Secvențe băimărene interbelice (I). Școli și dascăli de odinioară

Reconstituirea trecutului oricărei așezări necesită apelul la sursele oferite de documente, artefacte și vestigii istorice. Demersul nostru își propune să prezinte secvențe din evoluția orașului Baia Mare în perioada interbelică, pe baza izvoarelor edite și a fondului iconografic păstrat în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

***

La 6 ianuarie 1919, batalionul românesc de asalt condus de maiorul Dumitru Coroamă intra triumfal în piața orașului Baia Mare.

Ofiţerii, însoţiţi de membri ai elitei româneşti, în frunte cu avocatul dr. Teofil Dragoș au fost primiţi de primarul Ajtai Nagy Gábor în sala mare a restaurantului Hotelului „Ştefan” (numit mult mai târziu „Minerul”). Edilul a salutat trupele române în numele cetățenilor și a predat simbolic cheile orașului. În istoria orașului începea   „era românească” 

Treptat, oraşul Baia Mare s-a integrat în viaţa politică, economică şi culturală a României Mari. Momentul încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria, la Alba Iulia, în toamna anului 1922, a fost sărbătorit şi în Baia Mare. Au fost trase clopotele şi s-au desfăşurat evenimente culturale organizate de către primărie. Orașul a avut un rol important în această ecuație, prin donația senzațională a unuia dintre „fiii” săi, Alexiu Pocol. „Magnatul aurului”, cum l-a numit presa vremii, nu a ezitat să doneze o cantitate impresionantă (3,6 kg) de aur pentru realizarea unei coroane demne de prestigiul frumoasei regine a României.

Printre primele măsuri luate de noua administraţie s-au aflat cele care vizau organizarea învățământului românesc, demersul fiind coordonat, până în aprilie 1920, de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, prin intermediul Resortului Cultelor și al Instrucțiunii Publice. Rolul principal în Baia Mare a revenit clericului Alexandru Breban (protopop greco-catolic) în calitatea sa de „comisar școlar”, confirmat de resortul (similar ministerului) menționat anterior. Demersul nu a fost liniar și nici ușor, datorită lipsei cadrelor didactice locale capabile să-și asume sarcinile de conducere și de predare a disciplinelor în limba română. Prin urmare, mulți directori și profesori numiți la școlile băimărene au venit, în această etapă, din diverse zone ale României Întregite.

Pe palier educațional, cel mai important act a fost cel al înființării primului liceu românesc din oraș, urmare a deciziei Consiliul Dirigent (cu sediul la Sibiu) de a înființa 27 de licee în Transilvania: Unul dintre acestea era preconizat la Baia Mare – Liceul de băieți „Gheorghe Șincai.

Director al instituuției a fost numit (prin ordinul nr. 7569 din 5 iulie 1919 al Consiliului Dirigent) dr. Gheorghe Hetcou (în documente, numele apare și sub forma Hetco), profesor titular de limba română și germană la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. Acesta se născuse în anul 1884 și absolvise, în anul 1903, cursurile Liceului de Stat din Baia Mare, iar ulterior, între anii 1905-1912, studiase la Cluj, la Strigoniu și Budapesta (Ungaria), dar și la Leipzig (Germania), obținând titlul de doctor în teologie, litere și filosofie. În data de 29 iunie/12 iulie 1919, dr. Gheorghe Hetcou s-a deplasat la Baia Mare, însoțit de dr. Alexandru Pteancu, delegat ministerial și de prefectul Sătmarului, dr. Alexandru Racoți-Filip, pentru a prelua sediul viitorului Liceu românesc de Stat (Liceul „Gheorghe Șincai”), situat pe strada Crișan (fostul Gimnaziu catolic/Gimnaziul Superior maghiar de Stat, azi Școala Gimnazială „Petre Dulfu”). Profesorilor de la fostul Liceu/Gimnaziu Superior maghiar de Stat li s-a solicitat, de către prefect, să depună jurământul de fidelitate, pentru a putea să rămână în învățământ. Aceștia au refuzat, cu excepția profesorului Alexandru Degats. Mai mult, au refuzat să predea localul și inventarul liceului, predarea și preluarea făcându-se în prezența poliției locale. În această situație, cadrelor didactice care nu au depus jurământul li s-a adus la cunoștință că nu mai pot funcționa ca profesor.

După preluarea localului din strada Crișan, dr. Gheorghe Hetcou a luat primele măsuri organizatorice: înscrierea elevilor la liceu, organizarea cursului de limba română, recrutarea cadrelor didactice, repararea și amenajarea liceului, organizarea examenelor de admitere și de corigență. Cea mai importantă, dar şi mai grea problemă era repararea clădirii viitorului liceu, grav deteriorată de timp și de multiple utilizări.

