Prognoza meteo Maramureș, luni 4 mai 2026 - 24 minute în urmă
4 mai, Ziua internațională a pompierilor - 24 minute în urmă
4 mai 1950, s-a născut Anghel „Puiu” Iordănescu - 29 minute în urmă
Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 11 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 12 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 12 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 14 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 14 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 15 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 16 ore în urmă
Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul: Micii creștini băimăreni și bucuria unui pelerinaj în ținutul maramureșean! Cum au unit copilăria cu credința!
Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul: Micii creștini băimăreni și bucuria unui pelerinaj în ținutul maramureșean! Cum au unit copilăria cu credința!
Copiii de la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, participanţi, din nou, la un pelerinaj de suflet, acțiunea fiind, astfel, o „punte” între generaţiile tinere şi vârstnici.
Cateheza
Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare este implicată şi în acest an în Concursul Naţional Catehetic, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației. Tema actualei ediţii este „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”.
Pelerinajul
O primă activitate derulată de grupa catehetică de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare în cadrul Programului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” a avut loc în această lună. Copiii, coordonaţi de preotul Ghiţă Man, au ales să meargă într-un pelerinaj de suflet la două mănăstiri din Maramureş, respectiv la Chiuzbaia şi la Budeşti. A fost un popas duhovnicesc în care micii creştini au făcut cunoştinţă cu câteva dintre aspectele importante ce ţin de rugăciune şi de viaţa în Biserică. Adolescenţii au luat contact şi cu ceea ce ţine de moştenirea culturală şi tradiţională, lăsată ca zestre din moşi strămoşi, pentru că în periplul lor, tinerii au ajuns şi într-un muzeu cu obiecte tradiţionale. Este vorba despre muzeul din Chiuzbaia unde se găsesc piese de la războiul de ţesut: sucale, torcătoare, dăpănătoare, ticlazău, adică fierul de călcat de tip vechi, pe bază de cărbune, oale, covata în care se frământa aluatul, dar şi obiecte din minerit. Vizita a fost pentru unii dintre copii o adevărată surpriză şi noutate, iar simplitatea vieţii din trecut i-a încântat pe micii vizitatori.
Copilăria
Pelerinajul s-a dorit a fi o punte între cele două generaţii, copiii fiind învăţaţi să preţuiască valorile spirituale şi tradiţionale, păstrate cu sfinţenie de bunicii şi de părinţii lor. La final, copiii, alături de preotul coordonator s-au aşezat la o masă rotundă şi au schimbat impresii despre experienţa avută. În plus, participanţii au învăţat cât de important este respectul pentru persoanele în vârstă, pentru înaintaşii lor, cei care au avut o contribuţie importantă la mersul societăţii de azi. Nu a lipsit nici distracţia, ţinând cont că era perioadă de vacanţă. Astfel, copiii au avut ocazia să se bucure de fascinaţia zăpezii pe pârtie, dându-se cu săniuţele şi stând în natură, lăsând la o parte preocuparea pentru tehnologia modernă.
C.Ț.
Citește și















