Mai sunt două zile până la ziua de Ajun. Este ziua în care, pe vremuri, cetele de copii invadau ulițele satutului cu colindul lor. Un măr, un cocuț sau câgteva nuci era „plata” pe care o primeau și pe care o duceau acasă mândri, în trăistuța lor.
An de an, la Muzeul satului din Baia Mare este reconstituită o zi autentică de Ajun, cu toate pregtirile gospodinelor, cu bucatele preparate ca odinioară și cu colindători, mai mici și mai mari.
Participanții sunt îmbrăcați în straie populare, unele păstrate cu sfințenie de la bunici, altele făcute recent, dar cu respectarea modelelor tradiționale.
De altfel, în satele din Maramureșul istoric straiele populare nu au încetat să se poarte niciodată. Mai recent, și în alte sate au reînceput să fie la loc de cinste vechile costume populare.
Muzeografa Gabriela Filip de la Muzeul de Etnografie și Artă populară din Baia Mare a explicat câteva amănunte despre „straiele de sărbătoare”și despre cum erau purtate în trecut acestea.
„Pregătite din timp și scoase din lada de zestre cu câteva zile înainte de Crăciun, straiele de sărbătoare sunt dovada clară a măiestriei, a creativității și a hărniciei femeii din casă. Cămeși din pânză țesută, cusături geometrice și florale, care mai de care mai complexe, zadii, șorțuri, gatii sau cioareci, podoabe atent meșteșugite, cojoace, sumane groase și călduroase, opinci și ciorapi sau obiele de lână, toate alcătuiesc portul popular de iarnă, purtat cu mândrie de localnici la biserică în zilele de sărbătoare. În lumina lumânărilor, portul popular devine o poveste vie, transmițând nu doar frumusețea tradiției, ci și devotamentul față de valorile autentice ale comunității rurale”, arată ea.
Costume diferite în cele patru zone etnografice
Costumele populare sunt diferite în cele patru zone etnografice ale Maramureșului. „Chioar, Codru, Maramureș Voievodal și Lăpuș reprezintă adevărate comori ale diversității costumelor populare, punând în lumină o bogăție de tehnici de confecționare și ornamente distincte. Deși aparțin aceleiași zone etnografice, diferențele notabile în elementele portului tradițional devin evidente chiar și între satele învecinate”, mai arată ea.
Portul tradițional din Țara Maramureșului se diferențiază cu ușurință față de costumul popular din celelalte zone etnografice ale județului, fiind și cel mai vestit atunci când vine vorba de recunoașterea maramureșenilor pe alte meleaguri. „Compus din pânzătură, cămeșă, poale, zadii, cojoc și încălțăminte, portul popular femeiesc este completat iarna de laibăr și lecric. Bărbații poartă cușmă, cămeșă, cioareci și, la fel ca femeile, peste cămașă poartă sumane groase sau gube.
În Țara Lăpușului, portul popular femeiesc este compus din năframă, cămeșă, poale, zadii și încălțăminte, iar în perioada rece, femeile îl completează cu o năframă mare și groasă, pieptar înfundat și căput. Bărbații înlocuiesc clopurile cu cușmele lucrate din blană de oaie, gatiile cu cioareci și, la fel ca femeile, peste cămașă poartă și ei pieptar înfundat și căput”, mai arată muzeografa.
Modificări suferite în timp
În Țara Chioarului, cu toate că au suferit unele transformări în timp, costumul popular își păstrează autenticitatea. „În ținuta feminină regăsim batic, spăcel (cămașă), poale, zadie sau șorț, laibăr și încălțăminte. În sezonul rece, femeile adaugă zadie după cap (năframă mare purtată peste umeri), pieptar și doloman (suman) sau gubă. Bărbații, de asemenea, adoptă această eleganță autentică în compoziția portului lor, inclusiv cușma, înlocuind clopul, și cioareci, înlocuind gatiile”, mai spune ea.
Zona Codrului este recunoscută pentru eleganța portului popular, pentru tehnica specială de încrețire a pânzei și a ornamentării acesteia cu ață de culoare albă. „Compus din zadie de cap (batic), cămeșă, pindileu (poale), zadie/șurț și încălțăminte, portul femeiesc este completat în anotimpul rece de cojoc, șopă și suman sau gubă, aceste elemente din urmă fiind întâlnite și la costumul bărbătesc. Pe lângă cojoc, șopă și suman, bărbații, la fel ca în celelalte zone etnografice, înlocuiesc clopul cu cușma, iar gatiile cu cioarecii”, mai arată muzegrafa.
„Eleganța și autenticitatea acestor costume reflectă nu doar o bogată moștenire culturală, ci și truda meșteșugarilor care, de-a lungul generațiilor, au păstrat această parte inestimabilă a identității maramureșene”, completează ea.
Însă indiferent de zona etnografică, podoabele erau nelipsite din straiele populare în zilele de sărbătoare. „Ele nu doar înfrumusețează portul, ci adaugă și o notă de eleganță, transformând costumul tradițional într-o expresie autentică a identității și frumuseții culturale locale”, adaugă muzeografa.
Sărbătoarea Crăciunului avea o semnifiație aparte, vestea nașterea Mântuitorului și era motiv de sărbătoare cu adevărat.
„Obiceiurile și tradițiile păstrate din generație în generație, portul popular, gastronomia, folclorul și, mai cu seamă, simplitatea și autenticitatea oamenilor de pe aceste meleaguri oglindesc farmecul sărbătorilor, al acestui loc de poveste”, încheie muzeografa.
În acest context, jurnalistul Teofil Ivanciuc a făcut publică o fotografie de excepție, reprezentând un localnic din Botiza. Fotografia se crede că ar fi fost realizată în jurul anului 1900. „Unul dintre cele mai impresionante potrete ale unui țăran român maramureșean, rămas anonim. Observați-i chipul, pletele, tașca de piele țintuită și pieptarul (model dispărut azi) cu mâneci lungi, decorat parțial cu ”cărmăjii””, explică el lângă fotografia ce face parte din colecția Muzeului ”Astra” din Sibiu și este atribuită lui Kabat Emil.
Sursa foto: Muzeul satului Baia Mare
