Share
Eveniment religios important: PS Iustin a târnosit biserica Parohiei Ortodoxe Sălsig (FOTO)

Eveniment religios important: PS Iustin a târnosit biserica Parohiei Ortodoxe Sălsig (FOTO)

Duminică, 25 iulie 2021, a cincea după Sfintele Rusalii (a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei), Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat și sfințit lucrările de înnoire a bisericii, a oficiat slujba de târnosire a Sfântului Altar şi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa unui sobor important de preoţi şi diaconi.

Primire deosebită

Sat tradiţional de pe Valea Şomeşului chiorean, la confluenţa cu Ţara Codrului, Sălsigul este localitatea în care încă se mai păstrează o parte din tezaurul trecutului, printre care portul popular, tradiţiile orale, obiceiurile străvechi, limbajul specific etc. Să ţinem cont că ne găsim în vecinătatea Tohatului, satul de naştere al marelui povestitor şi poet Petre Dulfu, de la care ne-au rămas poveştile lui nemuritoare şi savuroase, de care şi Sălsigul era plin pe vremea marelui scriitor, trecut la Domnul în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Biblioteca Judeţeană din Baia Mare chiar purtându-i strălucitul său nume. Este un sat cu oameni harnici, buni şi pricepuţi gospodari, mari crescători de animale, pe care ne-am bucurat să-i întâlnim în această duminică superbă de sfârşit de iulie, adunaţi în curtea bisericii pentru primirea Episcopului lor. Aşa că nu ne-am mirat deloc că Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost întâmpinat după tradiţia seculară a primirii Ierarhilor, cu cai şi călăreţi, împodobiţi de sărbătoare, cu pâine şi sare. Iar atmosfera de sărbătoare se vedea pe feţele oamenilor, în zâmbetul lor curat, în trăirea momentelor de sfinţire şi liturghisire.

Slujba de târnosire
​Slujba de sfinţire a bisericii cu Sfântul şi Marele Mir şi apoi târnosirea Sfântului Altar a fost oficiată cu respectarea tuturor regulilor Bisericii Ortodoxe. În Sfânta Masă au fost puse, în tub de oţel inoxidabil, introdus în pat de nisip foarte uscat, bucăţi de Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici, în acest caz ale Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip, a căror mucenicie a avut loc în secolul al IV-lea, împreună cu Documentul de Sfinţire, sigilate apoi cu ceară topită. Sfânta Masă a fost spălată cu săpun, aghiazmă şi apă de trandafiri, unsă cu Sfântul şi Marele Mir, iar în cele patru colţuri au fost puse icoanele, gravate în granit, ca să ţină sute de ani, ale celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Ioan, Luca şi Marcu. Sfânta Masă a fost înveşmântată pentru liturghisire, cu cele trei acoperăminte, a fost pusă Sfânta Cruce din spatele ei, iar pe ea au fost aşezate Sfântul Chivot, Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două cruci de binecuvântare, candela aprinsă şi două sfeşnice.

Cu ocazia acestei târnosiri, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dăruit bisericii, pe lângă hramul istoric, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, şi un nou hram: „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Sfințirea prima dată a acestei biserici seculare a avut loc de abia în 2008.

​Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe Altarul de vară al bisericii, recent construit. Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar, Pr. Damian Gabriel Bot, parohul credincioşilor, Pr. Cornel Bot, fost paroh al credincioşilor, Pr. Vlad Claudiu Achim, din Săsar II, Pr. Drăgan Paul Graţian, Pr. Mircea Laza din Sârbi, Pr. Valer Nicolae Pop din Mânău, Pr. Răzvan Pintea din Roşiori, Pr. Gheorghe Ovidiu Druţă din Motiş, Pr. Cosmin Tohătan din Gârdani, Pr. Petru Vamoş din Fărcaşa, Pr. Mihai Danco din Ariniş, Pr. Vasile Bocicorec din Vicea, Pr. Silviu Claudiu Silaghi din Bocşiţa, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, alţi preoţi invitaţi.
​Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă au cântat arhidiaconii Vlad Verdeş, Teodosie Bud şi Lucian Burnar, precum şi corul mixt al parohiei, dirijat de Onorica Vălean.

​Curtea bisericii a fost arhiplină de credincioşi, unii dintre ei retrăgându-se la umbră, datorită soarelui care era strălucitor, ridicând temperatura la 29 de grade C.

