urmă
Fonduri colectate de elevii unei școli băimărene pentru animale - 18 ore în urmă
La Catedrala Episcopală Baia Mare va avea loc procesiunea tradițională de Florii - 18 ore în urmă
Ionel Bogdan: Am obținut finanțări pentru proiecte de 600 de milioane de euro în Maramureș. Asta vreau să facem și în Baia Mare - 18 ore în urmă
Condruc evoluează acum în Țara Lalelelor
Despre Răzvan Condruc se poate spune că s-a născut și a crescut cu fotbalul în casă. Tatăl său, Ioan Condruc, – recunoscut ca incontestabil căpitan al generaţiei „Mateianu” – l-a adus la stadion pe când avea doar câteva luni. Toată copilăria lui Răzvan s-a derulat în jurul terenului de sub Dealul Florilor. Pe când era elev la actualul liceu de artă, situat în apropierea stadionului, fugea des de la ore pentru a vedea antrenamentele echipei băimărene.
„Am crescut cu FC Baia Mare în sânge. Asistam de pe gazon la antrenamente. Îmi amintesc cum priveam la Miriuţă ca să văd cum exersează penalty-urile şi loviturile libere peste zidul-machetă”. Miriuţă și Tulba – fostul atacant de temut al echipei băimărene din anii ’80 – sunt idolii copilăriei lui. „Puţini jucători au fost ca Tulba, fotbalistul de excepție care era și un gentleman desăvârşit şi un caracter de excepţie”.
Înainte de stabilirea lui în Olanda, din urmă cu 12 ani, stadionul a reprezentat pentru Răzvan un element central. „Până pe la 14-15 ani mergeam la tribuna oficială sau chiar lângă banca de rezerve. Mai târziu, când tata deja se retrăsese din activitate, am mers în galerie – mi-am făcut rost chiar şi de o tobă – considerând că așa încurajez mai bine echipa. Mergeam la club aproape ca la mine acasă, căci făceam parte din familia FC Baia Mare. Îi cunoşteam pe toţi, începând de la conducere şi până la antrenorii de la juniori. În plus, mătuşa mea, odihnească-se în pace, a fost acolo secretară şi, apoi, contabilă”.
Tradiționala rivalitate cu Olimpia Satu Mare
După atâţia ani petrecuți lângă echipă, e firesc ca Răzvan să aibă o mulțime de amintiri. La loc de frunte se află tradiționala rivalitate cu Olimpia Satu Mare.
„Eram doar un copil, dar mi-au rămas în minte meciurile cu Olimpia din Divizia B. La unul dintre ele, disputat în Satu Mare, am ajuns cu autocarul echipei şi am văzut meciul de pe banca de rezerve. Era frig și dar vreo 1500 de băimăreni au făcut spectacol în tribune, desfășurând steaguri şi role de hârtie. Parcă era carnaval. Pe zăpada îngheţată, băimărenii au jucat în adidaşi fără crampoane, precum Steaua cu Spartak Moscova. Sătmărenii aveau o echipă fenomenală, dar Tulba a dat atunci un gol de generic: șut de la 25 de m direct în vinclu. A fost nebunie în galeria noastră… Crede-mă că nici nu mai ştiu dacă s-a terminat egal sau am bătut.
Dar a venit și reversul, când Olimpia ne-a bătut acasă cu 1-0. Cred că era în 1998, an în care sătmărenii au promovat în Divizia A. La acea partidă a excelat galeria Olimpiei, cel puţin 6000 de sătmăreni umplând potcoava şi tribuna din stânga celei oficiale și împingând echipa de la spate, ca un uragan. Spre deosebire de băimărenii mei, care stăteau pe scaune, spărgeau seminţe şi înjurau. Atunci am avut un gust amar…”
Vremurile s-au schimbat, iar Răzvan oferă o posibilă explicaţie a îndepărtării băimărenilor de echipă.
„Înainte, lumea se bucura de fotbal și simțea că echipa era a lor, a minerilor. După ce a devenit club privat, echipa şi-a pierdut din identitate. Noii patroni au adus oameni care nu aveau nimic în comun cu fotbalul băimărean. În loc să atragă lângă club legendele echipei şi plătitori de abonamente, noii patroni au optat pentru oameni din anturajul lor, care aveau prea puțină legătură cu Baia Mare. Aşa au apărut și dăunătoarele suspiciuni”.
Cu toate acestea, amintirile lui Răzvan despre FC Baia Mare se numără printre lucrurile care îi mai potolesc dorul de țară.
Robert BANDI