Ziua de duminică a weekend-ului care tocmai a trecut, a fost data la care comunitatea locală a sărbătorit potențialul minier. După evenimentul „Rock n’ Road” desfășurat în intervalul joi – sâmbătă, Primăria și Consiliul local al comunei Băiuț a organizat și o sărbătoare menită să celebreze întreg efortul depus în subteranul minelor, activitate identitară astăzi pentru comunitate.
Evenimentul s-a desfășurat pe „Stadionul Minerul”, locul pe care localnicii îl denumesc „Capătul Lumii”, reușind preț de câteva ore, datorită diversității programului artistic, să scoată publicul de sub influența telefoanelor mobile.
Încă din primele ore ale dimineții, Fanfara din Băiuț a concertat pe străzile comunei deșteptând comunitatea, semn că un eveniment de amploare avea să se desfășoare, ceea ce presupunea prezență necesară.
Credit foto: Viorica Maciuc
În cea de-a doua jumătate a zilei, după discursul de deschidere a primarului localității, evenimentul a debutat prin decernarea diplomelor, acordate în cinstea hărniciei și devotamentului pe care minerii locali le-au transpus în rezultate, în ciuda greutăților pe care acest domeniu le aduce cu sine, oameni pe care primăria și comunitatea îi desemnează astăzi „Mineri de onoare”. Dintre aceștia amintim: Maiș Ștefan, Filip Nicolaie, Gașpar Victor, Ceteraș Szoni; Cozma Alexandru ș.a.m.d.
Decernarea diplomelor
Din dorința de a realiza o imagine mai nuanțată a tot ceea ce însemna mineritul, cu bune și cu rele, am stat de vorbă cu o parte dintre cei premiați, dar și cu alți oameni care au avut de-a lungul vieții, contribuții semnificative în acest domeniu:
„Eu am fost de toate, și miner, și dulgher, de toate. Ce se practică în mină, am făcut de toate. Cel care a lucrat cinstit, s-a bucurat de toate condițiile. Lumea a fost mai fericită, mai unită, chiar dacă condițiile de muncă au fost mai grele. Munca în subteran a fost foarte grea, s-a lucrat cu cizme; intrai, nu aveai siguranța că ieși, accidente foarte multe din cauza prafului toxic, s-au surpat galerii. Oamenii știau să se ajute, se făcea clacă, se serveau cu un pahar de țuică, o mâncare caldă, nu se dușmăneau ca acum. Mai există încă aici la Băiuț foarte multe zăcăminte de aur, iar din cauza faptului că nu mai există mina, e foarte mare problemă cu locurile de muncă. Băiuțul există încă datorită pensionarilor mineri. Tineretul acuma pleacă. ” – Debreczen Iosif, 78 de ani.
„Munca în mină nu a fost ca și munca la aer curat, să știți lucrul acesta. Acolo nu aveai siguranța zilei de mâine. Lucram la căldură de 30, 40 de grade, în cizme și cu casca pe cap. 28 de ani am lucrat în domeniul ăsta la mina de la Baia Sprie. Mă ocupam cu transportarea dinamitei, necesară pentru a ajunge mai în fund în pământ. Acolo se puteau găsi aur, zinc, cupru și argint” – Maiș Ștefan, 87 de ani.
Maiș Ștefan împreună cu Augustin Gavril, Cozma Alexandru și familiile – „Mineri de onoare”
„Dacă luăm din moși-strămoși a fost greu. Eu de exemplu am lucrat la suprafață, ca fochist. Nouă ne-a fost mai ușor, dar celor care au lucrat în subteran le-a fost mult, mult mai greu, lor le-a venit munca mai grea. Omul era altfel atunci, cu toate greutățile care existau. Știa că pâinea de mâine este câștigată pe sudoarea frunții. Oricât de greu a fost, te-ai dus cu drag dacă mai prindeai și echipă bună. Era altă viață, nu era stresul de acum. Mai era o cantină unde lumea mânca, și ajutam și eu, mai alegeam fasole, făceam gogoși și căram borcut minerilor în bidoane de 50 l, câte 2 femei – Ruzalia Ciuc, 64 de ani.
