Ruină acum, odată bijuterie: Istoria gării băimărene, un obiectiv de interes pentru dezvoltarea orașului; 55 de ani de la inaugurarea unui edificiu

Ruină acum, odată bijuterie: Istoria gării băimărene, un obiectiv de interes pentru dezvoltarea orașului; 55 de ani de la inaugurarea unui edificiu

Astăzi, 29 octombrie 2023, se împlinesc 55 de ani de la inaugurarea actualei gări care deservește municipiul Baia Mare, odinioară având doar statutul de oraș. Evenimentul a avut loc în prezența autorităților vremii, cu marele fast obișnuit, primul tren plecat din gară fiind cel către Dej, având numărul 4096.

În fapt, orașul Baia Mare a fost legat la rețeaua de cale ferată în 1884, odată cu inaugurarea liniei de cale ferată Satu Mare – Baia Mare. Cu ocazie conectării la calea ferată a fost construită și prima gară din oraș. În anii ’60 gara, situată în spatele fostului magazin „Romarta” de pe Bulevardul Regele Mihai I nr.7, avea două săli de așteptare, chioșcuri de dulciuri, case de bilete, bănci și o cantină pentru lucrătorii CFR. Întinderea cuprinsese o suprafață destul de mare, cu depouri în perimetrul actual al magazinului „Maramureșul”, iar placa turnantă în locul în care astăzi este construit Colegiul Tehnic „George Barițiu” (fostul Liceu de Telecomunicații).

În 1965 au început lucrările de construire a unei noi gări în Baia Mare. Amplasamentul a fost ales în ideea ca noua stație să constituie fundalul noii artere rutiere de penetrație în oraș. Prin rolul ei de element urbanistic dominant, clădirea a căpătat o tratare plastică deosebită, prezentând în plan o ușoară linie concavă, care dă o impresie de agreabil și primitor. Construcția noii clădiri de călători a Gării Baia Mare s-a realizat după proiectul arhitectului Valeriu Chiricuță și a inginerului Virgil Fierbințeanu de la Institutul de Proiectări Căi Ferate București (I.P.C.F. București). Execuția s-a făcut de către Întreprinderea de Construcții Căi Ferate Cluj (I.C.C.F. Cluj), șeful șantierului fiind inginerul Ladislau Licker, ajutat de șeful de lot Mircea Olteanu. Cu această ocazie a avut loc și sistematizarea întregului complex feroviar. Noua gară a fost finalizată în 1968, iar darea în exploatare s-a făcut pe data de 29 octombrie. Cu puțin timp înainte de darea în exploatare, pe 28 septembrie 1968, la ora 9:40, a sosit pentru ultima oară trenul în vechea gară CFR, un accelerat care circula pe ruta București – Baia Mare. După sosirea trenului s-a realizat legătura cu noua gară și după amiază, la ora 16:50, a plecat primul tren din noua gară CFR: trenul cu nr. 4096, un personal care circula pe ruta Baia Mare – Dej, se arată în documentele vremii.

La 31 ianuarie 1969, la ora 10:00, a fost dat în folosință noul complex CFR din Baia Mare. Inaugurarea a fost deschisă de Ioan Vijdeluc, președintele Comitetului Executiv al Consiliului Popular Baia Mare și prim-secretar al Comitetului Municipal Baia Mare al P.C.R., care a fost urmat de Iancu Constantin, adjunctul ministrului transporturilor.Au mai luat cuvântul Iosif Damian, șeful complexului CFR, și prim-secretarul Comitetului Județean Maramureș de partid, Gheorghe Blaj. Noua clădire, de 72 m lungime și 36 m lățime cu acces în holul principal de la nivelul pieței, avea la parter: casele de bilete, ghișeele pentru ziare, PTTR, OJT, CEC, depozitul pentru bagaje de mână, biroul de informații, o frizerie și scări la nivelul liniilor ferate. Tot de la parter se realizează accesul la tunelul pentru călători, amplasat asimetric față de clădirea de călători, pentru ca fluxul puternic de călători de la aceea vreme de la trenurile de la linia 1 să nu se intersecteze cu cel de la celelalte linii. La nivelul superior, pe galeria ce înconjoară holul, erau sălile de așteptare, o încăpere „Mama și copilul” și un bufet. Structura de rezistență este alcătuită din cadre cu rigle curbe, iar acoperișul dintr-o placă curbă cu o grosime de 7 cm, ce se reazemă pe trei grinzi longitudinale. Natura terenului a permis executarea unor fundații simple. Marchiza de la scările de acces a tunelului are o placă continuă, din beton-armat, de 6,80 m lățime, cu console și trei deschideri de câte 7 m fiecare, rezemată pe stâlpi metalici alcătuiți din țevi de oțel, se mai arată în documentele vremii.

În prezent, pare că aici timpul s-a oprit în loc. Miros pestilențial, mizerie, dar și o reabilitare care încă așteaptă să se pună în practică. Într-un raport din 2017 al Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar s-a constatat că gara „se afla într-o stare de degradare avansată, singurele părți modernizate cât de cât fiind casele de bilete” iar „peroanele sunt vechi, crăpate, cu smocuri de iarbă, iar urcatul în tren este greoi mai ales pentru copii, femei și bătrâni (distanța de la peron la prima treaptă a scării vagonului e mare)”. Dar asupra acestui fapt vom mai reveni.

Băimărenii care au prins acele vremuri arată că orașul s-a dezvoltat mult datorită obiectivului. „Cursele feroviare erau cele mai utilizate de către băimăreni la acea vreme. Era metoda cea mai simplă de a ajunge dintr-un loc în altul. Cum populația a crescut simțitor, vechea gară nu mai era de ajuns, nu mai făcea față. Se impunea construirea alteia noi”, arată băimăreanul Ioan Timiș. În 1966 au început lucrările de construire a unei noi gări în Baia Mare. Amplasamentul ales a fost în afara orașului, în extremitatea vestică a acestuia, într-un loc unde erau doar bălării. „Între zona unde se află acum bulevardul Unirii, podul și primul bloc-turn, unde e restaurantul Dunărea, nu mai era nimic. Era doar câmp deschis, bălării… Doar în cartierul Săsar se construiseră ceva blocuri, dar asta era dincolo de râu, către deal. Îmi aduc aminte că am mers la un prieten, care se mutase într-un bloc nou de pe bulevardul Independenței de acum, din apropiere de Albina. Am ieșit pe balcon și se vedea noua clădire a gării. Nu era nimic între acel bloc și gară. Doar câmp”, mai arată astfel maramureșeanul. Gara nouă a fost gata în 1968. A fost construit și un sediu pentru autogară, în imediata vecinătate. „A fost realizată o linie de autobuz între gară și centrul orașului. S-a construit cu repeziciune în spațiul liber dintre gară și restul orașului. Un exemplu este blocul Florin, dat în folosință în 1972 pentru lucrătorii de la CFR în special. Accesul înspre cartierul Săsar se făcea pe podul Decebal de acum. Dar era nevoie de legături și înspre celelalte cartiere muncitorești. Încetul cu încetul, zona Gării a devenit o mică atracție pentru locuitori. A fost aici cartodromul, apoi a devenit loc destinat circarilor”, arată Ștefan Miron.

C.Ț.