Președintele american Donald Trump a semnat ieri, 27 august, un ordin executiv prin care Lacul Ontario primește, în nomenclatura oficială federală a Statelor Unite, numele „Lake America”, informează Associated Press. Canada nu este obligată să accepte schimbarea, iar pentru canadieni lacul rămâne, evident, Lake Ontario. Dincolo de disputa politică, episodul ridică însă o întrebare aproape copilărească prin simplitatea ei: de ce ar trebui schimbat numele unui lac care îl poartă de patru secole?
Nu este o glumă și nici o frază spusă în treacăt la un miting. Ordinul există, este publicat de Casa Albă și obligă secretarul de Interne ca, în termen de 30 de zile, numele „Lake Ontario” să fie înlocuit cu „Lake America” în sistemul federal american de denumiri geografice și în documentele instituțiilor federale. Cu alte cuvinte, pe hărțile oficiale ale administrației de la Washington, lacul de la granița dintre Statele Unite și Canada urmează să poarte noul nume. Dar numai acolo unde autoritatea americană poate decide. Washingtonul nu poate obliga Ottawa și nici restul lumii să-și schimbe atlasele.
Explicația oficială este amplă. Casa Albă vorbește despre rolul Statelor Unite în protejarea Marilor Lacuri, despre investițiile americane în ecosistem, despre navigație, economie, energie și importanța istorică a lacului pentru comerțul și apărarea SUA. Toate acestea pot fi discutate și măsurate. Dar de aici până la concluzia că un lac comun cu alt stat trebuie rebotezat „America” rămâne, cel puțin pentru mine, un salt greu de înțeles. Mai ales că Lacul Ontario nu a apărut ieri pe hartă.
Numele său are rădăcini indigene și este consemnat în documente europene încă din jurul anului 1641. Sursele guvernamentale canadiene leagă „Ontario” de limbile iroquoiene și de expresii care trimit la apă, la frumusețea sau întinderea lacului. Numele este, așadar, mai vechi decât Statele Unite și mai vechi decât Canada în forma sa politică actuală. Populațiile indigene trăiau în jurul acestor ape cu mult înainte de venirea europenilor, iar în secolele următoare lacul a devenit rută pentru exploratori, comercianți, soldați și coloniști. A cunoscut rivalitatea dintre francezi și britanici, apoi Războiul din 1812 și, în cele din urmă, formarea frontierei moderne dintre SUA și Canada.
Un nume care a supraviețuit atâtor schimbări politice ajunge acum să fie modificat prin semnătura unui singur om. Aici începe partea care mă nedumerește.
Trump spune că s-a gândit de mult la această schimbare. Și, în stilul său caracteristic, nu s-a oprit la lac. Vorbind despre redenumirea făcută anterior Golfului Mexic în „Gulf of America”, președintele a spus: „Avem un golf și avem un lac. Acum ne mai trebuie un ocean.” Apoi a adăugat că ar putea fi schimbat numele Atlanticului sau al Pacificului, poate chiar al amândurora. Deocamdată, aceasta este o sugestie rostită de Trump, nu un ordin de redenumire a oceanelor.
Și aici situația devine aproape comică, fără să fie nevoie să o împingem noi spre caricatură. Oceanul Atlantic poartă un nume care vine din Antichitate, legat de Atlas din mitologia greacă. Pacificul a fost numit astfel de Ferdinand Magellan în secolul al XVI-lea, după ce navigatorul a întâlnit ape neașteptat de liniștite. Sunt nume intrate de secole în limbile și hărțile întregii lumi. Ideea că ele ar putea fi schimbate de administrația unei singure țări produce inevitabil un zâmbet.
Dar Trump nu este la prima asemenea intervenție. La începutul celui de-al doilea mandat, administrația sa a dispus folosirea numelui „Gulf of America” în loc de „Gulf of Mexico” în documentele federale americane și revenirea de la „Denali” la „Mount McKinley” pentru cel mai înalt munte din America de Nord. Există, așadar, o politică asumată de a pune pe hartă ceea ce ordinul prezidențial numește „măreția americană”.
Poate aici se află și cheia întregii povești. Nu în geografie, pentru că geografia nu s-a schimbat. Lacul are aceleași ape, același țărm canadian și același țărm american. Atlanticul rămâne acolo unde era ieri, iar Pacificul nu pare tulburat de declarațiile de la Washington. Nici istoria nu poate fi rescrisă atât de simplu. Se poate modifica un registru oficial, se poate tipări o hartă nouă, se poate cere unei agenții federale să folosească alt cuvânt. Este mult mai greu însă să schimbi un nume pe care miliarde de oameni îl cunosc și îl folosesc de generații.
Premierul canadian Mark Carney a răspuns insistând tocmai asupra acestei continuități istorice: canadienii vor continua să-i spună Lake Ontario. Iar ordinul lui Trump nu are putere asupra denumirii folosite de Canada sau asupra uzului internațional.
Care este atunci adevăratul câștig? Poate unul politic. Poate unul simbolic. Poate este încă o metodă prin care Donald Trump își reafirmă ideea de „America First”, transferând-o până și asupra geografiei. Și poate există aici și o doză de aroganță, tentația foarte omenească a puterii de a crede că, dacă poți schimba numele unui lucru, ai dobândit cumva și mai multă putere asupra lui. Nu putem ști ce cântărește mai mult în mintea președintelui, iar explicațiile oficiale vorbesc despre economie, istorie și contribuția americană la Marile Lacuri. Dar întrebarea rămâne.
Mă uit la Lacul Ontario și nu văd ce problemă rezolvă numele „Lake America”. Nu văd un obstacol economic care dispare, o frontieră care devine mai sigură sau o apă mai curată pentru că pe o hartă s-au schimbat două cuvinte. Văd doar un nume foarte vechi înlocuit cu unul foarte nou. Iar dacă într-o zi vom auzi cu adevărat că Atlanticul sau Pacificul trebuie rebotezate, probabil că oceanele vor continua să facă ceea ce au făcut și până acum: vor lovi liniștite țărmurile continentelor, indiferent ce scrie pe hărțile de la Washington.
Vasile Petrovan
