Share
Aromele toamnei: Sunteți așteptați la Muzeul Satului Baia Mare pentru a vedea cum se prepară silvoița

Aromele toamnei: Sunteți așteptați la Muzeul Satului Baia Mare pentru a vedea cum se prepară silvoița

Mâine, 16 septembriem, ulițele Muzeului Satului din Baia Mare se vor umple din nou de un miros îmbietor. Mai exact, se prepară silvoiță de prune (magiun, silvoiz, lecvar, lictar) întocmai după rețeta bunicii, absolut naturală, fără zahăr și alți conservanți.

Aceasta va fi fiartă la foc domol, în căldarea de aramă, în care se va învârti cât e ziua de lungă.

„Arome de toamnă la Muzeul Satului Baia Mare în cadrul evenimentului Toamna în satul de pe Dealul Florilor.

Mâine facem silvoiță, la noi, în sat, pe uliță…

Vă mai aduceți aminte de bucuria muncii făcute împreună și de mirosul îmbietor al fructelor proaspăt culese și puse la fiert în căldare, care umplea tot satul de arome îmbietoare?

Mâine, de dimineață, aprindem focul și vă invităm să ne fiți alături pentru a readuce la viață atmosfera de altădată a obiceiurilor de toamnă din satul tradițional.

Fie că vreți să dați o mână de ajutor la „dejdeocat” prunele de dimineață, fie că vreți să ne ajutați la amestecat în căldare până la lăsarea serii, vă așteptăm cu drag alături de noi”, transmit cei de la Muzeu.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu