* versiunea completă și actualizată, a prezentării publice (postumă, «IN MEMORIAM») a cărții de artă Marian ILEA (dramaturgie), Mircea BOCHIȘ (pictură), I SE SPUNEA ARMEANUL [i] (piesă de teatru în cinci scene), Baia Mare, Editura EUROTIP, 2024, 116 p., ISBN 978-606-617-575-3, făcută în cadrul Festivalului Internațional al Artelor Spectavolului «ATELIER» 2025, ca preambul la premiera mondială absolută a spectacolului de teatru I SE SPUNEA ARMEANUL („după Marian ILEA; adaptare scenică și regia: Gavriil PINTE; scenografia: Roxana IONESCU), holul Teatrului Municipal Baia Mare, 13 iunie 2025, orele 19:30.
În urmă cu vreo câteva săptămâni, cândva pe la începutul lunii mai, MONȘERUL Marian Ilea mă anunța, telefonic, cu nedisimulată satisfacție, că…:„Gata… începe producția la ARMEANUL! Radu [Macrinici, directorul teatrului băimărean] a rezolvat finanțele cu ajutorul Dorului [Dăncuș, primarul municipiului] și celelalte chestii organizatorice… distribuția e și ea finalizată… iar Gavriil [Pinte, regizorul montării] dimpreună cu Roxana [Ionescu, scenografa spectacolului] sosesc de la București, cu toate cele plănuite deja puse-n bună ordine… și începe munca intensivă. Premiera va fi, cel mai probabil, pe la mijlocul lui iunie, în cadrul festivalului «ATELIER»!”
Monșerul – așa cum ni-l amintim îndeobște rezervat, prudent și echilibrat – îmi dădea de înțeles, printre vorbe și rostiri, că se încărcase cu o consistentă doză de energie pozitivă, încrezătoare, în întâmpinarea evenimentului îndelung așteptat, și dorit încă din toamna anului trecut.
O stare ușor febrilă, vag disimulată, mi s-a părut că l-a cuprins pe Monșerul în alte trei, sau poate patru convorbiri telefonice pe care le-am avut în cursul lunii mai. Într-una din aceste împrejurări mi-a mărturisit, cu satisfacție și entuziasm sec (în… stilu-i patent!), că „…Gavriil pune la cale o viziune regizorală totală, din care o să iasă un spectacol de ținut minte și de obținut premii…, iar Roxana aduce o viziune scenografică într-atât de picturală și plină de vizualitate, că până și Mircea [Bochiș, colegul mediomontez de pe pagina de titlu a cărții] o să rămână… mut!…”…
Și cred că ne reamintim cu câtă discreție Marian ILEA își disimula emoțiile, își masca tensiunile trăirii stărilor de așteptare… de parcă artistul din el se cuvenea să ni se înfățișeze – doar și mereu – «STRĂLUCITOR ȘI RECE»!… La întrebarea „dacă a asistat la repetiți și cum i se pare că prinde viață pe scenă povestea sa dramatică”, mi-a răspuns, pe un ton sobru și, parcă sever, că „…nu-și permite să interfereze în actele creative ale colectivului artistic pe care refuză să pună orice fel de presiune…”, concluzionând mai apoi: „Îmi rezerv plăcerile și privilegiul descoperirilor la Premieră!”… Ceea ce n-a mai fost să fie!… Probabil că era formulată în toate acestea – mă gândesc eu astăzi – strategia de exprimare a LIDEULUI, a CONDUCĂTORULUI de «bătălii culturale» care musai trebuiau să fie victorioase într-o lume a noastră, în care, vai – victoriile autentice sunt mereu mai rare, iar liderii și conducătorii culturali sunt tot mai puțini și mai lipsiți de anvergură!
În vreo trei împrejurări am tot pus la cale – și tot de atâtea ori am eșuat! – o întâlnire de cafea și povești în patru (cu mine, Marian, Gavriil și Janina Friedrich, prietenă și fostă colegă de liceu cu Gavriil, și… distinsă soție a mea!)… Numai că nu ni s-au potrivit programele, și-așa am ratat întâlnirea (…de unde să fi știut că ar fi fost să fie cea din urmă???…), pe care o voi regreta etern…
La ultima convorbire Monșerul mi-a transmis onoranta solicitare de a contribui la ceremonialul premierei spectacolului teatral, cu o scurtă intervenție de prezentare a volumului «I se spunea Armeanul»… „Poate – îmi sugera Monșerul – invocând, sau evocând pasaje din cele scrise în Cronica cărții de artă de la Medio Monte II”, articol publicat în ziarele electronice directmm.ro din Baia Mare (inițial), apoi (reluat, la București) în Literomania…
Așa încât dau curs, în fața Dumneavoastră, ultimei solicitări pe care Monșerul mi-a adresat-o, înțelegând că acesta este mesajul pe care și l-ar fi dorit rostist acum, aici…
Un nou titlu editorial adus pe piața cărții de artă de «binomul cultural–artistic mediomontez» Marian Ilea–Mircea Bochiș este de natură să suscite orizonturi de așteptare legitim de diversificate.
- Dinspre câmpul literaturii contemporane, avem toate motivele să bănuim că noul proiect dramaturgic – ficționat de Marian Ilea – «I se spunea Armeanul» va stârni un interes dinamic în lumea teatrului românesc contemporan (și – probabil – nu numai!).
Asta deopotrivă prin particularitățile scriitoricești – ce tind să estompeze „granițele” stilistice și tehnice care separă scriitura dramaturgică de scriitura prozastică – și care restrâng, minimalist, cerințe auctoriale privitor la potențiale montări scenice/filmice, lăsând astfel câmp larg deschis „intervenționismului” imaginarului regizoral – libertate atât de dragă (și, nu arare ori, într-atât de benefică) „înscenărilor” teatrale și filmice actuale care exersează chei și viziuni de montare postmoderne; pe de altă parte, prin rafinata parabolă ficțională a textului dramaturgic, care abordează mecanisme de depozitare, în memoria individuală/colectivă, a unor urme evenimențiale reverberate de amintiri ale tragicului genocid etnic («Metz Yeghhérn»/„Marele Rău”) al armenilor creștini din Turcia imperial otomană petrecut în vremea celui dintâi război mondial (1915-1919; prelungit, după unele opinii, până în…1923!).
Trei personaje – „botezate” generic/simbolic D1, D2 și D3 în (aporape) singurele indicații scenice care prefațează textul: „piesă de teatru în cinci scene”, și „puse” în relația filiației a trei generații („…fiind de fapt bunicul Elias, fiul și nepotul său.)” – convorbesc pe parcursul celor cinci scene, cel mai adesea monologal, jucând roluri de „povestași” complementari în depănarea unor ițe epice a căror împletire – când convergentă, când – alternativ – complementară, iar de vreo două-trei ori divergentă – vin de țes textura epică (plasată cumva atemporal, cândva și undeva la margine de Medio Monte) care se „urzește” în jurul unor motive artistice – „altarul de vară” (…); cimitirul” (…); „pictorul” (…), și story-ul central – metafora genocidului: „D1…Am ajuns în oraș cu o traistă și cu un ilău, un ciocan și un clește de fierar. [/] D2: De unde ? [/] D3. Rămâne o mare taină. I se va spune «Armeanu». [/] D1: De departe. Veneai de tare departe. [/] D1: Tăcerea și munca. Căram în traista aia cenușa neamului meu, cu bucățele de os. Am pus-o la odihnă sub un prun chiar pe dâmbul ăsta. Într-o noapte cu lună și în alta fără lună, cenușă de popor creștin, odihnește-te aicea, și am ridicat ochii spre întuneric. Am ascuns cenușa aia de curiozitatea orășenilor. [/] D3: Tu ai venit din Anatolia…. [/] D1: Anatolia sună tare frumos. [/] D3: Au ars casele, satele, curțile, trupurile. Puțini au scăpat D1: Scăpai dacă-ți luai meseria pe umăr… Scăpai dacă-ți plecai capul în grajdul boilor preț de câteva ceasuri. D2: Lucrai și plecai mai departe…”.
