Atenție, șoferi! Restricții de circulație în zona podului Industriei din Baia Mare - 56 minute în urmă
„Arheologia gustului antic – O călătorie în bucătăria dacilor” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș - 1 oră în urmă
Sportul românesc trăiește din casele de pariuri. Ce sume se învârt în fotbal - 3 ore în urmă
Joc în sat de Sfânta Maria: sărbătoare și tradiție la Șișești - 4 ore în urmă
„Dorul pâinii de acasă”: Trei zile de tradiții, meșteșuguri și gastronomie la Muzeul Satului Baia Mare - 4 ore în urmă
Ziua Națională a Maramureșului, sărbătorită pe 15 august la Mănăstirea Rohia și în centrul orașului Târgu Lăpuș - 4 ore în urmă
Performanță în fotbalul maramureșean: Portarul Radu Ardelean din Sarasău, recrutat la FCSB - 4 ore în urmă
Șapte spitale din Maramureș vor putea organiza concursuri pentru ocuparea a 144 de posturi vacante - 5 ore în urmă
Atelierul de Vară pentru Adulți continuă la Colonia Pictorilor din Baia Mare și în luna august - 5 ore în urmă
33 de jandarmi maramureșeni au jurat credință patriei în cadrul ceremoniei de înaintare în grad - 6 ore în urmă
Vaccinul Pfizer-BioNTech: Cum funcţionează şi cum va fi livrat
În Regatul Unit va începe în câteva zile vaccinarea împotriva COVID-19 după ce Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (Medicines and Healthcare products Regulatory Agency – MHRA) din această ţară a aprobat miercuri pentru utilizare vaccinul produs de Pfizer şi BioNTec.
Vaccinul, administrat în două doze, a început să fie transportat către Regatul Unit, primele persoane care urmează să fie vaccinate fiind rezidenţii din căminele de bătrâni şi îngrijitorii lor, relatează agenţia DPA.
Acest vaccin, care conform testelor clinice are o eficacitate de 95% în primele patru săptămâni după administrarea primei doze, este de asemenea primul autorizat care foloseşte tehnologia ARN mesager. Aceasta se sprijină pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a antrena sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.
Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. După ce sunt condiţionate la linia de producţia a Pfizer din Belgia, vaccinurile sunt plasate în cutii cu temperatură controlată, fiecare cu o capacitate între 1.000 şi 5.000 de doze, şi transportate cu camioane sau avioane. Cutiile sunt prevăzute cu un termometru care arată temperatura ce trebuie menţinută la aproximativ -70 de grade Celsius pentru ca vaccinul să-şi păstreze eficacitatea optimă. După sosirea la centrul de vaccinare, fiecare fiolă este diluată cu soluţie salină.
Potrivit companiilor Pfizer şi BioNTec, peste 900 de persoane au lucrat la acest vaccin şi au fost testate peste 20 de mutaţii ale noului coronavirus, iar vaccinul a reuşit să le neutralizeze cu succes. Prin urmare, cele două companii farmaceutice, americană şi germană, sunt încrezătoare că acesta va oferi protecţie pentru mutaţiile virusului SARS-CoV-2 care există până acum şi pentru cele care ar putea să apară în următoarele 12 luni.
Totuşi, nu este cunoscută durata protecţiei oferite de vaccinarea împotriva acestui virus, pentru determinarea acesteia voluntarii participanţi la testele clinice urmând să fie monitorizaţi şi în lunile următoare.
De asemenea, în următoarele trei până la şase luni va continua evaluarea asupra capacităţii vaccinului Pfizer-BioNTec de a preveni transmiterea virusului de la o persoană la alta.
Sursa – agerpres.ro