În aceste condiţii s-au făcut demersuri la Resortul de Culte și Instrucțiune Publică din cadrul Consiliului Dirigent, obţinându-se transferul liceului (prin ordinul nr. 9693/1919) în localul Școlii Primare de Stat nr. 1 (imobil construit în primul deceniu al secolului XX, între 1903-1906) de pe strada „Regele Ferdinand” (anterior anului 1919, str. L. Kossuth, iar în perioada comunistă, str. 17 Octombrie), azi, strada Gheorghe Șincai. După lucrări rapide de reamenajare a clădirii, la 30 octombrie 1919 s-a desfăşurat ședința de constituire a primului corp profesoral prezidată de directorul liceului dr. Gheorghe Hetcou. La 3 noiembrie 1919 a avut loc deschiderea solemnă a anului școlar 1919-1920, transformată într-o mare manifestare culturală.

La început, liceul dispunea de 8 săli de clasă, de o sală de desen, o cancelarie, o bibliotecă cu 10.099 volume pentru profesori și elevi, un laborator de chimie și unul de fizică, un muzeu cu 20.628 obiecte. Localul dispunea de mobilier suficient și avea instalată lumina electrică și apa. În aceste condiții destul de modeste, au frecventat școala un număr de 172 elevi (din care 166 erau de etnie română) având 17 profesori, plus personalul administrativ. În anul școlar 1922/1923, din 1 septembrie s-a introdus în toate liceele și școlile din Transilvania legea școlară din vechiul regat al României.

 Astfel, cursurile școlare începeau la 22 septembrie și țineau până la 20 iunie, iar anul școlar era împărţit în trimestre. Dr. Gheorghe Hetcou a fost director al liceului timp de 21 de ani, până la cedarea Ardealului de Nord (30 august 1940), când s-a refugiat la Lugoj, unde a rămas profesor la liceul de băieți din localitate (a murit în anul 1958) .

O altă personalitate a liceului a fost profesorul de istorie Aurel Coza (1898-1978) care, în primăvara anului 1923, a fost numit de Primăria orașului, custode al Muzeului orăşenesc Baia Mare, calitate în care și-a asumat obligații numeroase, făcând săpături arheologice cu elevii la Cetatea Chioarului și îmbogățind patrimoniul muzeal. A îndeplinit nobila misiune până la 15 noiembrie 1926, când a fost numit director al Liceului „Dr. Vasile Lucaciu” din Carei.

În perioada 1940-1944, în sediul Liceului de băieți „Gheorghe Șincai” a funcționat Liceul maghiar de stat pentru băieți din Baia Mare, iar în decembrie 1944 s-au redeshis cursurile Liceului român mixt „Gheorghe Șincai” Baia Mare, director fiind Vasile Țiplea. Din cauza lipsei de personal didactic suficient, dar și din motive administrative, la liceu au învățat și fetele (care anterior urmaseră cursurile Gimnaziului de Stat pentru Fete), astfel că liceul s-a numit „mixt” (comasarea a fost una provizorie). După 9 martie 1945 a început reinstalarea administrației române, iar în anul școlar 1946-1947 au fost înscriși 500 elevi, clasele I-IV fiind paralele, liceul având 12 clase de elevi.

În 1948, prin Decretul nr. 175 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, a fost promulgată Reforma Învățământului, care introducea modelul educațional sovietic și desființa școlile confesionale elementare, gimnaziale, liceale, inclusiv școlile particulare. Din anul școlar 1949-1950 s-au organizat și cursuri fără frecvență, iar din anul 1952-1953 s-a introdus cursul seral, facilitându-se muncitorilor completarea studiilor. În această perioadă, Liceul mixt „Gheorghe Șincai” a funcționat sub numele de Școala Medie nr. 1, iar ulterior, din 1968, sub cel de Liceul nr. 1. În urma demersurilor făcute de către școală și susținute de autoritățile locale, Consiliul de Stat, prin Decretul nr. 54 din 6 februarie 1970 a atribuit Liceului nr. 1 din Baia Mare numele de „Gheorghe Șincai”, faptul fiind anunțat într-un cadru festiv în 9 mai 1970.

Vechiul local a adăpostit liceul fără modificări până în anul 1958, când profesorul Marin Boboc a început şirul marilor extinderi ale spațiului. Totul s-a făcut prin muncă patriotică-voluntară, cot la cot muncind profesori, elevi şi părinţi, cetăţeni ai oraşului. În această etapă de lucrări s-a dat în folosință, în 1959, sala de gimnastică și 20 de săli de clasă. În anul 1977 s-a început cea de-a doua etapă de mărire a corpului școlii în care, printre altele, au fost amenajate laboratoarele necesare în raport cu cerințele etapei respective. În timp, aşadar edificiul a trecut prin multe intervenţii, toate contribuind la menţinerea şi perpetuarea bunului renume al vechii şcoli româneşti. De curând Centenar (2019), Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” reprezintă, cu siguranţă, o importantă filă din istoria oraşului Baia Mare.

O altă entitate școlară importantă a fost Școala Civilă de Fete, a cărei clădire monumentală a fost edificată în perioada 1891-1892. Primul director român a fost Ioan Leșianu (numit prin ordinul nr. 3012 din 30 mai 1919 al Consiliului Dirigent al Transilvaniei).