Cuvântul de învăţătură
​Pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt bogat în învăţăminte duhovniceşti în care a amintit câteva din învăţăturile pe care le desprindem din a această relatare a Sfântului Evanghelist Matei.
​„Demonii Îl roagă pe Mântuitorul să le permită să intre în turma de porci. Şi zic: nu ne trimite în iad. De ce? Pentru că iadul este atât de cumplit, de nici demonii nu vor să stea în el. De aici ne putem închipui cât este de cumplit iadul, care e pregătit pentru sfârşitul istoriei, unde va fi aruncat diavolul şi toţi slujitorii lui. Şi să ne ferească Dumnezeu să nu fim de partea celui rău, a celui întunecat! Dacă nici el nu vrea să stea în iad. El este invidios pe fericirea omului, pe valoarea lui, pe frumuseţea lui, pe mântuirea lui, că Hristos S-a întrupat ca să mântuiască sufletul omenesc şi omul integral, iar diavolul este mânios şi lucrează mereu împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor, dar nu vrea să stea în iad. Demonii vor să arunce oamenii şi umanitatea în iad. Şi sufletele oamenilor. De aceea, trebuie să ne temem. Să ferească Dumnezeu ca nimeni să nu ajungă în iad. De aceea S-a Întrupat Hristos şi a murit pe Cruce. Cu moarte ca şi a noastră, dar mai dureroasă, mai grea, în suferinţe cumplite, ca să ne salveze din iad. A murit Hristos pentru noi, pe Cruce!”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a prezentat credincioşilor ţinutul Gadarei, vorbind despre prezenţa lui Hristos în lume atunci şi acum.
​„Cei din ţinutul Gadarei L-au alungat pe Dumnezeu, în loc să Îl roage să rămână cu ei. De ce L-au alugat din ţinutul lor? Pentru că era un ţinut întreg demonizat. Toţi erau cuprinşi de lucrarea celui rău. Tot ţinutul era în puterea celui rău. Şi nu au suportat prezenţa lui Hristos şi numele lui. Ce se întâmplă acuma în lume? Dumnezeu se vrea alungat din lume! Din Europa creştină. Din familie. Din copilăria îngerilor. Au vrut să fie scos din şcoală Dumnezeu. Icoanele să fie date afară. Şi dacă lumea nu se trezeşte, e naufragiu! Numai că noi sperăm că e Hristos la cârmă. Avem o Biserică, una sfântă, sobornicească şi apostolească”.

Distincții

Au fost distinşi cu Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman”: părintele paroh Pr. Damian Gabriel Bot, Consiliul Parohial, domnul Daniel Pop, primarul comunei, Gheorghe Pop, cântăreţ bisericesc, în vârstă de 80 de ani;cu Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”: Corul parohiei, dirijat de Onorica Vălean, şi epitropul Ioan Luca, iar viceprimarul Marin Păcurar şi Consiliul Local al comunei Sălsig cu Diploma Anului Omagial.
​Au mai primit Diplome ale Anului Omagial binefăcătorii Marcel Bancoş, Alexa Vasile Stan, Mariana Borodi, Cornelia Luca, Marcel Cirţ, Cornel Cirţ, Istrate Timiş, Costel Zah, Daniel Zah, Sorin Pop, Maftei Chiş şi Radu Luca.
Scurt istoric al bisericii

Biserica din Sălsig a fost construită între anii 1890-1900. Începând din anul 2018, cu binecuvântarea și sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, s-au executat lucrări, precum: construirea și pictarea unui pridvor la intrarea în biserică; construirea unui Altar de Vară; construirea unui lumânărar; montarea unei troițe în fața bisericii; recondiționarea acoperișului; refacerea exteriorului bisericii; turnarea și pavarea cu piatră a unor trotuare; recondiționarea gardului bisericii; recondiționarea vechii pardoseli; reamenajarea Sfântului Altar și a Sfintei Mese; restaurarea parțială a picturii; încălzire centrală; înlocuirea ușilor vechi cu altele noi, precum și alte lucrări. Acestea au fost executate sub îndrumarea și conducerea preotului paroh Damian Gabriel Bot, sprijinit cu jertfă și dăruire de membrii Consiliului Parohial, epitrop Ioan Luca. Toate cheltuielile au fost suportate de dreptcredincioșii Parohiei Sălsig, de Primăria și Consiliul Local Sălsig, precum și de alți binefăcători, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu