Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține multe comori pe care sunteți și dumneavoastră invitați să le descoperiți.
Reprezentanții instituției de cultură ne vorbesc azi despre despre măiestria confecționării gubelor.
„Se apropie Marele Praznic al Nașterii Domnului, iar satele maramureșene, cunoscute pentru numeroasele datini din perioada sărbătorilor de iarnă, încep să își îmbrace haina de sărbătoare, în timp ce peisajele desprinse parcă din basme își croiesc drum pe ulițele satelor.
Aici, timpul pare să își păstreze rânduiala sa ancestrală, iar cu fiecare zi ce trece, rememorăm tot mai des sărbătorile de iarnă petrecute odinioară în căldura căminului părintesc și colindele pe care le învățam din vreme de la cei mai mari.
Pregătite din timp și scoase din lada de zestre cu câteva zile înainte de Crăciun, straiele de sărbătoare sunt cele care demonstrează, și în această perioadă, măiestria, creativitatea și hărnicia femeii din casă. Cămeși din pânză țesută, cusături geometrice și florale, care mai de care mai complexe, pânzături, zadii, șorțuri, gatii, cioareci, podoabe atent meșteșugite, cojoace, sumane groase și călduroase, gube, opinci, ciorapi sau obiele de lână, toate alcătuiesc portul popular de iarnă, purtat cu mândrie de localnici la biserică în zilele de sărbătoare.
Realizate în gospodărie, cu materia primă obținută din ceea ce aveau la îndemână și din ceea ce obțineau în urma ocupațiilor pe care le aveau, straiele tradiționale necesitau multă muncă, implicare și îndemânare. Cu toate acestea, maramureșencele practică și astăzi aceste îndeletniciri, iar în sate, femeile încă torc, țes, „împistresc” ori împletesc fel și fel de lucruri pentru casă și familie, reușind să fie astfel creatoare ale unor valoroase elemente tradiționale.
Un element al portului popular care se remarcă în această perioadă, a anotimpului rece, este guba, purtată deopotrivă de femei, bărbați și copii.
Confecționată din lână albă, sură sau neagră, guba protejează corpul de aspreala vremii, însă nu este deloc simplu de realizat. Procesul începe cu pregătirea lânii, din momentul în care oile sunt tunse, aceasta fiind trecută prin mai multe etape de prelucrare: spălare, uscare, scălmănare, toarcere, urzire și abia apoi procesul de coasere propriu-zis. Până ca guba să ajungă la forma finală, pentru a putea fi îmbrăcată, sunt necesare zile întregi de muncă, dar efectul pe care aceasta îl oferă ținutei este unul deosebit.
În funcție de zonă, regăsim acest element de port popular sub diferite denumiri, dar și dimensiuni. Dacă în Maramureș, Chioar, Codru, Oaș și Crișana se poartă mai scurtă, până spre genunchi și locuitorii o denumesc gubă, „în Mărginimea Sibiului, Gorj, Muntenia și Oltenia se poartă lungă și se numește sarică, iar prin Țara Oltului – bobou”. De asemenea ea poate fi întâlnită și în Polonia, Albania, Ungaria sau Ucraina. „Guba este, de fapt, un caftan (în lb.turcă), cu bdiț, adică șuvițe de lână, numite în albaneză flokja (floc)”.
În zonele etnografice ale județului Maramureș predominantă a fost guba albă, iar în trecut, se pare că „a avut și o funcție socială, de diferențiere între nemeși care purtau gube albe și porțieși care purtau gube sure”. De asemenea, era o piesă de port nelipsită de la nunți, având și „un rol oarecum ornamental, de mîndrie, atunci când se purta doar pe umeri sau mîndrește, cu o mânecă în față”.
Chiar dacă astăzi ne raportăm deseori la acest element ca fiind unul arhaic, prezența termenului de gubă în versurile populare denotă faptul că aceasta era un element obișnuit și des întâlnit în vestimentația locuitorilor satelor maramureșene și nu numai: „Mândra mé s-o lăudat/ C-are pat împerinat,/ Asară am fost la ié/ Ș-am durnit pă guba mé.”, „Cine poartă gubă albă/ Îi frumos, îi om de treabă/ Țua, țua și țua/ Dragă-mi gubuța mea.”, „Săracă gubuța mé/ De la multe m-o scos ie./ De la ploaie, de la vânt,/ De la câte-s pă pământ”, „Cine n-are gubă-acasă/ Tundă oile și-și țasă, / Că acela-i om de trudă,/ Care are și o gubă.”
În prezent, în județul Maramureș, regăsim două tipuri de gube: guba cu bdiți (mițoasă) și guba pieptănată, majoritatea din lână albă sau sură. Acestea sunt întâlnite în zona Chioarului și a Codrului, purtându-se îndeosebi la biserică și la colindat.
Patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține în prezent un număr de 20 de gube, cu bdiți și pieptănate, provenite din localități precum: Chiuzbaia, Răstoci, Cetățele, Asuajul de Sus, Unguraș, Racșa, Văleni, Cheud, Desești, Răzoare și Fărcașa, majoritatea fiind datate în perioada 1950-2003 și achiziționate între anii 1964-2010, pentru a îmbogăți colecția de port popular a muzeului.
Pentru luna decembrie, scoatem din lada de zestre a muzeului guba cu numărul de inventar P4 si cea cu numărul P236, pe care vă invităm să le descoperiți, alături de alte elemente specifice sărbătorilor de iarnă, în cadrul micro-expoziției temporare „Bună sara lu’ Crăciun”, din clădirea pavilionară.
Guba cu numărul de inventar P236 reprezintă tipul de gubă cu bdiți și a fost achiziționată din localitatea Chiuzbaia în anul 1990. Aceasta este confecționată din trei lați de lână albă, țesută în două ițe, bdiții fiind prinși manual. Guba cu numărul de inventar P4 reprezintă tipul de gubă pieptănată, este confecționată din lână sură și a fost achiziționată în anul 2008 din aceeași localitate.
Tot la Chiuzbaia (localitate din apropierea orașului Baia Mare) am întâlnit-o și pe tanti Marița Grigor, meșter popular, care la vârsta de 81 de ani confecționează încă gube pentru tinerii din sat. „Aici în sat și acuma se poartă gubele. De Crăciun toată lumea își face câte un rând. Se îmbracă și tinerii, mai ales la sărbători. Și acuma am încă comenzi de gube. La fete le fac mai mult gube albe și la băieți sure. În sara de Crăciun și în ziua de Crăciun majoritatea oamenilor, copii, femei, bărbați, îs îmbrăcați cu gube.”
Tanti Marița face gube de aproape 50 de ani, dar ne spune că nu e un lucru tocmai ușor. „Nu-i tare ușor să faci, îi greu, îi lucru migălos, până o vezi dusă la vâltoare… cam trei săptămâni îți trebuie să faci una. Eu fac și gube cu bdiți și gube pieptănate. Prima dată trebuie pregătită lâna. Să tund oile, să spală lâna cu apă călduță, apoi să limpezește, să usucă, să rupe și să duce la dărăcit. După ce o aducem de la dărăcit o toarcem, o îndrugăm, o urzâm pă urzoi, o învârtim pă sul, o dăm prin iță, prin spată, ș-apoi începem a țese cu dodolină groasă. După ce țesem cam de-o palmă peste sul, o cersălăm cu cearsăla, ca să scoată păr. Pe când îi gata o pregătim de dus la vâltoare, adică prindem lații laolaltă, dos către dos. La vâltoare stă cam două zile. Îi musai ținută 14-16 ore în vâltoare, mai ales dacă apa îi mai rece, să scadă bugăt. Vara scade un pic mai repede, da o tot controlăm, cam din două în două ore. Apoi o aducem de la vâltoare și o coasem tradițional, cum se coase la noi și după ce îi cusută iară mai tragem câte o cearsălă.”
Spre deosebire de guba pieptănată, în cazul gubei cu bdiți, după ce lâna este adusă de la dărăcit se scot bdiții cu hreabănu, iar după ce se dă pe sul, prin ițe și prin spată se țese; un rând de dodolină și un rând de bdiți, care se prind manual. Mai apoi, la fel ca în cazul gubei pieptănate, se duce la vâltoare, se pune la uscat și se coase.
Dacă în timpul iernii gubele sunt extrem de folositoare și oferă ținutei un aspect deosebit, în anotimpurile călduroase acestea trebuie atent îngrijite și neapărat scoase la aerisit. „Dacă o păstrezi bine, o gubă ține și treizeci de ani, că lâna îi naturală și îi sănătoasă pentru organism. Dacă nu o roade molia, stă tare bine, da îi musai spălată la vâltoare în toată vara, o dată, de două ori.” (Marița Grigor, meșter popular, Chiuzbaia)
În atmosfera sărbătorilor de iarnă, portul popular devine astfel o poveste vie, transmițând nu doar frumusețea tradiției, ci și devotamentul față de valorile autentice ale comunității rurale. Ulițele satului, pline de oameni îmbrăcați în straie tradiționale, cu nelipsita gubă, îndreptându-și pașii spre biserică, te duc cu gândul la Crăciunul de odinioară, la emoția și magia resimțite odată cu interpretarea colindelor străvechi, dar mai cu seamă, la acel loc de suflet al fiecăruia dintre noi.
Autenticitatea elementelor care alcătuiesc costumul popular reflectă nu doar o bogată moștenire culturală, ci și truda meșteșugarilor care, de-a lungul generațiilor, au păstrat această parte inestimabilă a identității maramureșene”, informează Gabriela Filip, muzeograf
