Share
Lecție de istorie susținută în biserica din Berința (GALERIE FOTO)

Lecție de istorie susținută în biserica din Berința (GALERIE FOTO)

În localităţile din judeţ, continuă acţiunile dedicate Centenarului Marii Uniri, manifestări în cadrul cărora fiecare sat îşi cinsteşte istoria, eroii şi personalităţile.  Azi, la Berinţa, spaţiul generos al bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” s-a transformat în loc de desfăşurare a simpozionului „Berinţa şi Marea Unire”.  Este prima acțiune de acest gen, iar inițiativa i-a aparținut lui Ioan Orzac. După liturghia săvârşită de un sobor de preoţi, părintele Virgil Jicărean – din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului – a punctat importanţa Bisericii Ortodoxe Române în procesul unirii, menţionând că delegaţiile ardelene la Marea Unire erau conduse în special de preoţi, alături de dascăli şi de fruntaşii satelor. Ei au fost cei care au transmis şi au dus mai departe mesajele unioniste. Despre contribuţia cetăţenilor din Berinţa la Primul Război Mondial, dar şi despre personalitățile din zona Copalnic-Mănăștur-Lăpuș, care au făcut parte din Consiliul Național Român, au vorbit Diana Mureșan, consilier superior Arhivele Naționale Maramureș și Anamaria Buciuman, consilier principal Arhivele Naționale Maramureș. Vorbitoarele au expus în faţa credincioşilor şi câteva panouri cu fotografii şi documente care atestă prezenţa Berinţei şi a zonei Copalnic-Mănăştur-Lăpuş la Primul Război Mondial. Elemente de istoric al satului, dar şi o trecere în revistă a personalităţilor acestuia au fost aduse pe tapet de Dana Gagniuc. S-a afirmat că, dacă ar fi să se realizeze o ierarhie la nivel naţional, Berinţa probabil ar fi foarte sus într-un top al personalităţilor, pentru că aici s-au născut doi academicieni:  prof. Vasile Gheţie, reprezentant sclipitor al medicinei veterinare româneşti şi fondator al Şcolii de Anatomie comparată, şi romancierul Augustin Buzura, supranumit scriitorul-conştiinţă al epocii. N-au lipsit momentele emoţionante, colindele şi cântecele patriotice interpretate de elevii Şcolii Generale „Vasile Gheţie” din Berinţa şi de corul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, coordonat de învăţătoarea Silvia Nechita. (D.G.B.).

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu