30 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Maica Îndurerată” din Sighet. O istorie începută în clandestinitate

În urmă cu 30 de ani, la mijlocul lunii septembrie 1996, era sfințită la Sighetu Marmației Mănăstirea „Maica Îndurerată”, așezământ al Congregației Surorilor Maicii Domnului. Pentru comunitatea greco-catolică din oraș, momentul nu însemna doar apariția unei noi mănăstiri, ci și ieșirea la lumină a unei istorii care se construise în tăcere, în anii în care Biserica Română Unită cu Roma și viața consacrată fuseseră interzise de regimul comunist.

Primele surori ale Congregației Maicii Domnului au ajuns la Sighet începând cu anul 1958. Nu aveau atunci o mănăstire și nici posibilitatea unei vieți comunitare desfășurate public. Surorile locuiau în grupuri mici, în diferite locuri din oraș, și își continuau discret viața religioasă, într-o perioadă în care structurile greco-catolice funcționau în clandestinitate.

Legătura lor cu Sighetul avea să capete și o puternică dimensiune memorială. În anii ’70, una dintre surori, sora Olga, a început să caute informații despre locul în care ar fi putut fi îngropați episcopii greco-catolici morți în Penitenciarul Sighet. Împreună cu alte surori și cu preoți clandestini, mergea la Cimitirul Săracilor pentru rugăciune, într-o vreme în care asemenea gesturi presupuneau discreție și curaj.

După 1989, odată cu revenirea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, comunitatea surorilor din Sighet număra aproximativ 12 persoane. Cele mai multe trăiseră ani întregi fără un așezământ propriu, iar dorința unei case comune a devenit unul dintre primele proiecte ale perioadei de libertate.

În 1993, pe un teren primit în dar, a început construcția mănăstirii. Surorile erau în mare parte înaintate în vârstă, însă proiectul a mers înainte cu ajutorul binefăcătorilor și al comunității. Trei ani mai târziu, la 15 septembrie 1996, Mănăstirea „Maica Îndurerată” era sfințită și devenea casa comunității CMD din Sighet. Potrivit Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș a fost primul așezământ călugăresc al Surorilor Maicii Domnului ridicat după 1990.

Locul în care a fost ridicată mănăstirea are și o semnificație aparte. Ea se află în apropierea spațiilor legate de memoria persecuției greco-catolice de la Sighet, oraș în care episcopi și preoți au fost întemnițați în perioada comunistă. Tocmai de aceea, memoria martirilor și a celor care au trecut prin închisoarea de la Sighet a rămas una dintre dimensiunile importante ale comunității.

În cei 30 de ani care au urmat, activitatea surorilor s-a extins mult dincolo de viața strict monahală. În 2003 a fost sfințit Internatul de eleve „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, creat pentru tinerele din localitățile din jurul Sighetului care urmau liceele din oraș. Astăzi, comunitatea desfășoară activități prin Centrul de Zi pentru Copii „Emanuel”, Centrul de Spiritualitate „Buna Vestire”, cateheze pentru copii și tineri, grupuri de rugăciune, sprijin pentru familii aflate în dificultate și îngrijirea persoanelor bolnave.

Aniversarea celor trei decenii este marcată în aceste zile printr-un program desfășurat între 17 și 20 septembrie. După seara de rugăciune de joi și Ziua Porților Deschise de vineri, astăzi, 19 septembrie, de la ora 18:00, este programat concertul aniversar „Mărește, suflete al meu, pe Domnul!”, la Biserica Greco-Catolică „Cristos Rege” din Sighetu Marmației.

Manifestările se vor încheia duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, cu Sfânta Liturghie Arhierească celebrată cu prilejul hramului Mănăstirii „Maica Îndurerată”.

La 30 de ani de la sfințire, povestea mănăstirii poate fi citită însă dincolo de zidurile ridicate în anii ’90. Începe cu câteva surori care trăiau discret într-un oraș marcat de memoria închisorii politice, continuă cu anii clandestinității și ai rugăciunii păstrate fără instituții vizibile și ajunge, după 1989, la o comunitate care și-a construit propria casă și și-a deschis activitatea spre copii, tineri, familii și oameni aflați în nevoie.

De aceea, aniversarea nu vorbește numai despre trei decenii de existență a unui așezământ. Vorbește și despre o continuitate care, pentru o lungă perioadă, nu s-a putut vedea. Iar poate tocmai aici stă una dintre semnificațiile celor 30 de ani: ceea ce a început în discreție și clandestinitate a devenit, în timp, parte vizibilă din viața comunității sighetene.

Vasile Petrovan

Citește și: