A trecut la cele veșnice maramureșeanul Nicolae Reisfeld, un antrenor de judo foarte apreciat.
Cei care au trecut prin mâinile sale au doar cuvinte de laudă. De-a lungul anilor, a avut performanțe deosebite cu sportivii.
„Îi ziceam Bătrânu’. În urmă cu peste 35 de ani. Și nu, nu era din lipsă de respect.
Dimpotrivă.
Bineînțeles, îi ziceam așa doar între noi. Când ne adresam direct îi spuneam simplu: „domnule antrenor”. Avea atunci în jur de 50 de ani.
Nu era nici sensei, nici profesor. Mai exact, nu ne cerea să ne adresăm așa. Era antrenor. Și arbitru. De judo.
Dar, era antrenor în toată puterea cuvântului. Mi-a marcat și călăuzit o bună parte din adolescență, vreo 5-6 ani, timp în care mi-a fost antrenor la clubul Voința Baia Mare.
Un om subțire, grizonat încă de pe atunci, dar care impunea respect din priviri. A ridicat foarte, foarte rar vocea la mine. Avea măiestria vorbelor bine ticluite, blajine, dar ferme, și nici măcar când se supăra nu simțeam răutate sau nervi. Părea că face un efort ca să sugereze că ar fi nervos, dar tot blajin era.
Simțeam doar că poate l-am dezamăgit. Și asta mă motiva să îi ascult sfaturile.
Pe lângă vocația de antrenor de judo, a muncit o viață întreagă ca specialist al Laboratorului de Restaurări al Muzeului Județean, o meserie ale cărei principale calități erau răbdarea, migala și evident profesionalismul.
Calități pe care le-a transpus după orele de muncă și în sala de antrenamente. Calități cu care a dat judoului românesc o pleiadă de performeri și a adus Băii Mari nenumărate medalii. Alături de cei doi fii ai săi, care i-au călcat pe urme, Nicolae Reisfeld Jr. și Robert Reisfeld.
L-am văzut ultima dată în urmă cu vreo 4 ani, la Memorialul „Vasile Sălincean”, când a fost recompensat de mai tinerii judoka din Baia Mare cu o plachetă pentru întreaga activitate.
A trimis în lume generații întregi de oameni de nădejde, unii dintre ei continuându-i munca.
Cu siguranță că plecarea sa dintre noi întristează, însă moștenirea lăsată de Bătrânu’ Nicolae Reisfeld va rezista mulți, mulți ani, de acum înainte.
Odihnească-se în pace.
Condoleanțe familiei.
Am găsit greu o imagine cu el. Aceasta e decupată dintr-o poză de pe facebook, făcută la Baia Mare în 2017, la Cupa Nordului, alături de o fostă elevă de-a dânsului.
PS: Din păcate, judoul băimărean e în impas în ultima vreme, cei care au mai rămas pe baricade luptându-se din greu să aducă medalii și să reziste problemelor contemporane ale sportului românesc”, a scris jurnalistul sportiv Rafael Alexandru Hekman pe rețelele de socializare.
Nicolae Reisfeld a fost și angajat al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Era o persoană foarte pricepută, unul dintre cei mai buni restauratori din țară. Redăm o întâmplare mai veche, pentru a întări cele confirmate.
În 2011, când de la Muzeul Județean de Istorie a dispărut tiparul sigiliului orașului s-a vorbit și despre copiile acestuia.
Mai exact, în anii ’80, unul dintre angajații muzeului, în cadrul unei activități la București, a observat tiparul sigiliului băimărean în vitrina Muzeului Național de Istorie. De acolo a primit informația ca piesa este originală. Documentându-se pe această temă, muzeograful băimărean a aflat că oficialii de la București au solicitat executarea unei copii care să rămână în Baia Mare, iar cel original să fie păstrat în Capitală. Pe de altă parte, cei de la Muzeul de Istorie din Baia Mare au spus că piesa copiată a fost trimisă la București.
Indiferent care dintre piese a fost trimisă în Capitală, a doua variantă a tiparului sigiliului orașului Baia Mare a fost confecționată de Nicolae Reisfeld. Așadar, nici specialiștii nu puteau face distincție între piesele copiate și cele originale.
Dumnezeu să-l odihnească!
L.C.H.
