Dacă sărbătoarea Crăciunului era una pe care autoritățile comuniste o recunoșteau, însă bineînțeles nu pentru însemnătatea creștinească, Paștile erau cu totul trecute în dizgrație de către mai marii comuniști.
În timpul comunismului, modul în care era sărbătorită Învierea Domnului era un secret știut de toată lumea. Sărbătoarea se afla, evident, în afara programului oficial, iar în presă nu se sufla un cuvânt despre aceasta. Calendarul bisericesc era singura sursă de informare asupra datei Sărbătorii Pascale. În plus, pe vremea fostului regim, televiziunea transmitea programe care elogiau comunismul, spre exemplu într-un an s-a difuzat, de Paști, filmul “Lenin în octombrie”.
„Oamenii muncii încercau să lucreze în avans, în Săptămâna Mare, pentru a-și realiza, astfel, norma și pentru a putea participa la slujbele religioase ori pentru a se putea pregăti adecvat pentru sărbători. Cei care aveau rude la țară aveau noroc în ceea ce privește aprovizionarea cu produse de Paști, mai aduceau o carne de miel ori o horincă. De altfel, pentru popor, Sâmbăta Mare era zi normală de lucru. Totuși, gospodinele se îngrijeau, în Săptămâna Mare, să își facă timp pentru cozonaci, pască și pentru a vopsi ouăle roșii. Pentru îndeplinirea planului se lucra chiar duminica, indiferent de sărbătoare. Se intra chiar în schimbul III, dacă situația o cerea, mai ales în unitățile și întreprinderile cu „foc continuu”, cum ar fi minele ori combinatul.
Cel puțin teoretic, deoarece, practic, toată lumea dorea să meargă acasă, la familii, pentru a lua parte la Slujba de Înviere și la masa tradițională de Paști. În cele mai multe întreprinderi, se stătea circa jumătate de oră, după care se mergea acasă. Unitățile cu probleme la realizarea planului erau nevoite să recupereze orele pierdute și, în acest fel, șefii nu aveau nimic împotriva acestei practici. Cei care, totuși, munceau duminica erau plătiți dublu ori primeau ulterior zile libere. Erau, până la urmă, cu toții conștienți că e sărbătoare și încercau să fie alături de familii și prieteni. În Noaptea de Înviere mergeam la biserică, mai exact la biserica aflată în zona Valea Roșie din Baia Mare. Se spunea că regimul nu agreează participarea la Sfintele Slujbe, însă unii lideri comuniști participau chiar ei la Înviere. Se închidea ochii, întrucât, până la urmă, sărbătoare era pentru toată lumea, iar credința în Dumnezeu era la fel de importantă pentru mărturisitorii lui Hristos, indiferent de regimul politic. De obicei, în ziua de Paști, se mergea la biserică, la Liturghie. Se mergea, chiar dacă în număr mai mic decât acum, în democrație, cu coșarca încărcată cu bucate tradiționale. După ce acestea erau sfințite, se mergea către casă. Amiaza era consacrată familiei, bineînțeles.
Masa alături de familia extinsă reunită constituia unul din cele mai importante momente din an pentru fiecare creștin. După-amiaza, dacă vremea era frumoasă, se mergea în parc. Aleile erau împânzite cu oameni îmbrăcați elegant, după moda vremii, copiii mâncau vată de zahăr și așteptau să fie „îmbarcați” în trenuleț. Usturoiul sau Crinul erau pline ochi. Începea sezonul înghețatei, odată cu încălzirea vremii, astfel că prăjiturile erau trecute pe „locul doi” în preferințele micuților. Dacă vremea era nefavorabilă, se stătea, pur și simplu, acasă, în mijlocul familiei. În a doua zi de Paști, se vizitau doamnele și domnișoarele, mame, bunici, surori, rude sau prietene. Potrivit obiceiului, se mergea la „stropit”. Tradiția „lociorlelii” cu apă din fântână a fost înlocuită cu cea a stropirii cu parfum. Prietenii se întâlneau la o sarma, la un cornuleț sau la un pahar de vin roșu de casă. Toată lumea se bucura, astfel, de marea sărbătoare”, relatează soții Vasile și Florica T din Baia Mare.
C.Ț.
Material publicat parțial în cadrul proiectului „Baia Mare de altădată”