La o inspecție școlară efectuată de Onisifor Ghibu (inspector general cu învățământul în Consiliul Dirigent), în lunile martie-aprilie 1920, acesta constata lipsa oricărei biblioteci românești și faptul că directorul, „om harnic, se ocupă de prea multe lucruri: școală, tipografie, gazetă (Renașterea)” însă limba în care scrie „d. Leșianu este cu totul neromânească”, astfel că „prin publicarea Renașterii nu numai că nu face un lucru bun cauzei naționale, dar chiar îi strică, deoarece răspândește în cercuri largi o limbă pocită…”.

După ce I. Leșianu a demisionat (la începutul anului școlar 1923-1924), funcția de director a fost exercitată doar de profesoare: Marta Iepure-Fabian (1923-1924), Ana Leontina Hossu (1924-1925), Leontina Cupșe (1925-1928), Livia (Pașca) Levandovschi (1928-1940, 1945-1947).

Odată cu înființarea Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului (1930), monumentala clădire a devenit, prin decizia orașului Baia Mare (a cărui elită românească dorise cu insistență ca sediul noii structuri ecleziastice să fie în localitate) reședința primului episcop dr. Alexandru Rusu, până la arestarea sa și scoaterea abuzivă în afara legii a cultului greco-catolic de către statul român (1948).

Ulterior, în perioada regimului comunist, aici a funcționat o întreprindere de tricotaje, care a ajuns, după anul 2000, în insolvență și ulterior în faliment, imobilul fiind, în prezent, într-o stare avansată de degradare.

Școala primară de stat nr. 2 a funcționat într-un imobil construit între anii 1907-1910 și situat vis-á-vis de Școala Civilă de Fete și de Biserica greco-catolică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (biserică ridicată în anul 1930 la rangul de catedrală a Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului atunci înființată). A fost unul dintre cele trei edificii construite în Baia Mare în primul deceniu al secolului XX cu destinația de școală primară (alături de Școala primară de Stat nr. 1, unde azi funcționează Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, respectiv de Școala primară de stat nr. 3, azi Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, de pe str. Giuseppe Garibaldi).

În anul 1919, odată cu mutarea în imobilul de pe strada „Gheorghe Șincai” a primului Liceu românesc din oraș, Școala primară de stat nr. 1 s-a mutat în imobilul Școlii primare de Stat nr. 2 de pe strada Vasile Lucaciu nr. 56 (azi, Școala Gimnazială „Octavian Goga”), noua instituție numindu-se Școala Primară de Stat nr. 1 și 2 și fiind condusă de Alexandru Manu (1881-1948) până în anul 1930, când cele două școli s-au despărțit [3]. Manu a rămas la conducerea Școlii nr. 2 până în anul 1937. A fost distins, în anul 1922, cu Ordinul ”Coroana României” în grad de cavaler. La sfârşitul anului şcolar 1938-1939, şcoala avea grădină, pepinieră, muzeu şcolar, bibliotecă (cu 1436 de volume) şi îşi desfăşura activitatea o organizaţie de străjeri.

Școala Primară de Stat nr. 3 a funcționat într-o clădire construită în anul 1908. Instituția a fost condusă din anul 1919 pînă în anul 1940 de învățătorul Gheorghe Medan (1887-1978) [36]. A continuat să aibă aceleași funcțiuni și în perioada comunistă (sub denumirile de Școala de 7 ani nr. 3, apoi Școala Generală), iar din 1990 clădirea aparține Liceului Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” (Strada Giuseppe Garibaldi nr. 2).

Am creionat succint câteva secvențe din evoluția învățământului băimărean din perioada interbelică, în episoadele viitoare urmând să aducem în atenție alte domenii de interes: economia, turismul, cultura.

Bibliografie:

1. Csoma, Gheorghe, Baia Mare-670. Arcuri peste timp. Istoria orașului între 1918-1944, Baia Mare, Editura Helvetica, 2000.
2. Rusu, Viorel; Pop, Lucia, Povestea lor, istoria noastră. Personalităţi băimărene înainte şi după anul 1900, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu” nr. 5, Baia Mare, 2019.
3. Tökölyi, C. Robert, Personalitățile Unirii din zona Baia Mare, în „Revista Arhivei Maramureșene”, nr. 11, Baia Mare, 2018.
4. Ghibu, Onisifor,  Pentru o pedagogie românească. Primele inspecții la școlile de stat din Transilvania românească, martie-aprilie 1920, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977.
5. Rusu, Viorel; Pop, Lucia, Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Seria „Muzeul Viu” nr. 8, Baia Mare, 2021.

Dr. Viorel Rusu – director Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Lucia Pop – muzeograf

Citește și 

Dr. Viorel Rusu: „Baia Mare, oraș liber regal (1347-1876)”

Dr. Viorel Rusu: „În Baia Mare a funcționat prima Afinărie de aur din România”