Maramureșeanca Iulia Vlad revine pe scena Festivalului-Concurs Național „Mariana Drăghicescu” în calitate de câștigătoare a ediției precedente
Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara găzduiește azi, 17 septembrie, de la ora 19:00, o nouă seară dedicată muzicii populare românești. În cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală „Mariana Drăghicescu”, maramureșeanca Iulia Vlad, deținătoarea Trofeului 2025, urcă din nou pe scenă cu emoție, de această dată în calitate de invitat special.
Spectacolul debutează cu Concursul Finaliștilor, aducând în prim-plan tineri interpreți ai folclorului din întreaga țară. Alături de Iulia Vlad, pe scena de la Timișoara vor susține recitaluri artiști renumiți precum Zorica Savu, Margareta Clipa și Cristian Tomoni, dar și maieștri ai viorii în cadrul momentului festiv „Viori peste veacuri”, susținut de Virgil Muzur și Mihai Drăghicescu Pelici.
Acompaniamentul muzical al galei este asigurat de Orchestra Profesionistă „Banatul” din Timișoara, aflată sub bagheta dirijorului Sebastian Roșca. Evenimentul, sprijinit de autoritățile locale și partenerii culturali, continuă tradiția promovării tinerelor talente, oferindu-le un cadru de prestigiu pentru afirmarea în muzica tradițională românească.
Citește și