„Condiții foarte grele au fost în mină, știu că îmi spunea tata că numai ochii și dinții i se vedeau” – Elisabeta Belbe, 72 de ani
„Pe vremea când eram eu, erau câte 6 autobuse care transportau minerii la locul de muncă. Imaginați-vă autobuse în număr de 6 doar cu mineri. Nu este nimic de spus dincolo de greutățile pe care le știm deja că au fost. Principalul lucru pe care vi-l pot spune doar este că minerul, odată ce a pătruns în subteran, nu mai știa dacă mai iese la suprafață. Deci era un risc foarte mare” – Nicolaie Filip, 73 de ani.
Nicolaie Filip
Un punct de vedere avizat cu referire la activitatea mineritului, dar și la specificul „Zilei Minerului”, ne transmite și Walter Ubelhart, profesor și scriitor băimărean: „Cu toții avem în familie membrii care au lucrat la mină, fie bunicul sau tatăl. Viața de miner nu este ușoară, munca de miner este una grea. Cu toată cu unii îi sub apreciau din anumite puncte de vedere, minerilor, datorită faptului că lucrau în tuneluri, un mediu periculos, li se dezvoltau niște simțuri pe care nu le au cei care stau mult la suprafață. Asta înseamnă condiție, adaptare, o filosofie de viață mai specială. Când trăiești într-un cotidian, când lucrezi într-o mină unde intri dar nu știi dacă ieși, ți se schimbă un pic filosofia de viață și devii mai tolerant, guști viața altfel. Tocmai de aceea minerii aveau o predispoziție spre artă, spre muzică, spre a petrece, există un umor mineresc pe care nu toți îl înțeleg. Eu cred ca minerul înseamnă mai mult decât un om care scoate minereul din mină. Între minerii care lucrau în locuri periculoase se legau niște frății foarte puternice, erau egali. Legat de această zi, munca grea trebuie compensată și cu un pic de distracție.”
După decernarea diplomelor, Fanfara din Băiuț a anunțat startul programului artistic, pe scena evenimentului urcând rând pe rând artiști atât de la nivel local, cât și din zonele învecinate: Simona Neag, Raisa Vlășan, Ania Ghișe din Tăuții Măgheruș, Alexandra Bârsan, Iosif Sabou care a adus în fața publicului muzică românească și maghiară din toate genurile: ușoară, lăutărească, populară, ș.a.m.d.
Simona Neag
Daniel Gașpar
Ania Ghișe
Alexandra Bârsan
Raisa Vlășan
Iosif Sabou
Punctul culminant al evenimentului a fost atins odată cu începerea dansului „Maskuri”, devenit un obicei în comunitatea băiuțeană, în cadrul căruia dansatorii se costumează, folosindu-se de tot ce au la îndemână cu scopul de a stârni râsul. În doar câteva momente, împrejurimile au început să vibreze la râsetele și chiuiturile publicului adunat în fața scenei, moment în urma căruia părerile nu au încetat să apară:
„N-am mai fost niciodată la un așa eveniment. Este prima dată când vin aici. Este foarte fain, e cu totul altceva, iar din câte văd, publicului îi place. Se distrează. Este tare frumos.” – Cristina Ghișe, spectator.
„Avem parte de foarte mulți turiști, motocicliști și nu numai din toată țara dar și din Slovenia, Italia, Franța, Germania, Ungaria. Am văzut astăzi persoane plecând acasă cu zâmbetul pe buze și de aceea, pe viitor ne propunem o reorganizare a evenimentului tot în acest loc, în Băiuț la <<capătul lumii>>” – Csabi Rusiczki, organizator „Rock N’ Road”.
Fotografii din momentul dansului „Maskuri”
Seara s-a încheiat într-un mod grandios odată cu momentul artistic al formației „Trubadurii Band”, marcând astfel finalul evenimentului. Cu toate că momentul s-a desfășurat până aproape de miezul nopții, pentru petrecăreți acest aspect nu a însemnat un impediment, căci pe fondul unor refrene populare ale muzicii ușoare românești și într-o mare de lumini, publicul s-a distrat într-o atmosferă deosebită, „cum numai la Băiuț puteți întâlni”, conform lui Mircea Patovan, „motorul” formației.
„Trubadurii band”
Alexandru CHIRA
