Pe 21 martie, într-un colț de Maramureș unde liniștea se amestecă firesc cu povestea, în localitatea Ulmeni, se năștea Florica Bud, o voce care avea să adune, în timp, poezie, proză și reflecție într-un singur fir narativ: viața.
Există oameni care scriu și există oameni pentru care scrisul devine o formă de respirație. În cazul Floricăi Bud, literatura nu este doar un exercițiu artistic, ci o datorie asumată, o stare de veghe continuă în fața lumii. A crescut într-o familie simplă, de oameni ai pământului, unde respectul pentru muncă și dragostea pentru carte s-au transmis firesc, aproape ca o moștenire tăcută. Bunica, iubitoare de lectură, i-a deschis, poate fără să știe, primul drum spre literatură.
Parcursul ei nu a fost, la început, unul literar. A urmat Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare și apoi Institutul de Mine din Petroșani, devenind inginer. A lucrat ca analist-programator, într-o lume a cifrelor și a logicii, aparent departe de poezie. Și totuși, tocmai din această tensiune între rațiune și sensibilitate s-a născut scriitoarea.
Debutul literar a venit relativ târziu, dar hotărât. A publicat în reviste, apoi, în 1992–1993, a apărut primul volum de proză scurtă, „Iubire, sînt un obiect nezburător”, o carte care a anunțat o voce aparte. Au urmat volume care au consolidat această voce: „Bărbatul care mi-a ucis sufletul într-o joi”, considerat momentul intrării sale reale în literatură, „Mariatereza sunt eu”, dar și cărți de pamflet și poezie, în care stilul devine când tăios, când confesiv, când profund interiorizat.
Florica Bud nu s-a limitat la un singur gen. A scris proză, poezie, eseu, publicistică, chiar și literatură pentru copii, ca și cum ar fi refuzat să aleagă o singură formă de a spune lumea. În poezie, preferă adesea formula poemului în proză, o scriitură densă, uneori fragmentară, dar încărcată de emoție. Dincolo de cărți, a fost și rămâne o prezență activă în viața culturală: membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1998, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor din Baia Mare, redactor asociat al revistei „Nord Literar”, dar și inițiator și susținător al multor proiecte culturale locale.
Este, în același timp, un om al comunității. Discretă, dar implicată, o prezență constantă în peisajul literar maramureșean și național, recompensată cu premii, distincții și aprecieri critice. Ca recunoaștere a contribuției sale la viața culturală locală și națională, pentru activitatea literară bogată și implicarea constantă în promovarea culturii în Maramureș, autoritățile au distins-o în 2025 cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare.
Viața ei nu s-a desfășurat doar între pagini de carte. Este căsătorită și are doi copii, iar echilibrul dintre familie, profesie și scris a fost, de-a lungul timpului, una dintre temele nevăzute ale existenței sale. Dar, dincolo de toate aceste repere biografice, rămâne imaginea unui om care adună cuvintele ca pe niște bucăți de lume și le așează cu grijă, pentru a le da sens. Florica Bud nu scrie doar despre viață. Ea o reconstruiește, frază cu frază. Iar în fiecare text al său se simte o căutare a sensului, a adevărului, a unei liniști care nu vine niciodată de-a gata, ci trebuie scrisă.
La mulți ani, stimată doamnă!
Vasile Petrovan