Succesiunea rostirilor monologale ale personajelor conduce, treptat, la construirea unor secvențe evocatoare cu mare putere imaginar–vizuală, din a căror juxtapunere, combinare și suprapunere în straturi narativ–vizuale ia naștere un univers anecdotic și evenimențial cu un discret „parfum” suprarealist, permanent contrapunctat de rostiri sapiențiale, de ziceri apodictice și de rememorări de substanță existențialistă (care, măcar uneori, nu este străină de filoane expresioniste) , și aproape toate cu potențiale funcții de „învățături”/learning stories adresate mai degrabă sfătos (și câtuși de puțin didacticist !) partenerului de depozitare a reverberațiilor urmelor evenimențiale (dar și emoționale) [ale tragicului genocid] în memoria individuală/colectivă: cititorul, spectatorul – receptorul. (…) Nu cred să greșesc afirmând că „piesa de teatru în cinci scene” I se spunea Armeanul cuprinde în sine un mare potențial de transpunere scenică. Vestea bună este că vom putea verifica asta cât de curând, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare unde, din câte am aflat, se pune la cale montarea teatrală în interpretarea regizorală a lui Gavriil Pinte (și a echipei sale) – reputatul regizor fiind, de altminteri, un alt mediomontez (mutat în diaspora bucureșteană) originar din Negreia (com. Șișești, Maramureș), localitate aparținătoare, în vremile evului de mijloc, hinterland-ului rural al urbs Medio Monte (Băii Sprii). Așteptăm cu mare interes punerea în scenă a promisului spectacol, despre care ne propunem să scriem la timpul potrivit.
- Dinspre câmpul artelor plastice și vizuale orizonturile de așteptare se îndreaptă, desigur, înspre cercetarea/aproprierea creației picturale și a viziunii acesteia prin care Mircea Bochiș însoțește/complinește textul dramaturgic al lui Marian Ilea. I se spunea Armeanul este cel de al șaselea volum colaborativ (dacă memoria nu mă înșeală!), realizat și publicat de către cei doi deținători ai onorantului titlu de «cetățean de onoare al orașului Baia Sprie» (în latineasca medievaleză – Baia Sprie = Medio Monte). (…) [i]
*
Astfel am ajuns să mă pregătesc pentru participarea, colegială și prietenească – repet, extrem de onorantă pentru mine – care ne reunește astăzi, aici pe noi toți, la împlinirea ceremonialului lansării în marea lume culturală universală a spectacolului teatral după I se spunea Armeanul (piesă de teatru în cinci scene) de Marian ILEA, în adaptarea interpretativ–regizorală a lui Gavriil Pinte (cel de al treilea «mușchetar» mediomontez/băiesprian al „întreprinderii” teatrale de aici și de acum!), și în viziunea scenografică a remarcabilului artist vizual Roxana Ionescu – constant partener creativ al lui Gavriil Pinte și colaborator multiplu al teatrului băimărean.
Știm, așadar, că momentul de astăzi a fost imaginat și pregătit de către Monșerul și asociații săi ca pe o SĂRBĂTOARE A SPIRITULUI ȘI UMANISMULUI CULTURAL… dar și a celor ce îl realizează deopotrivă: dramaturgul – Monșerul Marian ILEA; directorul Teatrului Municipal Baia Mare și al Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului «ATELIER» – Radu MACRINICI; și al întregii echipe teatrale: de la regizor și scenograf, la minunații actori–interpreți, și până la întregul corp tehnic asociat producției.
Destinul a făcut – prin rânduiala de nepătruns a țeserii cosmicelor sale ițelor existențiale– ca de la această SĂRBĂTOARE să trebuiască SĂ ABSENTEZE cel mai important participant și contributor: AUTORUL DRAMATIC!…
Pentru că Monșerul Marian ILEA tocmai ce s-a grăbit să se despartă de lumea noastră, fiind degrabă chemat spre tărâmul Câmpiilor Elizee („Ήλύσιον Πέδιον”).
