Maramureșul, la un pas de a ajunge Teleorman-ul Ardealului

Precizez de la început că titlul nu se referă la soarta președinților de Consiliu Județean din cele două județe, ci la cea a Caselor de Cultură a Sindicatelor (CCS). La acest capitol Teleorman-ul are trei CCS-uri – de fapt, ruine – în diverse stadii de degradare: în Alexandria, Zimnicea și Turnu Măgurele. Despre cea de la Turnu Măgurele presa locală scrie că e „o paragină jalnică, o rușine pentru turneni, o mizerie pentru locuitorii orașului, un spațiu atât de vandalizat, încât nici hoții de fier vechi, de mobilier, de parchet sau de cărți nu mai au ce fura”. Cazuri în care CCS-uri au devenit ruine mai sunt, una chiar în Ardeal, la Sfântu Gheorghe. Toate au ajuns în această situație după ce li s-a sistat activitatea, așa cum s-a întâmplat recent și cu CCS din Baia Mare.

Motivele care au condus la această măsură extremă diferă, dar toate derivă din faptul că guvernările din 1990 încoace au lăsat în coadă de pește proprietatea asupra acestor imobile. În cazurile în care CCS-urile au fost preluate în mod abuziv, iar preluările au fost contestate  în instanță,  CCS-urile au rămas fără stăpân și fără pază  și au devenit ruine locuite de boschetari. Sau din cauza datoriilor, s-a pus sechestru pe conturi și nu s-au mai putut achita utiltățile, așa încât au plecat impresarii de spectacole și chiriașii, iar CCS-urile au rămas fără venituri (de pildă, cazul de la Sfântu Gheorghe). La nivel național exista un singur caz în care sistarea activității CCS-ului s-a datorat unui terț: ISU, la Târgu Jiu. Până la urmă, primăria a cumpărat la licitație CCS-ul local, după ce Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR) a câștigat în instanță procesul prin care îi era contestat dreptul de proprietate. Primăria Târgu Jiu a plătit 3,8 miliarde lei vechi (jumătate din valoarea inițială), din care 1,8 miliarde au reprezentat creanţe de recuperat de primărie cu titlul de impozite şi taxe locale. Din păcate, în toată țara, situația CCS-urilor e jalnică, inclusiv în Baia Mare. Asta înseamnă o eroare de sistem, nu neapărat management deficitar în fiecare caz în parte.

Baia Mare s-a găsit să intre la capitolul ”unicitate”

Baia Mare e mai cu moț, furnizând o premieră la nivel național: Oficiul pentru Protecția Consumatorului (OPC) și Direcția de Sănătate Publică (DSP) au suspendat activitatea ”pentru întreg obiectivul CCS Baia Mare”. Nicăieri în țară nu s-a mai întâmplat așa ceva. Pentru asta pot exista două explicații: șefii de la aceste instituții ar face orice să mai rămână în funcții după viitoarele alegeri, ori șefi care n-au mai trecut de foaaaarte mult timp pe la CCS. Și care trebuie să fie sesizați să se autosesizeze din presă că și în Baia Mare la Casa de Cultură a Sindicatelor (scriu denumirea și nu acronimul, ca să realizeze că e, totuși vorba  și de …cultură) starea de lucruri nu e deloc satisfăcătoare. Pentru că nimeni nu e mulțumit de felul în care arată CCS. Dar pentru a îndrepta lucrurile e nevoie de soluții realiste, nu de robotice sistări ale activității.

Scurtă cronologie, grăbite controale

În 14 octombrie apare un material în presa locală, în care – pe principiul drobului de sare – se plânge de milă unor balerini ucraineni care urmau să susțină un spectacol în 4 decembrie la CCS Baia Mare și care, chipurile, urmau să înghețe de frig. Dincolo de prognoza meteorologică presupusă, informația e inexactă – chiar manipulatorie – căci de frig vor îngheța spectatorii și pe ei ar trebui să-i deplângem în primul rând. Pentru balerinii de pe scenă există încălzire cu turbosuflante. Cert e că faza cu (auto)sesizarea a funcționat unsă.

Dacian Manoliu (șeful OPC Maramureș) susține întâi că s-a autosesizat din presă și de pe facebook-uri, dar cum nu mi le-a putut preciza care anume, recunoaște că l-a sesizat cineva din presă. Și a doua zi, în 15 octombrie a și controlat. Rareș Pop (director DSP Maramureș) recunoaște din prima că a fost sesizat de o persoană din presă și în 16-17 octombrie și-a trimis oamenii la verificări, iar în 17 octombrie a și dat decizia de suspendare a activității.

Între abordarea macro și micimea gândirii  de funcționar public de execuție

De-a lungul timpului ați fost sesizat de vreun spectator, e întrebarea la care cei doi decidenți răspund cu ”nu”. La întrebarea ”când ați făcut ultimul control la CCS?”, răspunsul e „nu știu”. Că ei se duc doar dacă sunt sesizați. Sau dacă obiectivul e cuprins în vreo tematică de verificare. Dar de peste două decenii n-au trecut pe acolo. Nici ca funcționari publici, nici ca spectatori. Și ar fi murit proști, fără să știe că la CCS e cam jale, dacă nu-i sesiza cineva! Dacă aceste instituții de control n-au trecut de atâta vreme pe la CCS, ele devin părtașe la degradarea ei, fiindcă n-au mers să-i tragă de mânecă la timp pe responsabili. Iar când, în sfârșit, controlează, nu e firesc să meagă pe sancțiunea maximă: suspendarea activității. Nici măcar un termen formal de remediere, care să preceadă măsura extremă. Să fiu bine înțeles. E foarte bine că presa a sesizat și că instituțiile au reacționat cu promptitudine. Desigur nu strica deloc ca toate aceste demersuri să fi fost derulate mai devreme, nu cu o zi înainte de startul Balurilor bobocilor la colegiile și liceele băimărene.

Prefectul Vasile Moldovan și subprefectul Alexandru Cosma au sesizat pericolul care paște CCS Baia Mare. Mai ales că s-au interesat prin țară cum stă situația cu CCS-urile și au rămas siderați de situațiile din Teleorman și Covasna. Așa a apărut Ordinul de prefect 421/23.10.2019 prin care se constituia o comisie de verificare. Aparent, varianta clasică de a îngropa o problemă. Dar măcar cei doi au venit personal la fața locului și au dat asigurări promițătoare: Casa de Cultură va fi salvată și aici nu se va face altceva decât cultură! Promisiunea rămâne, chiar dacă nu a putut fi inclusă în raportul final al comisiei.

În schimb, cei doi conducători de instituții publice (OPC și DSP), având lefuri grase, au gestionat robotic această situație. Ar fi trebuit poate să facă minimul efort de a lua legătura cu omologi din țară pentru a se informa cum e în general cu CCS-urile și dacă mai e cineva care a luat astfel de măsuri, într-o situație similară cu cea de la CCS Baia Mare. Timp aveau berechet, căci în control și-au trimis doar subalternii, de parcă n-ar fi fost vorba de o clădire de utilitate publică și de mare impact social.
Subalternii au constatat – lucruri reale, de altfel, chiar dacă uneori tendențios prezentate – și au cerut remedierea lor, chestiune care nu se poate face fără bani.

Dezinformări prin omisiune

Organele de control au făcut tot posibilul să lase fără bani CCS Baia Mare. Nu doar că au amendat-o serios (sancțiunea era meritată, nu discut de cuantum), dar prin suspendarea activității au tăiat orice sursă de venit al acestui obiectiv: sumele obținute de la spectacolele de pe scenă și chiriile persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în CCS Baia Mare. O mare nedreptate pentru cele din urmă, care au făcut investiții serioase în spațiile pe care le dețin. Verbal s-a afirmat că activitatea chiriașilor nu ar fi fost sistată, dar nu a apărut vreun document oficial care să corecteze primele decizii. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat, dacă cele două instituții măsurau de trei ori înainte de a tăia o dată și nu se grăbeau ca fata la măritat, de parcă aveau de executat un ordin sau o rugăminte expresă. Sau dacă, în informarea pe care OPC Maramureș a trimis-o la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor de la Cluj-Napoca, Dacian Manoliu nu dezinforma prin omisiune, uitând să precizeze situația chiriașilor. Sau nu omitea să spună că la poza cu multe cabluri electrice, că acestea erau conectate la o sursă de 6 V și nu de 220 V. Acum ar fi culmea să dea vina pe subalternul Norocel Grumaz, medic veterinar la bază, care mai degrabă face diferența dintre un pisic și un leu, decât între tensiunile de la prize. Care mai și reacționează cu superioritate când l-am întrebat dacă OPC nu are a-și reproșa numic că n-a trecut pe la CCS de două decenii. ”Acuma, noi om fi de vină pentru situația de aici!” ”Vinovați nu, complici-da” – nuanțez înspre adevăr și atunci Norocel, bată-l norocul, vine cu scuza săracului: ”suntem doar șapte în tot OPC-ul, n-apucăm să mergem peste tot”. Cum să stea în picioare o asemenea tânguială raportată la aproape 30 de ani! Și încă în raport cu promptitudinea arătată la mijlocul acestei luni.

Dă-ncoa’ banii și apoi repară sala!

Ca să se înțeleagă cum stau lucrurile, simplificăm puțin exprimarea. CCS nu are alte surse de venituri decât cele menționate. Actul de cultură nu aduce venituri precum cele ce rezultă din vânzarea de băuturi în bar, unde se poate face și evaziune fiscală. Evaziune culturală se poate face – absentând de la actul cultural sau chiar școlar – , doar că nu e o evaziune ilegală, ci doar una foarte dăunătoare. Desigur, există și cazuri când un singur om face evaziuni de ambele tipuri. Deci, trebuie să gândești dușmănos când ceri unei case de Cultură să facă niște cheltuieli imense pentru a remedia toate aspectele semnalate, dar îi tai orice sursă de autofinanțare. Și apoi spui cinic: ”Nicio problemă, mâine dacă ne cheamă și ne arată că au rezolvat totul, le permitem reluarea activității”. Ei n-au gândit o clipă că, dacă mâine ar permite reluarea activității la CCS Baia Mare, nimeni nu aduce înapoi spectacolele (cu încasările aferente) de până la sfârșitul anului, care s-au relocat după ce pe ușile de intrare de la CCS s-au pus deciziile de sistare a activității. Adică s-au pierdut venituri de cel puțin 60.000 de lei, sau ”câteva sute metri pătrați de izolație la acoperiș”, unitatea de măsură a veniturilor, utilizată de directorulCCS, Corzan. Mai e o chestiune: fără încasări de aproape un trimestru, CCS intră direct în iarnă și nu are cum să-i facă față. Degradarea se va accelera și – la fel ca și celelalte CCS-uri la care s-a sistat activitatea – și cea din Baia Mare are mari șanse să ajungă adăpost de lux pentru oamenii străzii.

Lista potențialilor gropari ai Casei de Cultură a Sindicatelor

În susținerea durității deciziei luate, directorul DSP, dr. Rareș Pop, îmi dă un exemplu dus la extrem: e mucegai pe o porțiune de mocheta din sala mare a CCS  și, dacă vine un asmatic care și-a uitat medicamentele acasă și inhalează sporii, se poate întâmpla ceva rău, Doamne ferește. Replic și eu cu un scenariu la fel de negru: dacă activitatea la CCS rămâne suspendată, nu au de unde să apară bani pentru remedieri și se ajunge la punerea lacătului pe CCS. Rămasă fără stăpân (până procesele din instanță vor decide ceva în acest sens) ea va deveni ținta hoților și raiul boschetarilor. Între cele două scenarii duse la extrem, eu am exemple dureros de concrete, directorul DSP are doar ipoteze.

Iar dacă Maramureșul va deveni un Teleorman al Ardealului, cei doi  vor deschide lista groparilor Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, nu cei care i-au mânat în luptă. Desigur, lista rămâne deschisă și-mi doresc să fie și inutilă; recte, cum-necum, CCS să fie în vreun fel  salvată. Voi reveni cu exemple de bune și salvatoare practici existente în țară.   Chiar și acolo unde, în fruntea unor instituții publice au fost puși oameni care nu merg – nici n-au prea mers – pe la (case de) cultură;  niște roboței cu mânecuțe, cărora nu le pasă că e vorba de un obiectiv de importanță socială și culturală. Dar, din fericire, nu toți au fost din această categorie.

Ananei GAGNIUC

Foto sus: ultimul spectacol susținut în 15 octombrie (cu Mihai Bendeac – stânga)) și pustiul de după  sistarea activității, începând din 17octombrie (drepta imaginii)