Duminică, 13 februarie, a XXXIII-a după Sfintele Rusalii, a Vameşului şi Fariseului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Mănăstirea de metanie „Sfânta Ana” Rohia. La final, a fost oficiată Slujba Parastasului pentru Preacuviosul Părinte Arhimandrit Serafim Man, stareţul sfântului locaş monahal în perioada 1973-1984, fiind cel care l-a tuns în monahism pe marele eseist şi om de cultură Nicolae Steinhardt.
Sfânta Liturghie oficiată de cei doi Ierarhi ai Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a fost un moment înălţător, cum rar se întâmplă în timpul unui an liturgic. Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhie şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Protos. Varlaam China, Protos. Ignatie Herman, de la această mănăstire, Pr. Vasile Hatos, parohul din satul Rohia, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului-vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social.
La ectenia pentru cei adormiţi în Domnul a fost pomenit marele duhovnic şi stareţ al Rohiei, Arhimandritul Serafim Man, de la a cărui plecare în lumea celor drepţi au trecut 9 ani de zile.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă a cântat doamna preoteasă Ioana Botiş.
Un bogat cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a Vameşului şi Fariseului, şi învăţăturile pe care le desprindem din aceasta.
„La sfânta mănăstire venim să-I mulţumim lui Dumnezeu, venim în stare de pocăinţă Noi participăm la Liturghie, dar, prin prezenţa noastră, noi înşine facem Liturghie. Venim la Liturghie şi facem noi înşine Liturghie din viaţa noastră. Nu venim să ne lăudăm cu ceea ce am făcut noi în viaţa noastră. Venim să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru darul sfânt al vieţii, pentru sănătate, pentru familia noastră, pentru toate darurile pe care le-a revărsat Dumnezeu în viaţa noastră. Nu să ne lăudăm. Tot ce am primit noi este darul lui Dumnezeu. Nu avem voie să ne mândrim cu absolut nimic. Mândria este cel mai mare păcat pe care poate să-l aibă un om pe faţa pământului. Mândria este începutul răutăţilor.
Fără Dumnezeu nu putem să facem nimic. Să facem faptele fariseului, dar să nu ne mândrim, pentru că ne poate costa însăşi mântuirea. Să recunoaştem că suntem păcătoşi şi fără de Dumnezeu nu putem să facem nimic. Tot ce avem, tot ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu, este mila şi ajutorul Lui, este binecuvântarea lui Dumnezeu, dragostea şi rugăciunea părinţilor noştri care ne-au crescut. Aceasta este lucrarea care s-a săvârşit în fiecare dintre noi. Iar ca bază este Dumnezeu Care este minunat între sfinţii Lui”, a concluzionat Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
După otpust, Ierarhii, soborul şi credincioşii, mulţi dintre ei ucenici ai Părintelui Serafim, veniţi în număr mare în această zi de pomenire, s-au deplasat la cimitirul mănăstirii, unde îşi doarme somnul de veci Arhim. Serafim, ca să se roage pentru el şi pentru ca să aprindă o lumânare, pentru a participa la oficierea slujbei parastasului. La întoarcerea de la cimitir, soborul şi credincioşii au făcut un popas şi la mormântul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, care se află lângă poarta mănăstirii de intrare în incintă.
„Ziua de 13 februarie este o zi însemnată în istoria sfintei Mănăstiri de la Rohia, deoarece în această zi s-a mutat la Domnul părintele nostru duhovnicesc şi stareţul acestei mănăstiri, Părintele Arhimandrit Serafim Man, un dohovnic îmbunătăţit, un duhovnic blând şi smerit, un duhovnic lesne iertător şi nu mult canonisitor al credincioşilor, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Părintele Serafim a avut o mare vrednicie, pentru că a venit în mănăstire din copilărie şi a iubit această mănăstire, născându-se în vecinătatea localităţii Rohia, în satul Boiereni. A fost şi stareţ, a lucrat enorm de mult, a fost un bun şi mare predicator şi un îmbunătăţit duhovnic al ţinutului.
Dumnezeu a îngăduit să treacă printr-o mare încercare, să fie depistat cu cancer, în anul 1980, după ce-l primise la Rohia pe cărturarul Nicolae Steinhardt, care îşi căuta o mănăstire. Cea mai mare vrednicie a Părintelui Serafim este aceea de a fi îndrăznit să-l primească la Mănăstirea Rohia pe Nicolae Steinhardt, fost deţinut politic, un om de o moralitate şi de o credinţă neşovăielnică, de un curaj dus până la martiriu. L-a primit şi l-a călugărit, în 1980, în 16 august. Am participat la acel moment de taină, în Paraclisul Mănăstirii Rohia, deoarece s-a făcut fără acordul autorităţilor, care nici nu l-ar fi dat, adică a Departamentului Cultelor, pentru că un fost deţinut politic era deranjant pentru regim. După tunderea în monahism, în taină, fără aprobări, Părintele Serafim a fost chemat la Cluj, la Arhiepiscopul Teofil, care i-a zis „Ai călugărit evreul convertit şi nu mi-ai cerut aprobare”. Părintele Serafim a zis: „N-am riscat, pentru că nu mi-aţi fi dat!” „Bine, a zis Arhiepiscopul, atunci să-l trimiţi să-l hirotonesc.
Era curajos Arhiepiscopul Teofil şi l-ar fi hirotonit preot, însă Părintele Nicolae, din smerenie, a refuzat. A zis: „Nu sunt pregătit pentru preoţie, avea 65 de ani, vreau să trăiesc viaţa în smerenie monahală, în ascultare şi în rânduială. Aşa a trăit. Părintele Serafim i-a fost duhovnic toată viaţa şi s-a supus rânduielii monahale tradiţionale românesşti. Se mărturisea şi se împărtăşea o dată pe lună, în ascultare faţă de dohovnicul său. Instituţia duhovnicului în tradiţia duhovnicească românească a fost şi este foarte importantă, sunt inseparabile Taina Spovedaniei sau a Pocăinţei de Taina Euharistiei. O dată pe lună se mărturisea Părintele Nicolae şi se împărtăşea. Când se împărtăşea, nu era zi lucrătoare, era mare sărbătoare. Nu vorbesc de ziua în care se împărtăşea. Când se împărtăşea era praznic împărătesc. Pentru el era flacără de foc, era lumină, voie bună, iubire şi iertare. Acest efect îl avea unirea cu Hristos prin cuminecarea cu Trupul şi Sângele Domnului. A păzit această rânduială sfântă românească, smerindu-se şi ascultând de duhovnicul lui, chiar dacă ar fi dorit să se mărturisească şi să se împărtăşească săptămânal.
Nu vorbim de vrednicie, pentru că era pe o treaptă înaltă de duhovnicie, dar din ascultare de povăţuitor, de îndrumător şi din smerenie şi pentru a respecta rânduiala monahală românească şi strămoşească. Aşa a fost practica Părintelui Nicolae, care este un îmbunătăţit şi un mare personalitate trăitoare în această mănăstire. Vrednicia Părintelui Serafim a fost că l-a îndrumat, l-a ocrotit, a îndrăznit să-l primească aici în Rohia şi l-a povăţuit şi au mers împreună, pas la pas, deşi Părintele Nicolae era un cărturar strălucit, au mers pas la pas duhovnicul smerit cu ucenicul erudit. Şi cred că sunt împreună în împărăţia lui Dumnezeu, în mare slavă şi lumină. Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Serafim, stareţul nostru, împreună cu Părintele Nicolae, preaiubitul nostru luminător. În vremea aceea şi noi l-am cunoscut şi am vieţuit la Rohia împreună cu dânsul”.
„Am avut onoarea şi bucuria de a-l cunoaşte pe Părintele Serafim, un mare călugăr, duhovnic, un mare ascet şi, în acelaşi timp, un mare psiholog, a spus medicul său, Dr. Vlad Severus Paşca. Adeseori stăteam de vorbă cu dânsul şi-i împărtăşeam din experienţele mele de medic uman, care te confrunţi cu afecţiuni trupeşti, şi dânsul, ca medic spiritual, cu afecţiuni sufleteşti. Şi de multe ori ne împărtăşeam ambii din experienţele noastre. Deseori îmi spunea Părintele Serafim: Domnule doctor, să ştiţi că noi, duhovnicii, avem o mare responsabilitate faţă de credincioşii care vin la noi, aşa cum dumneavoastră aveţi mare responsabilitate când administraţi un tratament unui pacient. Foarte mult discutam cu dânsul.
Era un om foarte rugător, era modest. Totdeauna când veneau credincioşii la mănăstire urmăream la dânsul treaba aceasta. Oamenii îs mai sfioşi, intrau în incinta mănăstirii, nu ştiau unde să meargă, dânsul imediat îi întâmpina, îi întreba de unde sunt, ce probleme au, exact ca un adevărat medic duhovnicesc. De aceea, şi astăzi, după nouă ani de la trecerea sa la Domnul, lumea îl caută, merge la mormântul dânsului şi sunt convins că de acolo, de sus, el îi ajută pe toţi, inclusiv pe cei mai păcătoşi şi pe cei binecredincioşi. Îi mulţumim că a existat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-am cunoscut, atât pe dânsul, cât şi pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian şi îi rugăm ca de acolo, de la Domnul, să se roage neîncetat pentru noi”, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