Sperăm că, totuși, de acolo de sus, din călătoria sa înspre stele, Monșerul ne privește acum, și va privi deopotrivă spectacolul înscenării creației sale dramaturgice – spectacol pe care și l-a dorit într-atât de febril și răbdător, și pe care îl prefațăm, acum și aici…
Aceasta este miza, și acesta este și motivul esențial pentru care seara de azi se cuvine și trebuie să se împlinească ca O MARE SĂRBĂTOARE A SPIRITULUI ȘI A CULTURII!
O sărbătoare pe care i-o datorăm MONȘERULUI Marian ILEA!… Pe care ne-o datorăm ȘI NOUĂ, CELORLALȚI AICI DE FAȚĂ – de la protagoniștii producției teatrale, la colectivul Teatrului Municipal Baia Mare și la participanții la Festivalul «ATELIER», și până la noi – la publicul prezent și beneficiar al eforturilor creative care ne aduc împreună aici, astăzi…
…și mă mai gândesc acum că suntem datori cu păstrarea și trăirea unei asemenea stări de sărbătoare și pentru motivul că, prin ea, venim să îmbrățișăm și să eliberăm înspre viitor, începutul lungului drum întru istorie al postumității creației MONȘERULUI Marian ILEA!
Rostirea mea se cuvine să se oprească aici: cu o reverență emoționată și umilă, cu tristețea dureroasei despărțiri, dar și cu bucuria și satisfacția împlinirii culturale a proiectului I se spunea Armeanul – într-atât de îndrăgit de MONȘERUL!
RĂMAS BUN! – prieten drag…
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
PRIETEN DRAG – bine ai sosit sub luminile rampei scenei băimărene și – sper – sub reflectoarele scenei TEATRULUI LUMII!
*
AMICE CARE, TE AD LUCEM THEATRI MUNDI SALUTAMUS !
*
Dr. Tiberiu ALEXA
NOTE
[i] Selecție din textul publicat, inițial, în: https://www.directmm.ro/cultura/editorialul-de-sambata-cartea-de-arta-de-la-medio-monte-ii/, și reluat, ulterior, în : https://www.litero-mania.com/cartea-de-arta-de-la-medio-monte-ii-de-tiberiu-alexa/ .
[i] Referințele biblioteconomice complete ale volumului: Marian Ilea – Mircea Bochiș, I se spunea Armeanul (piesă de teatru în cinci scene), Editura EUROTIP, Baia Mare, 2024, 116 p., I.S.B.N. 978-606-617-575-3 [ediție bilingvă, în limba română și franceză: Mircea BOCHIȘ – Întâlnirea lui Mircea Bochiș cu D2, pp. 4-5; Marian ILEA – I se spunea Armeanul (piesă de teatru în cinci scene, pp. 8-54; și în limba franceză: Mircea BOCHIȘ – Mircea Bochiș avec D2, pp.58-59; Marian ILEA – On l’appelait l’Arménien. Pièce de théâtre en cinque scène. Traduction du roumain et note de Dominique ILEA, pp. 60-112; ilustrații color – reproduceri după lucrări de pictură și grafică color din portofoliul artistului Mircea Bochiș – intercalate între paginile textului dramaturgic, sub forma unui album ilustrativ de autor [fără identificări prin titluri sau date de catalog]: pp. contrapagina de gardă, 2, 6-7, 9, 11, 13, 15, 17, 19, 21, 23, 27, 29, 31, 33, 35, 37, 39, 41, 43, 45, 47, 49, 51, 53, 55-57, 61, 63, 65, 67, 69, 71, 73, 75, 79, 81, 83, 85, 87, 89, 91, 93, 95, 97, 99, 101, 103, 105, 107, 109, 111, 113-116].
Citește și https://www.directmm.ro/cultura/editorialul-de-sambata-cartea-de-arta-de-la-medio-monte-ii/
