Share
Bilanț: 2023 a fost cel mai prosper an din istoria Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Bilanț: 2023 a fost cel mai prosper an din istoria Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

În fiecare an, ianuarie este luna bilanțului pentru anul care s-a încheiat, dar și perioada în care se pun la cale noi proiecte.

Pentru Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș anul 2023 a fost foarte bun, probabil cel mai bun an din ultima perioadă.

„Împreună cu gândurile de recunoștință pentru colaboratorii noștri, precum și mulțumiri pentru cei care au trecut pragul muzeului în anul anterior, dorim să vă transmitem principalele realizări din 2023, spunând cu mâna pe inimă că a fost cel mai prosper an din istoria instituției.

Numărul total al vizitatorilor a ajuns la 55.246, dintre care 39.083 la sediu și 16.163 în afara sediului. Această cifră însumează numărul persoanelor care au vizitat cele 17 expoziții temporare organizate de muzeu la sediu (7), în țară (7) și în străinătate (3), dar și al celor care au participat la evenimentele culturale de peste an, târguri, ateliere educaționale, șezători, sărbători creștine sau din cultura tradițională. Suma veniturilor propii a depășit și ea cifra anilor anteriori ajungând la 152.638 (din care 14.000 fonduri nerambursabile).

A fost un an încărcat, dar foarte frumos în care patrimoniul muzeului a crescut, s-a inaugurat un nou obiectiv vizitabil – Casa Cărbunari, s-a lansat Ruta Cultural Turistică a Muzeelor în Aer Liber din România, s-au organizat evenimentele deja consacrate – Iarna pe uliță, Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor, Noaptea Muzeelor, Dorul Pâinii de Acasă, Târgul de Sfântul Dumitru, dar și un foarte important eveniment cultural care a pus în valoare 12 păstrători ai tradițiilor străbune – Gala Tezaure Umane Vii”, transmit cei de la Muzeu.

De asemenea, în anul care s-a încheiat, Muzeul de Etnografie și Artă Populară a participat la târguri de turism, precum și la numeroase conferințe și sesiuni de comunicări de specialitate din țară.

„Am fost parteneri și gazde pentru câteva dintre bine cunoscutele evenimente, precum Mândrie Maramureșană, Crăciun în Maramureș sau Hora la Prislop. Am participat, de asemenea, la Târgurile de turism organizate la Romexpo, dar și la 15 conferințe și sesiuni de comunicări de specialitate din țară. Tot în acest context am fost parteneri în organizarea Conferinței intitulată Patrimoniul Cultural Imaterial în contextul păstrării și valorizării PEISAJULUI CULTURAL cu ocazia marcării a 20 de ani de la semnarea Convenției UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, dar și a workshopului cu tema „Rolul comunităților în prezervarea și promovarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial”.

Cele 50 de parteneriate cu diferitele instituții de învățământ, organizații sau asociații ne onorează și ne bucură, căci și prin prisma lor, valorificarea patrimoniului și promovarea tradițiilor vor fi repuse pe făgașul dorit.

Tot în 2023 Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a aniversat 45 de ani de la prima expoziție de bază în Clădirea Pavilionară, moment marcat prin organizarea expoziției “Ethno Anniversarium 45”. Evenimentul a adus laolaltă colegi de breaslă, foști colegi din muzeu, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din oraș și din țară, dar și oficialități de seamă. A fost un moment deosebit prin care s-a parcurs simbolic drumul celor 45 de ani atât prin lirica expozițională, cât și prin frumoasele amintiri împărtășite de cei prezenți.

În final, dar nu îl ultimul rând, dorim să vă spunem că poveștile din spatele obiectelor găzuite de muzeu, dar și interesante articole de specialitate și-au găsit și în acest an locul bine meritat în cele două publicații – “Obiecte cu poveste” și Ethno Marmatia – Anuarul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș”.

Așadar, 2023 un an bun, plin și, ca de obicei, cu învățăminte valoroase așa cum sunt și toate cele învățate de la străbunii noștri.

Vă mulțumim, prieteni, pentru că ne sunteți aproape și că, încă o dată, ați dovedit că valorile culturale sunt cele de urmat!”, mai informează reprezentanții Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.

Foto: Emanuel Luca


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu