O zi precum e 22 decembrie e tratată sobru, cu respectul cuvenit, cu omagii pompoase, unele doar de suprafață. Rememorarea merge, în genere, pe partea eroică a evenimentului. Există, însă, și aspecte șugubețe ale revoluției, mai ales în locurile în care nu s-au înregistrat victime, așa cum, din fericire, a fost și Baia Mare.
Astfel, la IMMUM, ședințele de partid de la organizațiile diferitelor secții se țineau conform programării, în a doua parte a lunii decembrie, după ce la Timișoara se declanșase revoluția. În aceste condiții, secretarul de partid pe intreprindere, Năprădean, a fost consultat – chipurile – despre situația la zi. ”Tovarășul secretar, dacă membrii de partid ne întreabă în ședință ce e la Timișoara, ce le răspundem ?” ● ”Doar poziția oficială, ce se spune la radio, televizor și în ziare” ● ”Dar colegii noștri au copii care studiază în Timișoara și le-au spus la telefon că acolo se trage, că sunt victime. Nu-i putem minți, mai ales că știți foarte bine că membrii de partid nu mint”. În acel moment, o grimasă de disperare s-a instalat pe chipul lui Năprădean, care a oferit soluția salvatoare: ”Mă, să nu-ntrebe, să nu-ntrebe!”.
”Vă rog să-mi aprobați concediu ca să merg la revoluție”
Deși activitatea se derula ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, toată lumea era la curent cu evenimentele, fie de la postul ”Europa Liberă”, fie de la cunoștințele din Timișoara și București. Sesizând că e vorba de un moment de cotitură, bunul meu prieten, Ștefan Buftea (foto), s-a decis să meargă neapărat la București, la revoluție. Băiat disciplinat, în 21 decembrie 1989, s-a dus la șeful său, regretatul Gunter Kulcsar (s-a prăpădit în acest an, fie-i țărâna ușoară) cu o cerere de concediu în care a scris laconic: „vă rog să-mi aprobați restul de concediu, pentru a merge la revoluție”. Pentru acele vremuri, Kulcsar a avut curajul să-i aprobe cererea. Dar Buftea nu a mai găsit bilet la trenul de seară, iar a doua zi nu a mai fost cazul, căci a apărut și în Baia Mare revoluția. A fost în primul val care a intrat în Palatul administrativ și apoi a făcut parte din consiliul județean al Frontului Salvării Naționale. L-a părăsit de bunăvoie după o scurtă perioadă, spunându-mi cu amărăciune: ”Am plecat, că acolo îs tot ăia dinainte”. A intrat în lumea facerilor și și-a văzut de treabă. Nici prin cap nu i-a trecut să-și ia certificat de revoluționar.
”A fugit dictatorul”
Prinși cu treburile de zi cu zi, unii băimăreni au ratat emisia TVR de la prânzul zilei de 22 decembrie. Așa se face că un tătic care căuta jucării pentru copilul său a intrat la ”Universul copiilor”, din incinta magazinului ”Maramureșul” din Baia Mare. Radioul mergea tare și spunea lucruri neobișnuite pentru emisia radioului public. S-a apropiat de vânzătoare și a întrebat-o șoptit. ”Așa de bine se prinde aici «Europa Liberă» și o dați așa de tare?” ● ”Nu e «Europa Liberă», a fugit dictatorul” (cu referire la faptul că Nicolae Ceaușescu decolase cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central). Ca atare, respectivul tătic nu a văzut decât în reluare secvența cu Mircea Dinescu, spunând ”fă-te că lucrezi”.
”Dă-l încolo de teatru radiofonic”
În acele vremuri, sursa principală de știri era radioul, deoarece TVR avea doar două ore de program pe seară. Este și explicația de ce mulți compatrioți au ratat prima emisiune – din miezul zilei – a televiziunii române autointitulată liberă. Cum zvonurile despre revoluție circulau, unii au deschis radioul pentru a afla măcar ce se mai minte în manieră oficială. Au nimerit momentul în care și radioul public devenise liber și vorbea deschis despre evenimente. Nevenind să creadă urechilor ce auzea, un băimărean i-a spus soției. „Dă-l încolo de teatru radiofonic, mai bine închide-l”. L-a redeschis după ce vecina i-a strigat: ”Am scăpat de jug”. Și nimeni nu bănuia că ne-om pricopsi cu altul.
Foto: Felix SĂTEANU
Ananei GAGNIUC
