Share
Ce înseamnă „mulțămita mesei”. Cele mai interesante obiceiuri țărănești, la servirea bucatelor

Ce înseamnă „mulțămita mesei”. Cele mai interesante obiceiuri țărănești, la servirea bucatelor

La noi, în Maramureș, vechile credințe legate de servirea mesei se păstrează încă, iar acestea nu sunt puține. În legătură cu așezatul sau ridicatul de la masă sunt adevărate ritualuri, precum și cu servirea invitaților, mulțumirea gazdei și multe altele.

Etnologul Pamfil Bilţiu descrie în cartea sa, Studii de etnologie românească, o serie de credinţe şi obiceiuri legate de acest aspect al vieţii.

„În cultura noastră populară,i-a plăcut să mesele ţăranului sunt tratate într-un mod aparte, de-a lungul vieţii, în jurul lor brodându-se un repertoriu impresionant de obiceiuri, credinţe de tot felul. Trebuie să subliniem că folclorul maramureşean este foarte bogat în astfel de tradiţii legate de mesele ţărăneşti. În acord cu psihologia sa, ţăranului din Maramureş să mănânce şi să bea foarte bine, aşa cum ne-o argumentează cântecele populare: Aşa zâc mândrele mele/Ce-oi avea, să beu cu ele”, spune etnologul în capitolul dedicat meselor ţărăneşti.

De asemenea, mai arată el, în accepţiunea ţăranului, belşugul în bucate este un dar de la Dumnezeu. Zgârcenia la masă este sancţionată prin proverbe ironice la adresa zgârcitului. Cu toate acestea, este considerat un mare păcat să mănânci atunci când nu ţi-e foame. „În tradiţia maramureşeană, cine mănâncă dacă este sătul face mare păcat. Dacă cineva a mâncat prea mult, se spune că-i umflat ca porcii cei graşi sau că <bagă-l el ca-n batoză>”, spune etnologul.

Echilibrul pe care astăzi l-am pierdut pare să fi fost mult mai prezent în psihologia ţăranului maramureşean. Astfel, foametea a fost mereu considrată o mare nenorocire. „Împotriva ei, ţăranul se roagă zilnic ca să fie ferit de ea. În basmele populare, foametea este imaginată ca o femeie urâtă, bătrână, care umblă prin păduri şi mănâncă cuptoare de pâine şi cirezi întregi de vite. Faţă de foamete, ţăranul se manifestă şi ironic: <cel mai bine-i să te culci flămând>”, mai spune etnologul Pamfil Bilţiu. Ironia la adresa foamei are, însă un substrat medical. Astăzi se ştie că se recomandă evitarea meselor prea bogate înainte de culcare.

Preotul este așezat în capul mesei

Eticheta tradiţională în legătură cu aşezarea la masă are un set de reguli foarte precise. La mesele de pomană, spre exemplu, mai arată etnologul, femeile nu au voie să se aşeze la masă la capătul în care stă preotul.

„Ele sunt cosiderate păcătoase, pentru că <sunt din Eva>. La fel şi la masa moşilor”, mai spune etnologul, masă care se dă în a doua zi de Paşte, în curtea bisericii. Potrivit tradiţiei, aici trebuie să fie întinsă o masă lungă, din piatră, la care vine tot satul. Conform obiceiului, la această masă sătenii îşi dau colaci peste masă, unii atora.

Mesele au şi un statut cu implicaţii sociale, mai arată el. „În fruntea mesei, odinioară stăteau bocotanii, dar şi protipendada satului: popa, dascălul şi şeful de post. În satele mai izolate şi mai conservatoare s-a păstrat până astăzi tradiţia aşezării bătrânilor la unele mese, precum cea de la Crăciun, în fruntea mesei. Să nu uităm că bătrânii, odinioară conduceau obştea satului şi efectuau judecăţi, erau <dătători de legi şi de datini>”, mai explică etnologul. De asemenea, acesta mai vorbeşte despre importanţa gradului de rudenie, la aşezarea la masă. „Rudele apropiate, dar şi naşa şi moaşa, erau aşezate în fruntea mesei”, completează el.

Nimeni nu era deranjat de la masă

În privinţa luării meselor există o altă serie de tradiţii şi reguli. Spre exemplu, nu se permite derajarea cuiva de la masă. „Când cineva este deranjat de la masă i se spune <lasă-mă să-m’ treacă îmbucăturile pe grumaz >. Dacă boresei (nevestei) nu i se permite să stea la masă, bărbatul trebuie să stea cu ei la masă şi să-i îndemne să mănânce. Din băutură trebuie să bea el primul, ca să dovedească că nu s-a pus nimic în ea”, arată etnologul.

Un alt obicei ce are legătură cu credinţa se referă la semnul crucii făcut cu faţa la răsărit, înainte de a începe să mănânce. Semnul crucii se făcea şi deaspura pâinii, înainte de a fi începută. De asemenea, nu era permis nimănui să lase mâncare în farfurie. „Se credea că atâta rău îi vrea cel care a mâncat, gazdei, cât a lăsat în blid. La fel se crede şi despre băutura rămasă în pahar. Dacă vreun oaspete intra în casă când familia era la masă, era invitat prin formula <Placă-vă la masă cu noi>, la care se răspunde <Folosâţ în pace şi sănătate>. Nu era permis a se reproşa  gazdei nimic referitor la calitatea mâncării”, mai spune etnologul şi folcloristul Pamfil Bilţiu.

Nimeni nu pleacă înainte de „mulţămita mesei”

În ce priveşte ridicarea de la masă, există şi aici o serie de reguli de etichetă. „Nu era permisă ridicarea de la masă până nu termina şi ultimul de mâncat şi înainte ca preotul să facă mulţămita mesei. Odinioară era îndătinat ca la ridiarea de la masă, fiecare să rostească <Mulţămăscu-ţ’ ţie, Doamne, că m-ai săturat de cele trupeşti şi de cele lumeşti >. La masa moşilor de Paşti, la Cupşeni, fiecare participant trebuie să dea mâna cu cu grupul care dă masa, ceea ce ţine de coerciţiunea socială din cadrul colectivităţii săteşti”, încheie Pamfil Bilţiu.

Reguli din trecut care ţineau de firescul timpului par să fie astăzi reinventate. Aşa se face că odinioară, ţăranul lua cinci mese pe zi, trei mese importante şi două gustări. Astăzi, acest lucru este recomandat în special celor ce ţin diete ori au probleme cu greutatea.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu