Au început înscrierile la școlile de poliție. Dosarele se depun exclusiv online - 5 ore în urmă
Femeile care au copii vor ieși la pensie mai repede chiar și cu trei ani și jumătate - 5 ore în urmă
Cazierul adultului care însoțește un minor la ieșirea din țară nu mai este necesar. Asta nu înseamnă că nu este verificat - 6 ore în urmă
Donație de suflet pentru Spitalul Județean din Baia Mare. Colecție de tablouri cu povești de viață - 7 ore în urmă
În Lăpuș va avea loc cea de-a III-a ediție a concertului de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” - 7 ore în urmă
Fonduri colectate de elevii unei școli băimărene pentru animale - 7 ore în urmă
La Catedrala Episcopală Baia Mare va avea loc procesiunea tradițională de Florii - 7 ore în urmă
Ionel Bogdan: Am obținut finanțări pentru proiecte de 600 de milioane de euro în Maramureș. Asta vreau să facem și în Baia Mare - 8 ore în urmă
Expoziția „România în straie tradiționale”-autor Tudorel Ilie - 8 ore în urmă
Schimb de experiență între dascălii maramureșeni și cei italieni, în cadrul Proiectului „Erasmus” - 9 ore în urmă
De Ziua Eroilor se lansează – virtual – albumul „Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial”
De Ziua Eroilor, comemorată anul acesta în 28 mai fără ceremonii militare și depuneri de coroane, la Editura Ethnologica se lansează albumul „Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial”, lucrare amplă realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” (CJCPCT) Maramureș și de Consiliul Județean Maramureș.
Publicarea albumului este rezultatul unui proiect laborios, demarat de județul Maramureș în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României. 2018 a fost momentul „nașterii” proiectului „Eroii Maramureşului. Eroii României Mari”, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului CENTENAR.
A urmat, în 2019, o vastă cercetare ştiinţifică de arhivă şi de teren, care a vizat identificarea, documentarea, fotografierea și inventarierea tuturor monumentelor județului Maramureș dedicate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”).
Începutul lui 2020 a fost dedicat centralizării rezultatelor, editării albumului „Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial” și realizării website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro, toate acțiunile având aceeași menire, aceea de a readuce în atenţia marelui public amintirea eroilor din marea conflagraţie mondială a anilor 1914-1918.
Cu un text introductiv semnat de prof. dr. Ștefan Mariș (manager al CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș) și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului.
Lansare virtuală
Albumul ar fi trebuit să fie lansat în cadrul unor conferinţe cu public numeros, desfăşurate în cinci localităţi din Maramureş. Situația creată de pandemia de coronavirus nu a mai permis organizarea acestor evenimente, așa că singura lansare posibilă este cea virtuală, într-o zi cu semnificație.
Volumele vor fi distribuite primăriilor din județ, bibliotecilor, instituțiilor muzeale și altor instituții partenere, prin mijloace care respectă măsurile actuale de prevenire a contaminării. Toate persoanele interesate să descopere monumentele județului sunt invitate să „răsfoiască” și paginile website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro.
„Dorim să le mulțumim partenerilor, colaboratorilor și echipei care s-au implicat în tot acest demers întreprins pentru a readuce în memoria afectivă și a repune în drepturi numele Eroilor. Dorim, totodată, să îți amintim, „cititorule tânăr și vârstnic”, ca, dintr-un firesc respect:
„…de câte ori vei întâlni pe aceste drumuri
o cruce pe a cărei piatră
este săpat un nume de erou
opreşte-te măcar o clipă, descopere-te
Şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo
ar fi fost imposibil
ca tu să trăeşti astăzi
liber să iubeşti soarele
florile, munţii şi râurile
pe care le-a apărat
şi ţi le-a lăsat ca moştenire
infanteristul, vânătorul de munte
artileristul, tanchistul
marinarul şi aviatorul erou”, spun reprezentanții CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș.